Connect with us

ACTUALITATE

Kaufland, sesizat de liderul SOS România Cluj după finanțarea unui proiect de sănătatea emoțională destinat adolescenților

Publicat

Publicitate
naș

Președintele SOS România, filiala Cluj, Sorin Naș, solicită clarificări publice din partea companiei Kaufland România după ce retailerul ar fi finanțat, prin campania „În stare de bine”, un proiect adresat adolescenților din județul Cluj.

Naș susține că implicarea unei companii de retail alimentar în finanțarea unor proiecte care presupun ateliere educaționale, activități de consiliere și dezvoltare personală, programe de sănătate emoțională și tabere pentru adolescenți ridică semne de întrebare și cere transparență privind selecția proiectului, protecția minorilor și acordul părinților.

Sesizării către conducerea Kaufland România

Într-o adresă transmisă luni conducerii Kaufland România, Sorin Naș afirmă că retailerul finanțează, prin programul „În stare de bine”, un proiect implementat de Asociația Accept și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), destinat adolescenților cu vârste între 13 și 19 ani din comunități urbane mici și zone rurale din județul Cluj.

Programul ar include ateliere și tabere pe teme considerate sensibile pentru dezvoltarea copiilor.

Reprezentantul S.O.S. România solicită companiei să precizeze criteriile utilizate pentru selectarea proiectului, precum și mecanismele prin care sunt monitorizate conținutul activităților și respectarea standardelor de protecție a minorilor.

De asemenea, acesta cere clarificări privind existența acordului informat și scris al părinților pentru participarea copiilor.

Selecția participanților și calificarea specialiștilor

Liderul SOS România, filiala Cluj, solicită informații și despre modul în care sunt identificați și selectați adolescenții incluși în program, precum și despre calificarea profesională a persoanelor care susțin activitățile, menționând necesitatea implicării unor specialiști acreditați, precum psihologi sau consilieri.

Naș susține că finanțarea unor programe cu „puternică încărcătură ideologică” adresate minorilor ar putea genera tensiuni în comunități, în special în mediul rural, unde părinții ar fi mai sensibili la astfel de subiecte.

Instituțiile locale, notificate despre campanie

Totodată, reprezentantul S.O.S. România a anunțat că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj și Consiliul Județean Cluj au fost informate de către organizația politică în legătură cu campania derulată de Kaufland.

În finalul mesajului, acesta afirmă că implicarea socială a companiei ar trebui să vizeze proiecte cu consens larg, precum educația de bază, sănătatea, nutriția, sportul, combaterea abandonului școlar și sprijinirea copiilor vulnerabili, solicitând un răspuns public și transparent din partea retailerului.

Ce este programul „În stare de bine”

Programul „În stare de bine” este o inițiativă socială susținută financiar de Kaufland România și implementată de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), care oferă granturi nerambursabile organizațiilor neguvernamentale pentru proiecte sociale derulate în comunități din întreaga țară. Programul funcționează ca un mecanism de finanțare privată pentru ONG-uri, cu un buget anual de aproximativ un milion de euro.

Scopul declarat al inițiativei este reducerea inegalităților sociale și susținerea dezvoltării comunităților vulnerabile prin activități din domenii precum cultură, sport, sănătate emoțională, educație non-formală și promovarea unui stil de viață sănătos.

Unele apeluri tematice, precum „În stare să ajut”, au vizat în mod specific sănătatea emoțională a adolescenților din mediul rural și din orașe mici, incluzând ateliere, grupuri de suport, activități educaționale și intervenții de prevenție privind bullying-ul, dependențele sau dezvoltarea abilităților sociale.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate