EVENIMENT
Burleanu, despre incidentele de la meciul CFR Cluj – U Cluj: Astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, luni, comentând incidentele de la finalul partidei CFR Cluj – ”U” Cluj, scor 3-2, când antrenorul oaspeţilor, Cristiano Bergodi, a agresat doi jucători ai formaţiei gazdă, că astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal.
Astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal
„Astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal. În acelaşi timp, aşteptăm raportul arbitrului şi al observatorului de joc. Aceste două documente vor ajunge apoi la comisiile jurisdicţionale, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă audierile şi, bineînţeles, încadrarea faptelor”, a spus Burleanu.
La finalul partidei dintre CFR Cluj şi Universitatea Cluj, antrenorul formaţiei oaspete, Cristiano Bergodi a avut un conflict cu jucătorii adverşi Andrei Cordea şi Karlo Muhar. Vizibil nervos, tehnicianul a încercat să îi lovească pe cei doi, dar fiind ţinut de componenţii staffului său şi de ceilalţi jucători nu a reuşit decât să îi atingă pe ceafă şi faţă cu mâinile.
Ulterior, Bergodi, care a primit cartonaşul roşu din partea arbitrului Rareş Vidican, a explicat că ar fi fost înjurat de Andrei Cordea în timpul meciului.
Echipa de fotbal CFR Cluj a învins, sâmbătă, formaţia Universitatea Cluj cu scorul de 3-2, într-o partidă contând pentru etapa a 26-a a Superligii.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






