Programul de sprijin pentru plata energiei electrice, care presupune acordarea unor vouchere lunare de 50 de lei, va continua și în anul 2026. Anunțul a fost...
Clujenii care se pregătesc să întâmpine Anul Nou în aer liber, în centrul orașului, trebuie să se aștepte la o vreme tipic de iarnă. Potrivit estimărilor...
Județul Cluj se află printre primele la nivel național în ceea ce privește valoarea medie a indemnizației sociale pentru pensionari, potrivit datelor oficiale ale Casei Naționale...
După un sezon și jumătate în Gruia, kosovarul de 23 de ani își va continua cariera la FC Polissya Zhytomyr. Reprezentanții CFR 1907 Cluj au transmis...
Președintele Senatului României, clujeanul Mircea Abrudean, a transmis un mesaj de Crăciun cu puternică încărcătură personală și spirituală. El a participat, alături de familie, la slujba...
Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a împlinit vârsta de 62 de ani în 25 decembrie, de Praznicul Nașterii Domnului Iisus...
Polițiștii clujeniau deschis o anchetă după ce au identificat mai multe vehicule și un utilaj de agrement care prezentau indicii clare de proveniență ilicită la Târgul...
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost reținut de polițiștii din Huedin, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și...
Un accident rutier s-a produs marți pe DN1 E60, pe raza localității Izvoru Crișului, mobilizând de urgență echipaje de intervenție din Cluj-Napoca. Pompierii din cadrul Detașamentului...
Crăciunul rămâne una dintre puținele perioade din an în care cuvintele capătă o greutate aparte. Mesajele și urările de Crăciun sunt, pentru mulți români, cel mai...
Un incendiu a izbucnit la o cabană construită din lemn din localitatea Beliș, județul Cluj, chiar în ziua de Crăciun.O femeie a suferit arsuri ușoare. Pompierii...
Echipajele de intervenție de la Punctul de Lucru Gherla au fost solicitate „n noaptea de 24 spre 25 decembrie, în jurul orei 02.00, la un accident...
Cluj-Napoca intră în noul an cu zeci de opțiuni pentru toate gusturile și bugetele. De la petrecerea organizată în centrul orașului de Primărie, până la revelioane...
Un minor de 15 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 2 Poliție Cluj-Napoca, fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni comise asupra...
Compania de Transport Public Cluj-Napoca a anunțat programul de funcționare al mijloacelor de transport urban și metropolitan valabil în perioada 24–28 decembrie 2025. Proghramul de Sărbători...
Medicii din ambulatoriile de specialitate sunt profund nemulțumiți de „ordonanța trenuleț” care urmează să fie adoăptată marți de Guvern. Aceasta va amână, din nou, majorarea valorii...
Doi bărbați au fost arestați preventiv după o spargere de 40.000 de euro la Cluj-Napoca. Unul dintre ei s-a deghizat în livrator de mâncare și a...
Demisia lui Daniel David din funcția de ministru al Educației a venit ca un breaking news neașteptat, chiar în prag de Crăciun, schimbând radical agenda publică...
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din localitatea Vâlcele, județul Cluj. La fața...
Proiectul metroului din Cluj-Napoca va fi realizat din fonduri europene de coeziune, după ce a fost scos de Guvern din PNRR. Emil Boc a declarat că...