La cei aproape 87 de ani, actorul clujean Florin Piersic îşi mărutiseşte public frica de moarte şi spune că vrea să mai trăiască. „Mie îmi daţi...
Antrenorul CFR Cluj, Dan Patrescu, împlineşte joi 54 de ani. El este unul dintre cei mai tritraţi jucători şi antrenori români. Din nefericire, aşa cum şi-a...
Doi clujeni şi-au pus o amprentă importantă pe descoperirile matematice ale lumii. Sunt tată şi fiu. Bolyai Farkas şi Bolyai Janos. De la naşterea celui de...
Probabil că n-o să învăţăm niciodată să ne cinstim înaintaşii. Exemplul care urmează nu e o excepţie, ci, din păcate, e o regulă. Şi e vorba...
Clujul a fost şi în fruntea lumii. Aici a fost înfiinţat primul institut de speologie de pe glob, în 1920. Acest lucru i se datorează marelui...
Școala medicală clujeană sărbătorește 103 ani de la inaugurarea de către profesorul Iuliu Hațieganu a cursurilor învățământului medical în limba română la Cluj. „Astăzi este zi...
De o casă din centrul Clujului se leagă multe lucruri din istoria oraşului şi cel puţin o parte a destinului său. Aici ar fi locuit Kaspar...
Istoricii au estimat că, prin deciziile sale, Regele Mihai al României ar fi scurtat cu 6 luni Al doilea război mondial şi că, în acest fel,...
O mare personalitate a românilor, un cărturar născut în judeţul Cluj, la Jucu de Jos, este George Bariţiu. Un cărturar cu multiple preocupări, care a pus...
S-au împlinit 140 de ani de la naşterea unui personaj celebru al Clujului. Ion Agârbiceanu, o mare minte şi un mare suflet, mai cunoscut de noi...
În 10 septembrie 1872, acum 150 de ani, grav bolnav fiind, a murit Avram Iancu. Sfârşitul său a fost descris de istoricul Silviu Dragomir. Şi‑a dat...
Nu este un caz singular cel al lui Onisifor Ghibu. Deşi el şi alte personalităţi au făcut România ceea ce este, autorităţile comuniste instaurate în România...
Actriţa Olivia Newton-John, vedeta filmului ‘Grease’, a murit la vârsta de 73 de ani, a anunţat luni soţul ei, John Easterling, într-un comunicat postat pe reţelele...
Fie şi numai din cauza conjuncturilor istorice, românii şi maghiarii, dar mai ales liderii lor, n-au fost întotdeauna în cele mai cordiale relaţii. La nivelul oamenilor...
Obeliscul Carolina din zona Pieţei Muzeului a fost realizat în urma vizitei la Cluj, în 1817, a cuplului imperial Francisc I şi Carolina. Monumentul a fost...
Marele actor clujean Dorel Vişan împlineşte 85 de ani azi, 25 iunie. În urmă cu un an şi ceva a acordat un interviu pentru Cluj24 în...
Casa Matia, cum i se spune acum, este probabil cea mai cunoscută casă din Cluj-Napoca, atât în ţară, cât mai ales în străinătate. Deşi numărul turiştilor...
Ion Raţiu a fost una dintre cele mai democratice minţi clujene şi româneşti. Lui, adaptată, îi aparţine celebra frază: „Voi lupta până la ultima mea picătură...
Două gemene identice din Ierusalim au născut în aceeaşi zi, a anunţat spitalul în care surorile au dat naştere a doi băieţei, relatează dpa. Cele două...
Una dintre marile personalităţi ale Clujului şi ale ţării, inclusiv ale Moldovei, este Onisifor Ghibu, de la naşterea căruia se împlinesc 139 de ani. Printre multe...