Connect with us

ACTUALITATE

„Șepcile roșii” atacă Ploieștiul. „U” Cluj vrea să sfideze istoria și să încheie anul în forță contra Petrolului

Publicat


Universitatea Cluj se află într-un moment excelent de formă și merge duminică la Ploiești cu un obiectiv clar: continuarea seriei pozitive și obținerea unei victorii care să confirme ascensiunea din returul sezonului regular.

Duelul cu Petrolul, programat pe stadionul „Ilie Oană”, de la ora 15:30, se anunță unul intens, cu miză importantă pentru ambele formații.

„U” a adunat 10 puncte din 12 posibile în primele patru etape ale returului, cu trei victorii convingătoare și o remiză albă în fața Universității Craiova. Sub comanda lui Cristiano Bergodi, „studenții” au impresionat nu doar prin eficiența ofensivă, ci mai ales printr-o organizare defensivă solidă, primind un singur gol în ultimele patru meciuri.

De cealaltă parte, Petrolul traversează o perioadă mai complicată. După o serie de șapte meciuri fără înfrângere în Superligă, prahovenii au cedat dramatic etapa trecută la Arad, iar eliminarea dură din Cupa României, 0-4 cu Universitatea Craiova, a lăsat urme. Totuși, „lupii galbeni” rămân o nucă tare pe teren propriu, unde nu mai pierduseră în campionat din finalul lunii septembrie.

Istoria ține cu Petrolul, prezentul le dă speranțe „Șepcilor roșii”

Istoria confruntărilor directe înclină balanța în favoarea Petrolului, însă „U” are un obiectiv clar: a 25-a victorie în fața ploieștenilor pe prima scenă a fotbalului românesc. Mai mult, succesul din aprilie 2023, primul obținut vreodată pe „Ilie Oană”, oferă speranțe suplimentare „Șepcilor roșii” înaintea acestui duel.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate