Clujenii sunt invitați să aducă haine groase pentru cei care au nevoie, în cadrul unei campanii speciale organizate de Universitatea...
Începând cu 1 ianuarie 2026, plata cu cardul nu va mai fi o opțiune, ci o obligație legală pentru toți...
E altertă în comuna Recea Cristur din județul Cluj. Un urs a fost văzut pe străzi trei zile la rând. Mai mult, animalul a produs pagube...
Anul școlar 2023-2024 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri și cinci vacanțe școlare. Cursurile încep la data de 11 septembrie 2023. În anul...
Pompierii de la Detașamentul Turda intervin marți dimineață la un incendiu care se manifestă la grajdul unei gospodării din localitatea Petreștii de Jos. Din primele informații,...
Gravidele pot efectua analize medicale specifice, în laboratoarele din ambulatoriu, şi peste valoarea plafonului lunar, pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie sau...
Creșterea ofertei comerciale de valută din partea companiilor care își achită taxele și impozitele la bugetul de stat, la care se adaugă majorarea intrărilor la nivelul...
Peste 2.000 de testări cu aparatele drug-test și etilotest au fost făcute la Cluj în perioada festivalului Electric Castfel. Potrivit polițiștilor clujeni, șoferii care au condus...
Oază de verdeață și răcoare, dar și o zonă cu o priveliște deosebită, rezervația Cheile Turzii a fost luată cu asalt în weekend de turiști. În...
Se lucrează la străzile Valea Chintăului, Valea Seacă și Giuseppe Verdi. Este vorba de o investiție de 25 de milioane de euro în modernizarea infrastructurii de...
Două coduri de vreme severă au fost emise de Administrația Națională de Meteorolgie pentru județul Cluj. Unul privește instabilitatea atmosferică accentuată și intră în vigoare luni,...
Pompierii de la Detașamentul Dej intervin la un incendiu de casă în localitatea Cășeiu. Din primele informații, incendiul se manifestă la podul casei și este localizat,...
Traficul feroviar pe 13 intervale de cale ferată de pe raza Regionalelor CF Cluj, București, Timișoara, Iași și Brașov se desfășoară, luni, în condiții speciale, cu...
Primarul Emil Boc a declarat în cadrul Comisiei Tehnice de Amenajare Tehnică și Urbanism (CTATU) a municipiului Cluj-Napoca, desfășurată luni, că între un copac și o...
Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp în localitatea clujeană Fundătura. O persoană este evaluată de medici. Accident la Fundătura, în...
Cluj-Napoca găzduiește în perioada 23 – 28 iulie una dintre cele mai mari conferințe itinerante la nivel mondial – International Conference on Production Research, unde Universitatea...