Connect with us

ACTUALITATE

Clujul Sustenabil este verde

Publicat


Asociația Clujul Sustenabil lansează proiectul ”Clujul Sustenabil este verde”  pentru încurajarea consumului responsabil de natură. Proiectul este realizat cu sprijinul Ambasadei Franței și Institutului Francez din România și  are ca scop să promoveze nevoia de spații verzi din oraș, dar și din apropiere, cât și respectarea celor pe care le avem.

Programul proiectului cuprinde o serie de webinarii, tururi ghidate și dezbateri publice în cadrul cărora vor fi abordate teme precum  biodiversitatea și ecosistemele urbane, grădinărit urban și compost. Prin intermediul lor, clujenii sunt invitați să descopere toate valențele spațiilor verzi din viața orașului și primesc.

„La Cluj, avem nenumărate opțiuni de petrecere a timpului liber în natură și multe comori ascunse. Dar avem prea puțină inspirație și informație pe subiect, ne înghesuim cu toții în Parcul Central în fiecare weekend cu soare. Unul din colegii din asociația noastră vorbește mereu de ideea consumului de natură. El a gândit acest proiect tocmai pentru a convinge cât  mai mulți oameni de bucuria de a experimenta orașul altfel, prin spațiile verzi pe care le oferă.”, a menționat Cami Gui, co-fondatoare Clujul Sustenabil.

Primul eveniment al proiectului, webinarul Biodiversitate și ecosisteme urbane, îl va avea drept invitat pe biologul clujean Tibor Hartel și va avea loc online, în 22 aprilie, de la ora 18:00, pe pagina de Facebook a asociației.

Programul complet poate fi urmărit pe pagina de facebook a asociației.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate