EVENIMENT
FOTO. Accident cu o mașină și un taxi pe Splaiul Independenței din Cluj-Napoca. Trei femei, transportate de SMURD la spital
UPDATE. Trei femei la spital
”În data de 18 decembrie a.c., în jurul orei 15.25, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe strada Splaiul Independenței, din municipiul Cluj-Napoca.
Din primele cercetări a rezultat faptul că un autoturism condus de o femeie de 58 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care circula înspre strada George Coșbuc, la pătrunderea în intersecție nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului autoturismul condus de femeie a fost proiectat într-un stâlp metalic.
În urma evenimentului rutier, femeia de 58 de ani, precum și două pasagere de 22 și 52 de ani, din autoturismele implicate, au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative”, au transmis polițiștii clujeni.
Știrea inițială
Un accident între două autoturisme, dintre care unde taxi, a avut loc, pe Splaiul Independenței în zona Parcului Central din Cluj-Napoca, traficul trasportului în comun fiind serios perturbat, iar un indicator rutier ”Accesul Interzis” a fost avariat.
Potrivit pompierilor de la ISU Cluj, în urma accidentului a rezultat rănirea a două femei care au fost transportate la spital de SMURD.
Mai multe autobuze au fost oprite în zonă și s-a format o coloană până ce polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului.
Vom reveni cu detalii.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







