Connect with us

EVENIMENT

Cristi Danileț: România a pierdut la CEDO pentru că a fost în război cu magistrații curajoși, critici cu privire la anti-reforme

Publicat

Publicitate
Cristi Danileț

Fostul judecător clujean Cristi Danileț explică, într-o postare amplă pe blogul personal, motivele care au dus la condamnarea României de către Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului, în data de 15 decembrie 2025.

Hotărârea definitivă luată de CEDO în favoarea fostului judecător clujean stabilește că magistrații pot comenta public, inclusiv pe rețelele sociale, subiecte de interes general fără teama unor sancțiuni disciplinare și devoalează un conflict de durată dintre instituțiile statului și magistrații critici față de anti-reformele din justiție.

“Toți cei care au inițiat, anchetat și judecat în cazul Danileț au greșit”

Cristi Danileț a câștigat definitiv procesul contra României la CEDO după ce a fost sancționat de CSM pentru două postări pe rețelele sociale. Publicul, spune fostul judecător clujean, merită să știe de ce s-a ajuns la condamnarea României în cazul Danileț c. României.

“A fost un război cu magistrații curajoși și critici cu privire la anti-reforme, dus chiar de instituțiile statului care ar trebui să facă dreptate și să protejeze magistrații.

Pe scurt: CEDO a stabilit ieri că magistrații pot comenta pe FB subiecte de interes general, inclusiv care nu țin de justiție, fără teama de a fi sancționați disciplinar. Hotărârea, definitivă, a fost dată la cel mai înalt nivel: Marea Cameră a CEDO, o structură alcătuită din 17 judecători europeni. Soluția este obligatorie nu doar în România, ci pentru toate statele membre ale Consiliului Europei – structură menită să apere drepturile omului în care România este parte din anul 1994 – care reunește în prezent 46 de state.

Practic: Prin această soluție se atestă că toți cei care au inițiat, anchetat și judecat în cazul Danileț au greșit. Este vorba de un număr de 18 judecători români de la Inspecția Judiciară, CSM și ICCJ – printre ei și actualul președinte al instanței supreme – care au încălcat legea, sancționând pe nedrept un magistrat. În procedura de la CEDO au intervenit de partea Guvernului patru cunoscute asociații, a căror poziție a fost infirmată de CEDO”, a spus Cristi Danileț.

De la postări pe Facebook la verdict european definitiv

Cristi Danileț arată că totul a pornit în ianuarie 2019, de la două postări pe Facebook, una privind posibila politizare a conducerii Armatei, în contextul dezbaterilor publice de atunci, și alta prin care a distribuit un interviu al unui procuror critic față de modificările legilor justiției.

Deși una dintre postări a fost considerată inițial de Inspecția Judiciară ca fiind protejată de libertatea de exprimare, cazul a ajuns în fața CSM, care a decis sancționarea disciplinară.

Decizii contestate la ICCJ și proceduri întârziate

Fostul judecător susține că cercetarea disciplinară a fost declanșată din oficiu, fără nicio sesizare, iar martorii audiați au confirmat că postările sale nu au avut niciun impact negativ asupra activității instanței sau asupra imaginii justiției.

Cu toate acestea, CSM a decis reducerea salariului său cu 5% pentru două luni, sancțiune care i-a blocat promovarea profesională și a fost ulterior folosită ca antecedent disciplinar.

Cristi Danileț descrie modul în care atât CSM, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție au întârziat redactarea motivărilor, depășind termenele legale, fapt care ar fi îngreunat accesul efectiv la Curtea de la Strasbourg. În recurs, instanța supremă a menținut sancțiunea, apreciind că nu adevărul afirmațiilor contează, ci percepția publică asupra imaginii justiției.

În fața CEDO, fostul magistrat a reclamat încălcarea libertății de exprimare și a dreptului la viață privată. În februarie 2024, o primă hotărâre i-a dat dreptate, stabilind că România a încălcat articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Guvernul a contestat decizia, iar cauza a ajuns în fața Marii Camere, formată din 17 judecători europeni.

Rolul controversat al instituțiilor și intervențiile în proces

Danileț subliniază că, în procedura de la Strasbourg, de partea Guvernului României au intervenit mai multe asociații profesionale, dar și un magistrat aflat în funcție și membru CSM. De cealaltă parte, organizații naționale și internaționale au susținut că procedurile disciplinare din România au fost folosite, în ultimii ani, pentru a intimida magistrații critici față de puterea politică.

La 15 decembrie 2025, Marea Cameră a CEDO a menținut soluția inițială și a stabilit definitiv că autoritățile române nu au justificat sancționarea lui Cristi Danileț, în condițiile în care acesta a participat la dezbateri de interes general. Curtea a decis că magistrații au dreptul să se exprime public, inclusiv cu privire la instituții din afara justiției, fără ca obligația de rezervă să fie folosită pentru a-i reduce la tăcere.

O decizie cu impact european

Potrivit fostului judecător, hotărârea este una istorică, fiind prima care vizează sancționarea unui magistrat pentru postări pe Facebook, în lipsa unei funcții reprezentative în sistem. Decizia este obligatorie pentru România și pentru toate cele 46 de state membre ale Consiliului Europei și devine jurisprudență de referință pentru libertatea de exprimare a magistraților în era digitală.

Cristi Danileț afirmă că sancțiunile repetate și presiunea disciplinară l-au determinat, în cele din urmă, să părăsească magistratura, după un cost personal și profesional major. În concluzie, acesta atrage atenția că protejarea reală a independenței justiției nu se face prin sancționarea opiniilor critice, ci prin promovarea competenței, integrității și respectului pentru drepturile fundamentale ale magistraților.

“Problemele din justiție sunt de o cu totul altă natură decât interviurile în presă”

La finalul expunerii, fostul judecător clujean s-a referit și la recentul reportaj Recorder, care a adus în discuție problemele din justiție.

“Judecătorii au libertatea de exprimare când este vorba de chestiuni vizând statul de drept și reforma justiției, iar de acum și în ceea ce privește instituțiile din afara justiției sau alte subiecte de interes general.

Obligația de rezervă nu trebuie gândită ca negând această libertate. În era digitală, magistrații sunt din ce în ce mai prezenți pe rețelele de socializare. Inspecția Judiciară trebuie să își abandoneze rolul de Poliție a Internetului. Mai ales când nu se plânge nimeni de postările unui magistrat, procedura din oficiu nici nu trebuie inițiată.

Problemele din justiție sunt de o cu totul altă natură decât interviurile în presă sau ceea ce postează unii magistrați în social media, iar recentul reportaj Recorder a dovedit asta. Un sistem real de protejarea a independenței magistraților și a imaginii justiției ar trebui să aibă ca preocupare competența și integritatea din sistem – or, acesta sunt două aspecte de care nu se mai vorbește de mulți ani în România, totul fiind acoperit formal de o parte a unui sistem care s-a îndepărtat de ideea de ‘dreptate’, ca valoare constituțională ce trebuie să fie misiunea magistraților”, a artătat Cristi Danileț.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate