Serviciul Român de Informații (SRI) a revenit la Cluj-Napoca pentru o nouă întâlnire cu mediul academic, continuând seria prezentărilor dedicate...
De sărbători, fiecare dintre noi își petrece timpul cu cei dragi și se bucură de momentele magice petrecute în familie....
Alertă de fraudă. Ambasada Statelor Unite ale Americii la București avertizează asupra unor escrocherii care vizează programul Diversity Visa. În ultimele zile un număr mare de...
11 ambulanțe care vor fi folosite pentru evacuarea răniților și acordarea ajutorului medical de urgență au plecat din România luni, cu destinația Ucraina. Potrivit Departamentului pentru...
Un geam de autobuz a căzut pe capul unui copil de 3 ani, în Cluj-Napoca, iar părinţii caută acum martori ai accidentului. Aparent, copilul n-a fost...
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a precizat că nu sunt mercenari români în Ucraina, așa cum susțin rușii. „Este un procedeu propagandistic, o informație falsă”, a spus...
Două persoane au murit din cauza gripei sezoniere, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Este...
Aproximativ 4 milioane de chestionare pentru recensământul locuințelor și populației au fost completate online la nivel național, a anunțat luni Institutul Național de Statistică (INS). Clujul,...
USR Turda acuză noi lucrări de mântuială în orașul condus de primarul liberal Cristian Matei. ”Mântuială, numele tău este Matei: pun borduri și toarnă trotuare înainte...
Centrul de Inginerie Bosch din Cluj îşi extinde activităţile de dezvoltare în Bucureşti. De aici, inginerii vor lucra la proiecte de ultimă generaţie pentru dezvoltarea de...
Doi copii cu vârste de 8 și 11 ani au fost atacați luni de un urs în localitatea Armeni din județul Sibiu. Unul dintre ei a...
Un clujean de 24 de ani a lovit cu maşina pe care o conducea un autoturism parcat, apoi a intrat într-o conductă de gaz şi într-un...
La nivelul Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, angajații Sistemelor de Gospodărire a Apelor Cluj, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj au igienizat 24 de tronsoane ale...
Luni a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea Parcului Farmec din cartierul Mărăști. Investiția, pe cei 3.125 de metri pătreați, urmărește revigorarea parcului...
Romania are nevoie de producție de energie, mâncare, chimie, aparare. Specula din 2022 este un efect al dezindustrializarii din ultimii 15 ani, spune Dragoș Damian, CEO...
Regimul termic va fi, în general, scăzut în întreaga ţară pe parcursul următoarelor două săptămâni (18 aprilie – 1 mai), cu temperaturi oscilante şi probabilitate crescută...