EDUCATIE
FOTO. UTCN, la Conferința internațională despre cercetarea în producție. Provocările viitorului, dezbătute la Cluj-Napoca
Cluj-Napoca găzduiește în perioada 23 – 28 iulie una dintre cele mai mari conferințe itinerante la nivel mondial – International Conference on Production Research, unde Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) este co-organizator alături de International Foundation for Production Research (IFPR).
Aflată la cea de-a 27 ediție, conferința reunește peste 200 de participanți din 30 de țări și se va desfășura la Grand Hotel Italia, după ce a fost organizată începând cu anul 1971 în orașe precum Birmingham, Amsterdam, Ierusalim, Tokyo, Chicago, Manila, Bangkok, Los Angeles sau Shanghai.
Rectorul UTCN, Vasile Țopa, a declarat, luni, la deschiderea conferinței că misiunea IFPR este de a încuraja comunicarea între cercetătorii sistemelor și proceselor de producție din întreaga lume prin intermediul acestei conferințe.
”Suntem extrem de onorați să organizăm un astfel de eveniment la Cluj-Napoca, fiind o mare responsabilitate pentru UTCN.
Ne dăm astfel, ne dăm seama de progresele uriașe făcute de UTCN, dar și de România, pentru că vizibilitatea noastră a crescut enorm. Avem o participare masivă, de peste 200 de persoane din întreaga lume”, a spus Țopa.
Președintele IFPR, Luis Quesada, a susținut că astfel de conferințe se organizează de peste 50 de ani peste tot în lume, iar în urmă cu 4 ani a primit propunerea de a organiza evenimentul la Cluj-Napoca.
”Am fost foarte bucuros să aflu despre contribuția UTCN în domeniul cercetării producției și am acceptat organizarea conferinței la Cluj-Napoca. Îi felicit pe organizatorii de la UTCN. Tema principală a conferinței este legată de noile provocări care stau în fața lumii.
După pandemia COVID, lucrurile se schimbă cu rapiditate și trebuie să ne adaptăm. Lumea se mișcă rapid, în toate domeniile, mai ales în ceea ce privește noile tehnologii. Companiile trebuie să aibă capacitatea să se schimbe rapid și să opereze aceste schimbări.
De asemenea, aceste schimbări înseamnă și oportunități pentru dezvoltare”, a spus Quesada.
Inteligența Artificială intră pe gaura cheii în viața noastră
La rândul său, primarul Emil Boc a afirmat că ne aflăm în fața unor mari provocări, cum ar fi schimbările climatice, avansul Inteligenței Artificiale și al digitalizării.
”Cercetătorii prezenți la conferință ne oferă nu numai slujbe mai bine plătite prin cercetarea lor, ci și soluții la provocările prezentului și viitorului.
Vedem ce se întâmplă cu temperaturile excesive cauzate de schimbările climatice, de cutremure sau inundații și avem nevoie de cercetători care să ne ofere soluții pentru a vedea cum vom trăi în viitor.
Inteligența Artificială intră pe gaura cheii în viața noastră și n-o putem ocoli, dar trebuie să vedem cum poate fi utilizată în folosul umanității”, a spus Boc.
Acesta a precizat că trebuie găsite noi surse de producere a prosperității, pentru că vechiul motor de creștere economică, bazat pe combustibilii fosili, se epuizează, iar noul model va fi bazat pe tot ceea ce înseamnă tehnologii verzi, nepoluante.
”Este o mare onoare să avem la Cluj-Napoca o astfel de conferință. Creierele cele mai renumite în cercetare s-au adunat la Cluj, confirmând statutul de citadelă universitară și cercetare”, a mai spus primarul Boc.
Programul conferinței cuprinde workshop-uri și sesiuni tehnice pe teme de actualitate precum ”Semantic data interoperability and integration for resilient manufact”, ”Increasing resilience by product and system innovation management”, ”Research paving – the way for the new Industry 5.0”, ”Quality and innovation in engineering and management”. De asemenea, din agenda evenimentului fac parte workshop-uri pentru doctoranzi și cercetători.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






