EDUCATIE
STRUCTURA anului școlar 2023- 2024. Când începe școala. DOCUMENT, calendar, cursuri și vacanțe

Anul școlar 2023-2024 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri și cinci vacanțe școlare. Cursurile încep la data de 11 septembrie 2023. În anul școlar 2023-2024 se vor păstra cele 5 module școală, alternate cu 5 vacanțe, scrie Alba24.ro.
Potrivit modificărilor aduse de Ministerul Educației la noul calendar școlar 2023-2024, vacanță de primăvară a elevilor a fost eliminată și înlocuită cu o vacanță de Paște, în perioada 27 aprilie – 7 mai 2024.
Inițial, Ministerul Educației a fixat vacanță de primăvară 2024 la mijlocul lunii aprilie și astfel perioada de vacanță nu ar fi cuprins și perioada Sărbătorilor Pascale, având în vedere că Paștele catolic se sărbătorește pe 30 martie 2024, iar Paștele ortodox pe 5 mai 2024.
Când începe școala în septembrie 2023
Cursurile anului școlar 2023-2024 încep la data de 11 septembrie 2023. Anul școlar 2023-2024 are o durata de 36 de săptămâni de cursuri și cinci vacanțe școlare potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației
Desfășurarea Programului național „Școală altfel” și a Programului „Săptămâna Verde” a fost stabilită în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024. Ministerul Educației subliniază că cele două programe se vor desfășura în intervale de cursuri diferite.
Structura anului școlar 2023: module și vacanțe școlare
Conform calendarului școlar publicat de Ministerul Educației, în anul școlar 2023-2024 se vor păstra cele 5 module școală, alternate cu 5 vacanțe. De asemenea, în structura anului școlar pe module se păstrează și vacanță mobilă din luna februarie, care rămâne la decizia inspectoratelor școlare.
Cursuri – de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023.
Vacanţă – de sâmbătă, 28 octombrie 2023 până duminică, 5 noiembrie 2023.
Cursuri – de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023.
Vacanţă – de sâmbătă, 23 decembrie 2023 până duminică, 7 ianuarie 2024.
Cursuri – de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.
Vacanță – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.
Cursuri – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 12 aprilie 2024.
Vacanţă – de sâmbătă, 13 aprilie 2024 până duminică, 21 aprilie 2024.
Cursuri – de luni, 22 aprilie 2024 până vineri, 21 iunie 2024.
Vacanţă – de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024

– pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;
– pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;
– pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;
– pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de
învăţământ în vigoare.
AICI: Ordin Ministerul Educației – Calendarul anului școlar 2023-2024
DOCUMENT: ORDIN privind structura anului şcolar 2023 – 2024
Având în vedere:
– prevederile art. 94 alin. (2), lit. r) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și
completările ulterioare,
– Referatul de aprobare nr. 78/DGIP/25.01.2023 referitor la proiectul de Ordin al ministrului educației privind structura anului școlar 2023-2024,
În baza prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,
MINISTRUL EDUCAŢIEI emite prezentul ordin:
Art. 1 (1) Anul şcolar 2023 – 2024 începe la data de 1 septembrie 2023, se încheie la data de 31 august 2024 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului şcolar 2023 – 2024 încep la data de 11 septembrie 2023.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) se stabilesc următoarele:
a) pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;
b) pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;
c) pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;
d) pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de
învăţământ în vigoare.
Art. 2 Anul şcolar 2023 – 2024 se structurează, pe intervale (module) de cursuri și intervale de vacanță, astfel:
Cursuri – de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023.
Vacanţă – de sâmbătă, 28 octombrie 2023 până duminică, 5 noiembrie 2023.
Cursuri – de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023.
Vacanţă – de sâmbătă, 23 decembrie 2023 până duminică, 7 ianuarie 2024.
Cursuri – de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.
Vacanță – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.
Cursuri – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 12 aprilie 2024.
Vacanţă – de sâmbătă, 13 aprilie 2024 până duminică, 21 aprilie 2024.
Cursuri – de luni, 22 aprilie 2024 până vineri, 21 iunie 2024.
Vacanţă – de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024
Art. 3 În ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.
Art. 4 (1) Programul naţional „Şcoala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 11 septembrie 2023 – 12 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale (module) de cursuri diferite, cu excepția ultimului interval (modul) de cursuri.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), la clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde”, se organizează activităţi de instruire practică.
Art. 5 În situaţia suspendării cursurilor conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4183/2022, măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se dispun în perioada vacanţelor şcolare.
Art. 6 Calendarul examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a calificării profesionale/a competenţelor, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului educaţiei.
Art. 7 (1) În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, cu avizul Ministerului Educaţiei, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin.
(2) Pentru unitățile de învățământ militar preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în funcție de specificul școlii și de specificul specializării/armei, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei şi alte instituţii cu atribuţii în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale pot aproba, cu avizul Ministerului Educației, la cererea conducerii
unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin.
(3) Solicitarea de modificare a structurii anului școlar pentru situațiile menționate la alin.(1) se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinților din unitatea/unitățile de învățământ respectivă/respective.
(4) Aprobarea modificării structurii anului şcolar, menţionată la alin. (1) și la alin.(2), se acordă în condiţiile asigurării parcurgerii integrale a programei şcolare, precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele și evaluările naționale.
Art. 8 Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 9 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
MINISTRU, LIGIA DECA
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ADMINISTRAȚIE
Întreprinderile publice ale Consiliului Județean Cluj au încheiat anul 2024 pe profit. 9 milioane de lei încasate din dividende

Întreprinderile aflate sub autoritatea Consiliului Județean Cluj au încheiat anul 2024 pe plus, cu profituri semnificative care se întorc acum în bugetul județului. Veniturile din încasarea dividendelor s-au ridicat la aproximativ 9 milioane de lei.
În cadrul ședinței ordinare din luna mai 2025, forul administrativ județean va supune aprobării situațiile financiare anuale ale celor cinci operatori economici la care Consiliul Județean Cluj este acționar unic ori majoritar, respectiv:
- Centrul Agro Transilvania Cluj S.A.
- Tetarom S.A.
- Univers T
- Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj R.A.
- Compania de Apă Someș S.A.
„Ne-am dorit întotdeauna ca operatorii noștri economici să își găsească locul pe piețe”
„Ne-am dorit întotdeauna ca operatorii noștri economici să își găsească locul pe piețele specifice lor. Printr-o bună administrare și gestionare, toate au ajuns să creeze profit și, implicit, să contribuie la bugetul județului. Această performanță se datorează, alături de performanța managerială, și susținerii din partea Consiliului Județean, care a sprijinit permanent proiectele acestor societăți”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Astfel, conform rezultatului exercițiului financiar aferent anului 2024, cele mai mari profituri din dividende repartizate Consiliului Județean Cluj provin de la Univers T, complexul hotelier recent reclasificat de la trei la patru stele și redenumit Hotel Univers****.
Concret, suma care va ajunge în bugetul județului Cluj din dividendele încasate de la Hotel Univers este de 4.172.887 lei, cu 10% mai mare decât valoarea dividendelor provenite de la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj R.A., în sumă de 3.753.922 lei.
Profit net de 29 de milioane de lei
De asemenea, Centrul Agro Transilvania Cluj S.A. va repartiza Consiliului Județean Cluj dividende în sumă de 539.564 lei, în timp ce Tetarom S.A. va vărsa în bugetul județului suma de 304.971 lei.
Amintim în acest context faptul că operatorul regional Compania de Apă „Someș” S.A. nu alocă dividende în mod direct Consiliului Județean Cluj, sumele provenite din redevența și impozitul pe profit fiind folosite pentru alimentarea Fondului „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare – I.I.D.”, constituit în vederea derulării de proiecte de dezvoltare a infrastructurii de apă-canal.
Performanța celor cinci operatori economici aflați sub autoritatea Consiliului Județean Cluj este demonstrată și de profitul net înregistrat.
Astfel, doar în 2024, profitul net înregistrat de aceștia are o valoare de cca. 29 de milioane de lei, în timp ce profitul net cumulat în ultimii șase ani, respectiv pe perioada 2018–2024, are o valoare de peste 240.700.000 lei.
ADMINISTRAȚIE
Circulație închisă pe strada Uliului din Cluj-Napoca, timp de două luni. Rute de acces pentru riverani

Primăria Cluj-Napoca anunță închiderea circulației timp de două luni pe strada Uliului, nr. 57-59. Accesul locuitorilor se va face pe relația Tăietura Turcului – Aleea Muzeului Etnografic.
Începând de azi, 20 mai 2025 strada Uliului, în zona nr. 57-59 va fi închisă circulației publice pentru o perioadă de două luni.
„Accesul riveranilor care domiciliază pe tronsonul cuprins între str. Donath și până în proximitatea nr. 57 se va face dinspre str. Donath, iar pentru cei care au domiciliul de la nr. 59 înspre capăt, inclusiv al locuitorilor de pe străzile: Ion Neculce, Alexandru Donici, Ioan Iacob (partea de sus), Alexandru Davila, Grigore Ureche, accesul se va face pe relația: Tăietura Turcului – Aleea Muzeului Etnografic”, a informat Primăria municipiului Cluj-Napoca.
În zona lucrărilor de la nr. 57-59, pe o distanță de aproximativ 60 m, circulația rutieră va fi închisă pe toată perioada lucrărilor.
Consolidare cu 40 de piloți forați
Pe strada Uliului în zona 57-59 se va realiza o consolidare pe 70 m liniari. Astfel, se vor executa 40 de piloți forați, de diametru 600 mm, cu adâncimea de forare de 12 metri. După finalizarea executării acestor piloți va fi realizat un zid de sprijin și un sistem rutier nou pe o lungime de aprox. 100 metri liniari.
Data ordinului de începere e mâine, durata de execuție va fi de 2 luni. Valoarea lucrărilor este de 1 milion 211 mii lei cu TVA. Executantul e SC DACIA FABER SRL.
EVENIMENT
Bărbat de 61 de ani din Călățele, prins la volan fără permis. A fost reținut pentru 24 de ore

Un bărbat de 61 de ani din Călățele a fost depistat de polițiști la volan deși nu avea permis. A fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Huedin au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de un bărbat de 61 de ani, din localitatea Călățele, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
„În fapt, la data de 20 mai, polțiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Călățele au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, care circula din direcția Finciu înspre Călățele.
În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că, bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.
Față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore”, a transmis IPJ Cluj.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Președintele AUR, George Simion, a anunțat, marți, că va contesta la Curtea Constituțională rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai, scrie Agerpes.
„Vreau să vă anunț că, așa cum Călin Georgescu a fost scos pe nedrept din competiția electorală și alegerile au fost anulate de CCR, nejustificat, care nu se baza pe dovezi, noi vom contesta la Curtea Constituțională alegerea lui Nicușor Dan, din exact aceleași motive pentru care ei au anulat alegerile în decembrie. Nu pentru a fi președinte m-am înscris la sfârșitul lunii martie în această competiție, ci pentru a restabili dreptatea”, a transmis Simion, într-un mesaj video pe pagina sa de Facebook.
El a acuzat „turismul electoral” din Republica Moldova, a denunțat o presupusă ingerință a Franței în alegerile din țara noastră, precum și un „întreg mecanism de fraudare”.
Liderul AUR a mai susținut că a fost vorba de „cumpărare de voturi”, pentru că „o sută de milioane de euro a fost bugetul alocat în Republica Moldova numai pentru turism electoral”.
„Pentru că persoane decedate au votat la scrutinul din 18 mai și niciun calcul din lume nu ne poate arăta că peste 11.500.000 de români au fost la vot”, a mai afirmat el.
„Vom acționa pe căile legale, și intern, și internațional”
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale a adăugat că susținătorii săi i-au cerut „insistent” în ultimele 24 de ore să facă acest lucru, menționând că va acționa pe căi legale „și intern și internațional”.
„Voi mi-ați cerut, insistent, în ultimele 24 de ore, să ascult de vocea voastră. Voi mi-ați zis că nu vreți un președinte ca această marionetă care, teoretic, s-a bucurat de susținerea românilor. Așa că vom acționa pe căile legale, și intern, și internațional, pentru ca mișcarea noastră să aibă câștig de cauză”, a spus George Simion.
„Voi cere anularea alegerilor”
Potrivit acestuia, contestația se va baza „pe exact motivele din decizia din 6 decembrie 2024” de anulare a alegerilor de anul trecut.
„Eu ca și competitor electoral voi scrie Curții Constituționale și voi cere anularea alegerilor”, a susținut președintele AUR.