Connect with us

ACTUALITATE

VIDEO. Istoria plimbată a Clujului. Interzisă turiştilor. Cea mai cunoscută casă. Regele Matia: naştere, unde şi de ce (RO-EN)

Publicat


Casa Matia, cum i se spune acum, este probabil cea mai cunoscută casă din Cluj-Napoca, atât în ţară, cât mai ales în străinătate. Deşi numărul turiştilor pe care îi atrage anual este impresionant, casa în care s-a născut Regele Matia, în 23 februarie 1443, nu poate fi vizitată, cel puţin oficial. Şi nici nu are nimic amenajat în interior care să amintească de celebrul rege. Rege care este posibil să se fi născut nu în încăperea de la parter, ci în una de la etaj. Iar naşterea sa la Cluj nu a fost una accidentală, cum se presupune, ci una premeditată, oraşul nostru fiind ales special pentru marele eveniment. Istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici aduce informaţii şi argumente în acest sens.

VEZI alte articole din Istoria plimbată a Clujului

Casă interzisă turiştilor

„Casa Mehffi, acest mare viticultor, foarte bogat. Vedeţi că această casă era situată exact la intrarea în Clujul vechi, în Clujul de 7 hectare. Deci, nu oricine stătea aici în acea perioadă şi nu oricine avea o casă de piatră. În general, casele, în acea perioadă, erau din lemn.

Din păcate, nu putem spune că este o casă memorială. Ea aparţine Universităţii de Artă şi Design şi nu are niciun obiect care să-l reprezinte pe ilustrul rege, iar intrarea se face foarte greu, ajungi ori la latitudinea paznicului, ori a unor oameni de aici, care îţi permit sau nu-ţi permit să o vizitezi. În general, turiştii o văd de afară pentru că, sinceri să fim, înăuntru ai vedea unele camere care sunt transformate în săli de curs şi în rest, mai nimic”, spune, cu nemulţumire, Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Unde şi de ce a fost născut la Cluj Regele Matia

Este destul de cunoscut faptul că Regele Matia s-ar fi născut în încăperea din stânga, de la parter, dar există argumente cum că, de fapt, acest s-ar fi născut într-o altă încăpere, la etaj.

„Mai există o ipoteză a locului de naştere a ilustrului rege, fiindcă, în general, oaspeţii erau cazaţi la etaj, nu la parter”, argumentează istoricul clujean.

Alianţa lui Iancu de Hunedoara cu oraşul Cluj

De asemenea, o altă controversă se referă la motivul naşterii la Cluj a marelui rege. De regulă, se susţine că locul n-a fost ales, că naşterea s-a petrecut accidental în timp ce Elisabeta Szilagyi era pe drum, dar o altă ipoteză susţine că oraşul a fost special ales pentru naştere, ca urmare a unei alianţe pe care Iancu de Hunedoara a avut-o cu clujenii.

„Oficial, foarte multe surse spun că ilustrul rege s-a născut aici datorită faptului că pe Erzsebet sau Elisabeta Szilagyi, venind din Sălaj, pe drum ar fi luat-o durerile naşterii aici şi Matia s-ar fi născut în casa acestui bogat viticultor. Nu prea e adevărat.

Adevărul, se pare, este că marele tată al său, marele comandant de oşti, Iancu de Hunedoara sau Janos Hunyadi, era într-un război perpetuu cu marea nobilime, care nu-i recunoştea calităţile sale reale de mare conducător. Neavând un arbore genealogic de mare nobil, şi-a adus aici soţia intenţionat, ca să nască într-un loc sigur şi să fie păzită de clujeni. De ce?! Pentru că el avea o alianţă cu oraşul Cluj.

Şi unde se întăreşte această afirmaţie: după Răscoala de la Bobâlna dintre 1437-1438, clujenii fiind participanţi în cadrul răscoalei, după înfrângerea ei toate privilegiile clujenilor au fost luate de nobili, dar le-au primit înapoi în anul 1444, la intervenţia lui Iancu de Hunedoara”, afirmă Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

*Asociația Cluj24 derulează proiectul „Istoria plimbată a Clujului”, realizat în colaborare cu profesorul de istorie Vladimir-Alexandru Bogosavlievici și co-finanțat de Primăria Cluj-Napoca.

VIDEO. Walking through the history of Cluj. Forbidden to tourists. The most famous house. Where and why King Matthias was born there

The Matthias house, as it is called now, is probably the most famous house in Cluj-Napoca, both in Romania, and especially abroad. Although the number of tourists it attracts annually is impressive, the house where King Matthias was born on February 23rd 1443 cannot be visited, at least not officially. Nor does it have anything inside that is reminiscent of the famous king. A king who might have been born upstairs, and not in the ground floor room. His birth in Cluj was not an accidental one, as people would say, but a premeditated one, our city being chosen especially for the big event. Local historian Vladimir Alexandru Bogosavlievici brings information and arguments in this regard.

The house that is forbidden to tourists

“The Mehffi House, belonging to a great winemaker who was very rich. You can see that this house was located exactly at the entrance to old Cluj, the 7-hectares Cluj. In other words, few people lived here at the time and few had stone houses. Back then, most houses were made of wood.

Unfortunately, we cannot say it is a memorial house. It belongs to the Art and Design University and there are no items representing the illustrious king. The entrance is made to be extremely difficult, you are allowed to get in only if the guard or some people here will give you permission to visit it. Usually, the tourists see it from the outside because, let’s be honest, the only thing you can see inside is some rooms that have been transformed into classrooms”, Vladimir Alexandru Bogosavlievici says with dissatisfaction.

Where King Matthias was born and why he was born in Cluj

It is well known that King Matthias was born in the room on the left, on the ground floor, but there are arguments that, in fact, he was born in another room, upstairs.

„There is another hypothesis of the illustrious king’s birthplace because, in general, the guests were accommodated upstairs, not on the ground floor”, the historian argues.

Iancu de Hunedoara’s alliance with the city of Cluj

Also, another controversy is why the king was born in Cluj. Usually, it is claimed that the place was not chosen, that the birth happened accidentally while Elisabeta Szilagyi was on the road, but another hypothesis says that the city was specially chosen for his birth, as a result of an alliance that Iancu de Hunedoara had with the people of Cluj.

“Officially, many sources say that the illustrious king was born here due to the fact that Erzsebet or Elisabeta Szilagyi, coming from Sălaj, would have struggled with the pains of birth here and Matthias would have been born in the house of this rich viticulturist. That’s not true.

It seems that the truth is that his father, the great army commander, Iancu de Hunedoara or Janos Hunyadi, was in a perpetual war with the great nobility, who did not recognize his real qualities as a great leader, not having a family tree. Because he did not have a noble family tree, he brought his wife here on purpose, in order for her to give birth in a safe place and to be guarded by the people of Cluj. Why?! Because he had an alliance with the city of Cluj.

After the Bobâlna riot, between 1437-1438, all the privileges of the people of Cluj were taken by the nobles, the people of Cluj having participated in the riot, but they received them back in 1444, at the intervention of Iancu of Hunedoara „, Vladimir Alexandru Bogosavlievici says.

*The “Walking through the history of Cluj” project is made by the Cluj24 Association, in collaboration with the history teacher Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, and co-financed by the City Hall. (traducere în engleză, Amalia Oprescu)



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Epopeea PAROLELOR. Utilizatorii folosesc până la cinci parole, pe care le ”reciclează” în conturi online. Ce RECOMANDĂ experții

Publicat

Utilizatorii îşi creează parole uşor de memorat, după care le „reciclează” în diferite conturi online, arată un articol de specialitate, publicat recent pe blogul producătorului de securitate antivirus, Eset. Potrivit sursei citate, studiile au descoperit că oamenii îşi amintesc de obicei până la cinci parole, scrie Alba24.ro.

„În 2003, atunci când inginerul Bill Burr de la Institutul Naţional de Standarde şi Tehnologie (NIST) din SUA a sfătuit oamenii şi organizaţiile să-şi protejeze conturile prin folosirea de date de acces cu şiruri lungi, incluzând cifre şi caractere speciale şi să le schimbe în mod regulat, acesta a formulat ceea ce avea să devină în curând standardul de aur pentru securitatea parolelor la nivel mondial.

14 ani mai târziu, Burr a recunoscut că a ajuns să regrete declaraţiile sale din trecut, justificând că „indiferent ce sfaturi primesc, oamenii nu aleg parole bune, indiferent ce faci”, a declarat el pentru Wall Street Journal (…)

În zilele noastre, o persoană obişnuită are în teorie de reţinut până la 100 de parole, numărul crescând rapid în ultima perioadă. Studiile au descoperit însă că oamenii îşi amintesc de obicei până la cinci parole, folosesc metode simpliste, creând parole uşor de ghicit şi apoi le reciclează în diferite conturi online.

Unii pot înlocui literele cu numere şi caractere speciale (de exemplu, „parolă” se transformă în „P4??WĂrd”), dar aceasta rezultă totuşi într-o parolă uşor de spart”, explică specialistul Eset, Roman Cuprik.

Acesta subliniază faptul că, în acelaşi timp, giganţii tehnologici precum Microsoft şi Google încurajează pe toată lumea să renunţe la parole şi să folosească alte metode de autentificare mai sigure.

Recomandări pentru companii și angajați

Expertul Eset susţine, însă, că în cazul în care afacerea mică sau mijlocie nu este încă pregătită să renunţe la conectarea prin parole, este nevoie de câteva sfaturi care se adresează atât companiei, cât şi angajaţilor.

Un prim punct se referă la compunerea unor parole foarte complexe.

„Orice reguli de compunere extrem de complexe, cum ar fi solicitarea utilizatorilor să includă atât caractere majuscule, cât şi litere mici, cel puţin o cifră şi un caracter special, nu mai sunt obligatorii.

Acest lucru se datorează faptului că astfel de reguli rareori încurajează utilizatorii să stabilească parole mai puternice, determinându-i, în schimb, să acţioneze previzibil şi să creeze parole care sunt, în realitate, atât slabe la atacuri automate, cât şi greu de reţinut”, notează sursa citată.

În viziunea lui Cuprik, în loc de parole relativ scurte, dar dificile, este indicată alegerea de fraze de acces, care deşi „sunt mai lungi şi mai complexe”, pot fi „uşor de reţinut”.

De asemenea, o parolă de minimum 12 caractere ar însemna un început bun. Aceasta poate ajunge până la maximum 64 de caractere după combinarea mai multor elemente.

Pe lista altor recomandări referitor la compunerea de parole se mai află:

– alegerea dintr-o varietate extinsă de caractere
– limitarea reutilizării parolelor
– să nu se solicite modificări regulate ale parolei
– indiciile şi întrebările de verificare sunt învechite şi reprezintă o mare valoare pentru atacatori
– întocmirea unei „liste negre” a parolelor comune
– asigurarea de funcţionalitate a „copiere şi lipire”
– instrumentele de parole ale browserului şi managerii externi de parole care au permisiunea să se ocupe de crearea şi memorarea parolelor utilizatorilor
– configurarea unei perioade scurte de valabilitate pentru parolele iniţiale
– notificarea utilizatorilor despre modificările parolei
– atenţie la procesul de recuperare a parolei
– utilizaţi CAPTCHA şi alte comenzi anti-automatizare
– crearea unui strat suplimentar de autentificare, cum ar fi autentificarea cu doi factori (2FA) sau cu mai mulţi factori (MFA) ori de câte ori este posibil.

 

Citește mai departe

CULTURA

FOTO. BCU Cluj, 150 de ani de existență. Scrisoare a lui Charles Darwin sau pipa lui George Pop de Băsești expuse pentru public

Publicat

De

bcu expozitie (2)

Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” îi așteaptă pe clujeni și turiști să viziteze o expoziție care marchează împlinirea a 150 de ani de la înființare. Cei care trec pragul instituției vor putea admira exponate rare din colecția bibilotecii clujene.

Cele mai importante etape din evoluția instituției, momentele de turnură, activitățile desfășurate în acest răstimp sunt ilustrate prin fotografii, acte, manuscrise, publicații și obiecte muzeale.

FOTO. BCU Cluj, 150 de ani de existență. Scrisoare a lui Charles Darwin sau pipa lui George Pop de Băsești expuse pentru public

Expoziția foto-documentară Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”. 150 de ani de istorie poate fi vizitată până în 14 iulie, în Galleria Laterallia, din holul principal al bibliotecii, și în Sala „Gheroghe Sion”, la etajul I.

bcu expozitie (11)

Cele două secțiuni aduc în atenție biblioteca universitară ca instituție reprezentativă a învăţământului şi culturii transilvănene, clădire-monument a orașului, loc al formării generaţiilor de studenţi care au trecut prin Cluj și al păstrării unui patrimoniu scris multicultural de mare valoare.

La intrarea în clădire vizitatorul este întâmpinat de imagini de arhivă, care îl conduc într-un tur al „Palatului Bibliotecii”, prin interioarele sale și prin timp, până la începutul secolului XX. Fotografiile istorice prezintă sălile de lectură așa cum au arătat în diferite perioade istorice, dar și spațiile mai puțin accesibile publicului, cum sunt birourile bibliotecarilor.

bcu expozitie (7)

Biblioteca, înfiinţată ca parte a Universităţii Regale Maghiare din Cluj

În continuarea poveștii, Sala „Gheorghe Sion”, a Colecțiilor Speciale, găzduiește o secțiune care reconstituie transformările instituţionale în contextul mai larg politic şi social care le-a determinat. Sunt evidenţiate înfiinţarea şi funcţionarea ca parte a Universităţii Regale Maghiare din Cluj (1872-1918), trecerea sub administraţie românească după Marea Unire (1919-1940), scindarea produsă în urma Dictatului de la Viena (1940) și funcţionarea paralelă a două biblioteci universitare la Cluj şi în refugiu la Sibiu (1940-1945), dar și reorganizarea ca Bibliotecă Centrală Universitară şi activitatea din perioada comunistă, până la reîntoarcerea “prin cultură la libertate” (1945-1989).

bcu expozitie (3)

Pe lângă primul regulament al bibliotecii, cartea de onoare cu semnăturile membrilor Familiei Regale a României, sau permise vechi de bibliotecă, poate fi admirată și o colecție de obiecte din inventarul vechi al bibliotecii. Cu ajutorul acestora, organizatorii au amenajat o „masă a bibliotecarului” care recreează atmosfera de odinioară.

bcu expozitie (4)

Cea mai impresionantă parte este însă vitrina care încheie expoziția. Pentru acest grupaj au fost selectate piese valoroase din Colecțiile Speciale pe care publicul are rar ocazia să le vadă, precum o scrisoare originală a lui Charles Darwin, batista Reginei Elisabeta, pipa lui George Pop de Băsești, dar și o tabacheră care i-a aparținut lui Vasile Alecsandri. O mențiune specială în contextul anului Ciprian Porumbescu merită manuscrisul cu note muzicale care poartă semnătura compozitorului.

bcu expozitie (12)

bcu expozitie (5)

bcu expozitie (8)

Citește mai departe

EVENIMENT

Deputatul Viorel Băltărețu, ales președinte al USR Cluj-Napoca

Publicat

De

viorel 2

Deputatul Viorel Băltărețu este noul președinte al USR Cluj-Napoca acesta primind, luni, la alegerile din filială un număr de 114 voturi.

Pe locul doi s-a clasat celălalt candidar, senatorul Cristian Bordei cu 67 de voturi.

La adunarea generală de alegeri a USR Cluj -Napoca au participat 183 de membri.

Vom reveni cu amănunte.

Citește mai departe

EVENIMENT

Noi transpanturi de rinichi la Cluj. Donatorul este un bărbat de 54 de ani, în moarte cerebrală. Organele, recoltate la Sibiu

Publicat

De

transplant
Rinichii unui bărbat aflat în moarte cerebrală la Spitalul Județean din Sibiu vor ajunge la Institutul de Transplant Renal din Cluj-Napoca, unde doi pacienți vor primi o nouă șansă. 
Luni, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu s-a desfăşurat o complexă intervenţie chirurgicală de prelevare de organe de la un pacient în vârstă de 54 de ani, aflat în moarte cerebrală.
Este prima prelevare de organe realizată în cadrul celei mai mari unităţi sanitare din Sibiu în anul 2023, potrivit reprezentanților spitalului.

Noi transpanturi de rinichi la Cluj. Donatorul este un bărbat de 54 de ani, în moarte cerebrală. Organele, recoltate la Sibiu

Bărbatul a suferit săptămâna trecută mai multe traumatisme severe şi era internat în cadrul Secţiei Clinice Anestezie – Terapie Intensivă, ca pacient al Secţiei Clinice Ortopoedie iar diagnosticul de moarte cerebrală a fost pus sâmbătă 3 iunie, de către doi medici primari ATI.
Ulterior, duminică 4 iunie, dr. Tiberiu Toabeş, medic primar ATI – coordonatorul local de transplant, a obţinut acordul pentru donare de la familia pacientului.
De asemenea, a fost obţinut acordul pentru prelevare şi de la Serviciul de Medicină Legală. După obţinerea acordurilor, au fost demarate procedurile necesare prelevării, dr. Tiberiu Toabeş luând legătura cu centrele de transplant şi echipele de recoltare.
Vor fi recoltate ficatul, rinichii precum şi corneea.
La procesul de prelevare a organelor participă o o echipă de medici de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca, coordonată de dr. Pop Dan-Alin, medic primar urolog, care prelevează rinichii, și o echipă de medici din Bucureşti, de la Institutul Clinic Fundeni, coordonată de dr. Genady Vatachki, care recoltează ficatul.
Pentru recoltarea corneei, procedurile sunt efectuată de către dr. Dorina Elena – Popa, medic coordonator Compartimentul Clinic Oftalmologie al SCJU Sibiu. Corneea va fi ulterior trimisă la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice din Bucureşti, au mai precizat reprezentanții Spitalului Județean din Sibiu.
„Transmit familiei donatorului mulţumirile şi respectul profund, atât al meu personal cât şi al întregii echipe implicate, pentru că într-un proces de prelevare de organe, totul începe de la familie. Este vorba despre o încărcătură emoţională imensă, despre o decizie extrem de grea, care presupune o mare generozitate şi respect pentru semeni.
Datorită acestui gest, alţi oameni vor primi o nouă şansă. Totodată, le mulţumesc colegilor din cadrul spitalului şi echipelor de prelevare, pentru promptitudinea cu care au răspuns şi pentru profesionalism”, a declarat dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant.
Foto: Arhivă

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax