Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și-a lansat, joi, primul roman ”Iubirea căutată prin păcat – Iova”, astfel că a...
Românii cu vârste între 18 și 35 de ani pot face armata în mod voluntar, pe timp de pace, beneficiind...
Un accident de circulație a avut loc în această dimineață pe raza localității Bunești. Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit la acciden. Apelul de urgență...
Reprezentanții mai multor organizații civice din Cluj-Napoca au cerut printr-o scrisoare deschisă adresată primarului Emil Boc prioritate pentru culoaruil verde – albastru al Someșului și interzicerea...
După 30 de ani, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca deschide Lapidariul medieval și premodern. Evenimentul va avea loc în 30 octombrie la ora...
Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, marţi, aprobarea prealabilă pentru iniţierea de către Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia generală pentru armamente, a...
Cândva, România era în elita lumii în construcţia de calculatoare. La această performanţă au contribuit cercetătorii din Bucureşti, din Timişoara, dar mai ales cei din Cluj....
Un tânăr de 22 de ani a fost accidentat, pe 18 octombrie, pe Splaiul Independenței din Cluj-Napoca, de către un trotinetist. Tânărul se afla pe trecerea...
E o toamnă frumoasă și caldă, iar pădurile din Munții Apuseni s-au umplut de culoare. Imagini așa cum poate rar ați mai văzut au fost publicate...
Echipa de fotbal Universitatea Cluj a fost învinsă de formaţia de liga a treia CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca cu scorul de 2-1 (2-1), marţi, într-un...
Un clujean de 49 de ani a fost depistat, luni, conducând băut pe str. Fabricii din Cluj-Napoca. Acesta avea 0,50 mg/l alcoolemie. „La data de 23...
Unul dintre agresorii fetei de 18 ani dintr-un mijloc de transport în comun și ulterior dintr-o stație CTP Cluj, reținut luni, a fost arestat pentru 30...
Editura Humanitas și Les Films de Cannes à Cluj.7 vă invită joi, 26 octombrie, de la ora 18.30, la Libraria Humanitas, (strada Universității 2), pentru lansarea cărții Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană de Cristian Mungiu, în prezența autorului. Întâlnirea...
ACS Educație prin judo a organizat a IV-a editie a Cupei Campionilor Echipe Mixt Judo 2023, în data de 21 octombrie la Sala de sport din...
Primăria Cluj-Napoca a anunțat locurile unde vor putea fi vândute flori cu ocazia zilei de 1 Noiembrie. Unele amplasamente sunt temporare și vor funcționa doar pentru...
Cinci cadre didactice de la Universitatea de Știință Agricolă și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca au fost incluse în Top World Ranking of Scientists 2%. Acesta este...