FOTO. Savantul care a pus Clujul în fruntea lumii. Primul institut de speologie de pe glob. A murit de foame, în sărăcie. 75

Clujul a fost şi în fruntea lumii. Aici a fost înfiinţat primul institut de speologie de pe glob, în 1920. Acest lucru i se datorează marelui savant Emil Racoviţă. A murit în urmă cu 75 de ani, în 19 noiembrie 1947, la 4 zile de la aniversarea de 79 de ani. Şi este îngropat în Cimitirul Central (Hajongard) din Cluj.

Savantul care a pus Clujul în fruntea lumii

Emil Racoviţă a fost unul dintre primii biologi din lume care s-a ocupat de etiologia animală şi care a întocmit, alături de medicul Gheorghe Marinescu, un proiect de înfiinţare a Consiliului naţional al cercetării ştiinţifice, iar la Cluj a fondat o Societate de ştiinţă, pe care a condus-o până la sfârşitul vieţii.

Semnătură a lui Emil Racoviţă pe una dintre cărţile din biblioteca sa (arhiva Cluj24)

Celebrul biolog s-a născut la 15 noiembrie 1868, la Iaşi. Părinţii săi erau oameni înstăriţi şi cărturari de seamă din Iaşi. Mama, Eufrosina, născută Stamatopol (1845-1907), avea legături directe cu „Junimea”. Tatăl, Gheorghe („Gheorghieş”) Racoviţă (1839-1913), avea o moşie cu conac şi parc, la Şorăneşti (Vaslui). Studiase dreptul şi lucrase un timp în magistratură, apoi a practicat avocatura în Iaşi, fiind ales în trei rânduri deputat.

Se pare că Gheorghieş Racoviţă l-a cunoscut pe marele povestitor Ion Creangă la şedinţele „Junimii” şi, astfel, Emil Racoviţă a fost încredinţat pentru studiile primare institutorului Ion Creangă. De la şcoala lui Creangă, a trecut la Liceul naţional, iar din clasa a doua, la Institutele unite – liceu din al cărui corp didactic făceau parte nume respectabile în istoria culturii noastre: Poni, Cobălcescu, Climescu, Ţoni, Lambrior, Caraiani, Vizanti etc., potrivit lucrării „Emil Racoviţă. Opere alese” (Editura Academiei, 1964). Emil Racoviţă a luat examenul de Bacalaureat în 1880.

Având o solidă pregătire teoretică, fiind adept al doctrinei evoluţioniste, cu convingeri progresiste, Racoviţă a plecat la Paris. Contrar dorinţelor sale, a ascultat sfatul tatălui său şi a urmat cursurile Facultăţii de Drept, luându-şi licenţa după trei ani. În 1889 şi-a început studiile la Facultatea de Ştiinţe Naturale, unde şi-a găsit, în sfârşit, plăcerea de a învăţa, impresionându-şi profesorii şi colegii. Dar factorul hotărâtor în specializarea şi formarea sa ştiinţifică a fost integrarea sa, încă din primul an de student naturalist, în Şcoala zoologică de la Sorbona, creată de profesorul H. F. Lacaze-Duthiers (1821-1901), care o conducea pe atunci în colaborare cu conferenţiarul său G. Pruvot (1852-1924). Racoviţă s-a bucurat de la început de prietenia conferenţiarului G. Pruvot, care a pus la dispoziţia elevului, apoi a colegului său, întreaga sa erudiţie şi metodă de lucru.

Naturalistul de pe Belgica, căutat în toată Europa şi găsit în România

În 1891, Racoviţă şi-a luat licenţa în ştiinţe naturale şi au început să-i fie publicate lucrările. Tot din acelaşi an a început să lucreze la Staţiunea de cercetări Banyuls-sur-Mer. Din 1893, a început, împreună cu Pruvot, campania de explorări oceanografice, an în care a devenit şi membru al Societăţii de Zoologie din Franţa. În 1896 a susţinut doctoratul cu o teză de histologie şi anatomie comparată („Lobul cefalic şi encefalul anelidelor polichete”), care i-a adus popularitatea şi aprecierea în întreaga lume.

O cercetare ştiinţifică a regiunilor polare sudice a fost plănuită şi organizată de belgieni. În primăvara anului 1897 pregătirile erau terminate. Comandantul şi-a ales cu grijă personalul de bord, dar şi echipa ştiinţifică. Recrutarea naturalistului necesar, mărturisea medicul expediţiei, doctorul Cook în cartea sa „Belgica”, „… s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari greutăţi. În Belgia şi Franţa s-a căutat în zadar şi-n cele din urmă dl. Racoviţă a fost găsit în România.”

La 16 august 1897, vasul „Belgica” pleca la drum din Anvers. Expediţia antarctică a fost cea mai eroică şi mai primejdioasă dintre campaniile de explorări la care a participat Racoviţă, ocazie cu care a avut posibilitatea să studieze viaţa focilor, a balenelor şi a pinguinilor. Aceste informaţii le-a introdus în lucrarea „La vie des animaux et des plantes dans l’Antarctique” (1900).

În 1901 a fost numit director al Staţiunii Banylus-sur-Mer şi conducător al revistei „Archives de zoologie expérimentale et générale”. Şi-a continuat expediţiile, în cadrul cărora a studiat o serie de animale, descoperind noi specii. Astfel, între 1901 şi 1904, a cercetat coasta catalană a Mării Mediterane şi malurile insulelor Baleare, iar până în 1914, a explorat numeroase peşteri din Franţa, Spania, Algeria, Italia şi Slovenia, făcând însemnate cercetări asupra izopodelor terestre şi cavernicorne.

Consiliul Dirigent al Transilvaniei l-a chemat la Cluj

Consiliul Dirigent al Transilvaniei l-a invitat, în 1919, să ocupe Catedra de Biologie a Universităţii „Daciei Superioare” din Cluj, unde, în aprilie 1920, a înfiinţat Institutul de Speologie, primul de acest fel din lume, potrivit ”Dicţionarului Membrilor Academiei Române” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003). După anul 1920 a făcut cercetări în peşteri din străinătate şi din ţară (peste 1.400 de peşteri), reuşind să extragă circa 150.000 de exemplare micologice, ceea ce a stat la baza unei noi ştiinţe – biospeologia („Problemele biospeologiei” – 1905; „Essai sur les problemes biospéologiques” – 1907; „Speologia. Evoluţia şi problemele ei” – 1929).

Primul institut de speologie din lume a fost la Cluj

A fost membru corespondent (din 11 apr. 1905), apoi titular (din 2 iun. 1920) şi preşedinte (12 iun. 1926-1 iun. 1929) al Academiei Române. A fost ales membru corespondent al Academiei de medicină din Paris (1944), membru în Comitetul de perfecţionare al Institutului de oceanografie din Paris (1946), iar la 7 iunie 1947 a fost ales membru asociat al Academiei belgiene, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la expediţia antarctică „Belgica”.

Înmormântat în Hajongard, cu funeralii naţionale

Savantul român a revenit la Cluj în iunie 1945. Deşi foarte activ, declinul său fizic se instalase şi semnele oboselii se înmulţeau. În aceste condiţii, suplimentarea catedrei de biologie l-a obosit şi mai mult. În vara acelui an a căzut pe scări şi şi-a fracturat omoplatul, dar a continuat munca la Institutul de Speologie, zilnic.

Mormântul său din cimitirul clujean

A murit la 19 noiembrie 1947. Emil Racoviţă a fost înmormântat, la 21 noiembrie 1947, în cimitirul Clujului, în cadrul unor funeralii naţionale, potrivit sursei citate. Emil Racoviţă a fost şi rămâne pentru posteritate un neobosit cercetător, creatorul biospeologiei, pe care a definit-o „ştiinţa formelor de viaţă din mediul subteran”. AGERPRES

Unde a stat în Cluj

„El vine în Cluj, la Universitate, adus de Sextil Puşcariu, cu care a fost prieten. Dar şi cu Onisifor Ghibu. Şi la Cluj înfiinţează, în 1920, primul institut de speologie din lume. În Cluj a stat pe actuala stradă Emil Racoviţă, la nr. 1. A fost rector al Universităţii clujene, preşedinte al Academiei Române. A fost în refugiu la Sibiu.

Nu ştiu precis cum l-au tratat comuniştii. Sigur, el era un om al vechiului regim şi e posibil…

A avut trei băieţi, unul s-a sinucis, are mormântul în cimitirul Hajongard, unde sunt îngropaţi şi doi dintre băieţii lui. Doi dintre cei trei băieţi ai lui au învăţat la Colegiul Bariţiu, atunci liceu, şi Emil Racoviţă a fost la un moment dat, câţiva ani, şi preşedintele Consiliului de părinţi. Soţia sa era franţuzoaică. Unul din reprezentanţii familiei Racoviţă, Mihail, a fost domnitor în Moldova, la mijlocul secolului al 17-lea, iar Ion Creangă i-a fost învăţător lui Emil Racoviţă”, spune, pentru Cluj24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

A murit de foame, în sărăcie

Petru Groza relata unor cuoscuţi (Arhivele Naţionale, Fond C.C. al P.C.R., Parte structurală Cancelarie, Dosar 157/1954) cum l-a văzut pe străzile Clujului şi cum ar fi murit acesta, în sărăcie.

„Am început însă cu Racoviţă. Unde e Racoviţă în literatura noastră? Racoviţă a fost [un] profesor universitar apreciat pe plan universal. În toată lumea, în toate limbile internaţionale (sic!) se comentează lucrările lui. Este adevăratul întemeietor al știinţei speologice. Este român, de la Iași, românul care a plecat – trimis al Universităţii Cambridge sau Oxford – la Polul Sud într-o expediţie, este omul care a fost primit de Universitatea din Paris cu mari serbări. Dar unde e Racoviţă în ţara noastră?

Mai mult, am trecut pe la Cluj, în 1947-1948 și i-am văzut umbra, cu pălăria lui trasă pe ochi, sărăcăcios îmbrăcat, mergea pe lângă ziduri. Și mi-am zis: Acesta este marele savant Racoviţă? Am chemat profesorii universitari, colegi de-ai lui, și i-am întrebat de Racoviţă. Mi-au spus: Moare de foame! Aceasta [era] în 1948 (evenimentul a avut loc înainte de 17 noiembrie 1947, dată la care Emil Racoviţă a decedat, la Cluj – n.a.). Și mă mustră și astăzi conștiinţa că nu am trecut strada atunci, să-l opresc și să-l întreb ce face, să-i spun: Cum, frate, să mori de foame la Cluj? Pentru că l-au dat afară de la catedră, l-au dat afară de la universitate”, spunea Petru Groza, conform stenogramei.