EVENIMENT
Preşedintele Colegiului Farmaciştilor Cluj: România nu duce lipsă de farmacii, duce lipsă de acces real la medicamente
Preşedintele Colegiului Farmaciştilor Cluj, conf. dr. Elena Dinte, reclama faptul că România nu duce lipsă de farmacii, dar că duce lipsă de acces real la medicamente.
Un sistem în care farmacia este tratată aproape exclusiv ca o afacere
“În marile orașe, farmaciile sunt la fiecare colț. În orașele mici sunt puține, iar în multe comune lipsesc complet. Pentru unii, accesul la medicamente înseamnă câțiva pași. Pentru alții, timp pierdut, drumuri lungi și costuri în plus.
Asta nu e o întâmplare. Este rezultatul unui sistem în care farmacia este tratată aproape exclusiv ca o afacere, iar piața decide unde „merită” să existe servicii. Comunitățile mici, îmbătrânite, sau cu venituri reduse sunt mereu cele care pierd. Dar farmacia nu este doar un punct de vânzare. Este primul loc unde pacientul cere ajutor. Este continuitate pentru bolnavii cronici. Este consiliere, prevenție, siguranță”, spune Elena Dinte.
Pacienţi care renunţă la tratament
Elena Dinte arată că din cauza problemelor existente, sunt pacienţi care renunţă la tratament, cu consecinţele de rigoare.
“Farmaciștii văd zilnic aceste dezechilibre: pacienți care renunță la tratament, medicamente compensate care lipsesc, farmaciști suprasolicitați, care duc greul unor comunități întregi și se luptă constant cu dificultăți de aprovizionare pentru pacienții lor. Problema nu este „cine câștigă” pe piață, ci cine rămâne cu acces limitat”, mai spune Elena Dinte.
E nevoie de o intervenţie coerentă
Preşedinta Colegiului Farmaciştilor Cluj consideră că este nevoie de o intervenţie coerentă, pentru a nu se adânci problemele existente.
“Iar fără o intervenție publică coerentă, aceste diferențe se vor adânci. Poate e momentul să ne întrebăm onest: vrem ca accesul la medicamente să depindă de codul poștal, sau de nevoia reală a oamenilor? Farmacia este parte din sănătatea publică. Iar sănătatea publică nu poate fi lăsată doar în seama pieței. E o discuție care ne privește pe toți — farmaciști, alți profesioniști, decidenți și pacienți. Hai să o purtăm deschis!”, a conchis Elena Dinte.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






