În 10 septembrie 1872, acum 150 de ani, grav bolnav fiind, a murit Avram Iancu. Sfârşitul său a fost descris de istoricul Silviu Dragomir. Şi‑a dat sufletul în urma unei hemoragii. Moartea l-a găsit cu fluierul de cireş şi jalba către împărat. Pe lângă amănuntele morţii sale, ce se ştie mai puţin e şi faptul că Avram Iancu ar fi trebuit să aibă o altă statuie la Cluj, nu cea actuală, din piaţa care îi poartă numele.

Cum a murit „Crăişorul munţilor”

“În cursul anului 1872, Iancu se simţea bolnav şi istovit de puteri. În lunile de primăvară a fost îngrijit timp mai înde­lungat în spitalul din Baia de Criş. Avusese o puternică hemo­ragie. Tusea ce‑l chinuia nu mai era chip să se potolească. Către sfârşitul lunii august petrecu câteva zile la preotul Toma Faur din Valea Bradului.

Pe urmă a plecat din nou spre Baia de Criş. Aici îl ajunge secera morţii la 10 septembrie a ace­luiaşi an. S‑a culcat pe o rogojină de cu seară la cartierul său obişnuit, în casa brutarului Ion Stupină, zis Lieber. A doua zi dimineaţa şi‑a dat sufletul în urma unei noi hemoragii, înfrânt acum definitiv de „viforele timpului”. Nu avea nimic asupra lui decât o năframă zdrenţuită, fluierul de cireş şi jalba către împărat, unsă şi mototolită”, arată istoricul Silviu Dragomir.

Înmormântarea sa a avut loc în 13 septembrie 1872.

Avram Iancu, conducător al Revoluţiei române din Transilvania de la 1848-1849

Avram Iancu, conducător al Revoluţiei române din Transilvania de la 1848-1849 şi al armatei populare din Transilvania, s-a născut la Vidra de Sus, în 1824, potrivit volumului ”Dicţionar biografic de istorie a României” (Editura Meronia, 2008).

Născut într-o familie de moţi înstăriţi, Avram Iancu a urmat Liceul piariştilor din Cluj, unde a studiat ”umanităţile” (1841) şi filosofia (1842-1844), şi, mai târziu, Facultatea de Drept (1844-1846). După absolvire a devenit cancelist (practicant) la Tabla Regească (Instanţa Supremă) din Târgu-Mureş, promovând în 1848 examenul de avocat.

Fervent susţinător al luptei pentru emancipare naţională şi socială a românilor transilvăneni, Avram Iancu a participat la Adunarea din Duminica Tomii (18/30 apr. 1848), unde a venit însoţit de 2.000 de moţi, plecând apoi prin satele româneşti încercând să-i convingă pe ţărani de necesitatea unei mişcări pentru a-şi cere drepturile. La Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/15-5/17 mai 1848, unde a venit însoţit de 10.000 de moţi, a fost ales membru al Comitetului Naţional Permanent, organism de conducere a Revoluţiei române.

VEZI ŞI:

VIDEO. Unde îşi ascundea Avram Iancu documentele. Scrinul cu sertar secret. Piesă cumpărată de Goga, găzduită la Ciucea, Cluj

După ce, la 17/29 mai 1848, Dieta Transilvaniei de la Cluj, în care românii nu erau reprezentaţi, a votat uniunea Transilvaniei cu Ungaria şi, mai ales, după ce s-a trecut la reprimarea sângeroasă a mişcării româneşti de la Mihalţ de către autorităţile maghiare, Avram Iancu a cerut românilor să se opună acestor măsuri ”cu lancea, ca Horea”. Astfel a organizat o armată între Arieşul Mare şi Arieşul Mic (iunie 1848).

În cadrul celei de-a treia adunări a românilor de la Blaj, din 3/15-16/28 septembrie 1848, a avut o contribuţie semnificativă la adoptarea unui nou program revoluţionar care cuprindea: schimbarea aşezămintelor sociale şi politice din Transilvania prin recunoaşterea naţiunii române şi reprezentarea ei proporţională în toate verigile de conducere, respectarea autonomiei Transilvaniei, constituirea unui guvern reprezentativ, respingerea uniunii silite cu Ungaria, acceptarea constituţiei liberale austriece din 25 aprilie 1848.

Comitetul Naţional Român de la Sibiu a organizat în perioada următoare, pe ţinuturi, 15 legiuni româneşti înarmate, avându-i în frunte pe revoluţionarii Ioan Axente Sever, Alexandru Bătrâneanu, C. Romanu-Vivu, Ioan Buteanu ş.a. Avram Iancu a fost desemnat comandant al Legiunii Auraria Gemina, cu sediul la Câmpeni, ocupându-se de coordonarea tuturor acţiunilor militare din zona Apusenilor, aprovizionând trupele cu hrană, arme şi muniţie, în condiţii foarte grele.

În tabăra revoluţionară a lui Avram Iancu din Apuseni şi-au găsit adăpost numeroşi exilaţi politici din Moldova şi din Ţara Românească, printre care Nicolae Bălcescu, Alexandru G. Golescu, Ion Ionescu de la Brad, I. Bălăceanu, pictorul Barbu Iscovescu ş.a.

Intrarea pe pământul Transilvaniei, în decembrie 1848, a generalului polonez Iosif Bem, comandant suprem al trupelor revoluţionare maghiare din această provincie, a determinat restrângerea zonei controlate de legiunile româneşti. În prima decadă a lunii februarie 1849, în urma unei mari bătălii a fost ocupată Simeria, apoi în martie au fost ocupate Sibiul şi Braşovul.

În aprilie, Avram Iancu s-a întâlnit cu deputatul Ioan Dragoş, trimis de Kossuth Lajos, conducătorul revoluţiei maghiare, pentru a se ajunge la o înţelegere, dar fără niciun rezultat. În mai 1849, cu excepţia Timişoarei şi a zonei Munţilor Apuseni, întreg teritoriul Banatului şi Transilvaniei era sub ocupaţia armatelor ungare, potrivit lucrării ”Revoluţia română de la 1848” (Editura Politică, Bucureşti, 1969).

A urmat sfaturile lui Bălcescu

Urmând sfaturile lui Nicolae Bălcescu, cu care avusese lungi discuţii, chiar în tabăra sa din Munţii Apuseni, Avram Iancu s-a arătat gata pentru o înţelegere comună româno-maghiară. În urma unor îndelungi tratative, s-a ajuns la o înţelegere semnată la 2/14 iulie 1849, la Seghedin, de Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac, reprezentanţii emigraţiei române, iar din partea maghiară de Kossuth Lajos, liderul revoluţiei maghiare.

Prin această înţelegere, guvernul revoluţionar maghiar îi obliga pe români să depună armele în decurs de două săptămâni, în schimbul acordării de către guvernul maghiar a amnistiei.

Documentul consfinţea folosirea limbii române în administraţie, şcoală şi biserică. Se desfiinţau claca şi celelalte privilegii feudale. Aceste concesii făcute de maghiari au fost considerate ca nesatisfăcătoare de Adunarea românilor, desfăşurată la Zlatna. Românii conduşi de Avram Iancu au decis să păstreze neutralitatea în conflictul dintre maghiari şi armatele ţariste şi austriece.

La 1/13 august 1849, la Şiria, lângă Arad, armata revoluţionară maghiară a capitulat în faţa celei ţariste şi revoluţia maghiară a fost înfrântă. La scurt timp şi armata română a fost obligată să depună armele.

Decorat de ţarul Rusiei

Avram Iancu a continuat să susţină cauza românilor şi după înfrângerea Revoluţiei, aflându-se printre cei care au înmânat memorii împăratului de la Viena (februarie şi august 1850), dar fără a se concretiza ceva. Popularitatea de care se bucura în rândul românilor era incomodă pentru autorităţile austriece. Avram Iancu a fost arestat la un târg de ţară din Hălmagiu (15 decembrie 1849), însă a fost eliberat imediat în urma presiunii populare. Forţat de poliţie să părăsească oraşul, a revenit în Munţii Apuseni.

A fost decorat de ţarul Rusiei, pentru vitejia sa, cu ordinul Sf. Ana clasa a II-a, dar şi de împăratul Francisc Iosif, pe care, însă, l-a refuzat. Alungat din Viena (februarie 1851), a fost arestat din nou (17 august 1852) şi trimis la Alba Iulia, apoi la Sibiu unde a fost judecat şi achitat. A refuzat invitaţia de a-l întâlni pe împăratul Austriei, Franz Joseph I, care a vizitat Transilvania în perioada iunie-iulie 1852, potrivit lucrării ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Avram Iancu a încetat din viaţă la 10 septembrie 1872, la Baia de Criş, şi a fost înmormântat, la Ţebea, lângă ”Gorunul lui Horea”. AGERPRES

Statuia sa de la Cluj trebuia să fie alta

În cartea intitulată “Povestire pe scurt a vieţii lui Avram Iancu (în imagini, arhiva Cluj24), autorul, Alexandru Ciura, explica, la începutul anilor 1920, necesitatea ridicării unei statui a “Crăişorului munţilor”. Era în 1924, la 100 de ani de la naşterea sa.

“În Clujul cel nou, în Clujul românesc de mâine se va ridica o statuie pentru preamărirea eroului nostru national: Avram Iancu. Hotărârea a fost întâmpinată cu multă însufleţire, şi nu ne îndoim, că suma ce se va aduna va fi aşa de mare, încât la 1924, când vom sărbători o sută de ani dela naşterea lui Iancu, statuia se va înălţa frumoasă şi mândră, pe o piaţă a Clujului”, spunea Alexandru Ciura, în cartea sa.

De altfel, cartea era editată tocmai de “Comitetul pentru ridicarea unei statui lui Avram Iancu în Cluj”. Şi se vindea “în favorul monumentului eroului, ce se va ridica la Cluj”. În carte se arătau şi locurile de la prefectură, pretură, primărie sau comitetul constituit unde puteau să se facă donaţii.

Istoricul Vladimir Alexandru Bogosavlievici a confirmat faptul că urma să fie ridicată la Cluj o statuie ecvestră a lui Avram Iancu.

„Alături de Catedrala Ortodoxă, al doilea simbol naţional românesc se dorea un monument închinat memoriei lui Avram Iancu. Monumentul urma să fie construit în mijlocul pieţei. În spaţiul dintre Catedrală şi Teatrul Naţional. În acest scop, s-a constituit un comitet executiv şi s-a înfiinţat un fond pentru adunare de bani pentru statuia lui Avram Iancu. Au fost o serie de donaţii începând din anii 1921-1922. Iar în primăvara anului 1924 a avut loc un concurs organizat de acest comitet. Dar nu s-a încheiat cu un rezultat notabil”, explică istoricul clujean.

De ce nu s-a mai ridicat statuia

Tot istoricul clujean arată că un alt concurs a fost organizat pe 15 ianuarie 1926, dar că, din cauza crizei economice care venea, s-a renunţat la proiectul care trebuia să-l prezinte călare pe Avram Iancu.

“Proiectul trebuia să fie a unei statui ecvestre şi să fie aşa cum îl descria tradiţia populară şi cu imaginea din diferitele tablouri. Locul era clar, în faţa teatrului şi a catedralei, care era în constucţie atunci. Costul era de 1,5-2 milioane de lei şi se acorda un premiu de 50.000 de lei, o sumă considerabilă la acea vreme. S-a aprobat contractul, dar a venit criza economică şi s-a abandonat proiectul”, mai spune Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Potrivit acestuia, unul dintre proiecte era al lui George Cristinel -arhitectul care a proiectat şi Catedrala Ortodoxă, precum şi Mausoleul de la Mărăşeşti- şi prevedea o amenajare urbanistică semicirculară, foarte fumoasă.

Actualul monument al lui Avram Iancu din piaţa cu acelaşi nume a fost realizat în 1993 de scuptorul Ilie Berindei, la iniţiativa primarului de atunci, Gheorghe Funar. Dar, potrivit specialiştilor, aspectul monumentului lasă mult de dorit din punct de vedere artistic.