Connect with us

EDUCATIE

VIDEO. Emil Boc, primarul sportiv, a executat 30 de flotări la Gala de excelență „Zece pentru Cluj”. A ținut piept cu sportivii

Publicat

Publicitate

Gala de excelență „Zece pentru Cluj”, ajunsă la ediția a XVII-a, a debutat miercuri cu un moment care a devenit deja o marcă personală a primarului municipiului Cluj-Napoca. Emil Boc a urcat pe scenă și, înainte de discursul oficial, a făcut 30 de flotări, sub privirile elevilor, profesorilor și invitaților din sală.

Gestul a fost primit cu aplauze și zâmbete, detensionând atmosfera unui eveniment oficial. El a ținut piept cu mai mulți sportivi profesioniști, printre care Alisia Perșa, campioană en-titre la Freestyle feminin.

Nu este însă pentru prima dată când edilul recurge la un astfel de moment: și la ediția precedentă a Galei „Zece pentru Cluj”, Emil Boc a făcut flotări pe scenă, dorind să transmită același mesaj legat de disciplină, perseverență și echilibrul dintre efortul intelectual și cel fizic.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, și are ca obiectiv recunoașterea elevilor cu rezultate deosebite la învățătură și la competițiile școlare. Ediția din acest an s-a desfășurat cu sprijinul mai multor parteneri din mediul de afaceri și academic, printre care Terapia – o companie SunPharma, Iulius Mall Cluj, Betfair Romania Development, BOSCH, msg România, Emerson, BMW TechWorks, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai, alături de alte companii și instituții locale.

După momentul inedit de pe scenă, gala a continuat cu premierea elevilor și profesorilor care s-au remarcat prin rezultate excepționale, într-o seară dedicată performanței și implicării în educație.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate