ACTUALITATE
Vreme schimbătoare la Cluj. Ce temperaturi vor fi de Crăciun și ce spun meteorologii despre ninsori
Clujenii vor avea parte de o vreme neobișnuit de caldă pentru mijlocul lunii decembrie, urmată de o răcire accentuată spre finalul perioadei.
Potrivit estimărilor meteorologilor pentru intervalul 15 – 28 decembrie 2025, temperaturile vor crește semnificativ în prima săptămână, însă frigul va reveni înainte de sfârșitul lunii, când sunt așteptate și precipitații.
Maxime de până la 10 grade, apoi revine iarna. Când cresc șansele de precipitații
Temperaturile maxime diurne vor urca treptat de la o medie de 3 grade pe 15 decembrie până la aproximativ 10 grade în zilele de 19 și 20 decembrie. După acest episod mai cald, valorile termice vor scădea constant, iar spre finalul intervalului de prognoză, maximele vor ajunge la doar 1-2 grade Celsius.
Nopțile vor fi reci la începutul perioadei, cu minime care pot coborî în medie până la -5 grade în 16 decembrie. Ulterior, temperaturile nocturne vor crește, situându-se între -2 și 0 grade în intervalul 19– – 26 decembrie, pentru ca la finalul perioadei să revină la valori medii de aproximativ -4 grade.
În ceea ce privește precipitațiile, meteorologii estimează o probabilitate redusă în prima parte a intervalului, însă șansele vor crește în cea de-a doua săptămână, mai ales după data de 23 decembrie, când sunt posibile ploi sau ninsori, în funcție de evoluția temperaturilor.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






