ACTUALITATE
O nouă insulă verde, de 2,8 hectare, apare în centrul Clujului. Proiect în valoare de 19 milioane de euro

O nouă insulă verde, de 2,8 hectare, apare în centrul Clujului. Proiectul, care va lega ansamblul clinicilor universitare de viitorul Spital Integrat de Transplant, de pe strada Victor Babeș, este în valoare de 19 milioane de euro.
Consiliul Județean Cluj a aprobat, marți, în unanimitate, realizarea planului de amenajare a zonei din jurul Spitalului Integrat de Transplant.
Primul Centru Integrat de Transplant din România şi din Sud-Estul Europei va totaliza o investiţie de circa 200 milioane de euro, finanțabilă prin PNRR. Deja planurile urbanistice au fost aprobate de către autoritățile locale.
Cu toate că face parte din același proiect mare, amenajarea zonei din jurul spitalului a fost concepută ca lucrare separată.
Arhitectul șef al Clujului, Claudiu Salanță, a declarat pentru Cluj24 că prin viitoarea amenajare va fi îmbunătățit accesul dinspre strada Clinicilor spre zona Spitalului Leon Daniello, inclusiv prin modernizarea gangului prin care se circulă acum. Pentru aceasta vor fi demolate și câteva construcții mici, degradate, de pe teren.
Cu toate că inițial se discuta despre exproprierea clădirilor din preajma Spitalului Leon Daniello, în vederea restructurării întregii zone, Claudiu Salanță a menționat că momentan Consiliul Județean nu se va atinge de respectivele imobile.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
Descinderi la bărbați suspectați de șantaj și înșelăciune, la Dej. Unul dintre ei s-a dat drept polițist și a jefuit un trecător

Descinderi la Dej, la locuințele a trei bărbați cercetați într-un dosar de șantaj, înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic, dar și tâlhărie comisă prin uzurparea calității de polițist.
Polițiștii Inspectoratelor de Poliție Județene Bistrița-Năsăud și Cluj, cu sprijinul serviciilor criminalistice și al trupelor speciale, au efectuat percheziții la locuințele a trei bărbați din Dej, într-o acțiune coordonată pentru probarea activității infracționale din două dosare penale.
„La data de 16 aprilie, polițiștii Inspectoratului de Poliței Județean Bistrița-Năsăud și ai Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au descins la locuințele a trei bărbați din Dej, cercetați în două dosare penale. Perchezițiile au fost efectuate pentru administrarea probelor într-un dosar penal, în care polițiștii din Bistrița-Năsăud efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de șantaj, înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic.
Totodată, activitățile au vizat probarea activității infracționale, într-un dosar de tâlhărie calificată și uzurparea de calități oficiale, aflat în instrumentarea polițiștilor din Gherla. La perchezițiile efectuate ieri, 16 aprilie, polițiștii au descoperit și ridicat obiecte și înscrisuri relevante pentru cele două cauze. Totodată, au mai fost puse în aplicare două mandate de aducere”, a transmis IPJ Cluj.
Șantaj și amenințări cu materiale compromițătoare
Primul dosar, aflat în instrumentarea polițiștilor din Bistrița-Năsăud, vizează fapte de șantaj, înșelăciune și acces ilegal la un sistem informatic. Ancheta arată că un bărbat de 36 de ani din Dej l-ar fi șantajat pe un bărbat de 59 de ani din Bistrița, amenințându-l cu divulgarea unor materiale compromițătoare și determinându-l astfel să-i remită sume importante de bani.
„Din investigațiile polițiștilor din Bistrița-Năsăud a reieșit faptul că un bărbat, de 36 de ani, din Dej, ar fi șantajat un bărbat, de 59 de ani, din Bistrița, pe care l-ar fi amenințat cu divulgarea unor materiale compromițătoare și astfel l-ar fi determinat să-i remită diverse sume de bani”, a mai arătat IPJ Cluj.
S-a dat funcționar bancar și a golit conturile victimei
Mai mult, în noiembrie 2024, bărbatul s-ar fi dat drept funcționar bancar și, cu ajutorul unui complice de 31 de ani, i-ar fi trimis victimei un link fraudulos, reușind să-i acceseze conturile bancare și să transfere alte sume de bani. Prejudiciul total estimat în acest caz este de aproximativ 30.000 de lei.
„De asemenea, la data de 8 noiembrie 2024, acesta ar fi pretins că este funcționar al unei bănci și, cu ajutorul unui alt bărbat, de 31 de ani, din Dej, i-ar fi trimis un link bărbatului de 59 de ani și astfel ar fi reușit să-i acceseze conturile și să transfere și alte sume de bani. Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor este de 30.000 de lei”, mai arată instituția.
Jaf pe stradă, deghizat în polițist
De asemenea, în luna aprilie, același bărbat de 36 de ani ar fi purtat articole vestimentare care imitau uniforma poliției și ar fi abordat o persoană pe strada Zorilor din Gherla, sub pretextul legitimării. După ce a intrat în posesia actului de identitate al victimei, i-a luat o sumă de 22.500 de lei din borsetă.
„Din cercetările efectuate de către polițiștii Biroul de Investigații Criminale Gherla a reieșit faptul că, în cursul lunii aprilie a.c., bărbatul ar fi purtat articole vestimentare ce imitau uniforma, abordând o persoană, pe strada Zorilor, din municipiul Gherla, sub pretextul legitimării.
După ce a intrat în posesia actului de identitate, acesta l-ar fi împins pe bărbatul în cauză, iar ulterior, l-ar fi deposedat de 22.500 de lei, pe care îi avea asupra sa, în borsetă”, au afirmat organele de ordine.
Bărbat reținut pentru 24 de ore
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe obiecte și înscrisuri relevante pentru anchete și au pus în aplicare două mandate de aducere. Bărbatul de 36 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
„În baza probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul de 36 de ani, urmând să fie prezentat magistraților, în vederea dispunerii altei măsuri preventive.
Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor criminalistic și pentru acțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Cluj și Bistrița-Năsăud, precum și al celor de la Biroul de Investigații Criminale Dej”, a mai arătat Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.
ADMINISTRAȚIE
ATENȚIE, șoferi! Trafic DEVIAT pe direcția Florești – Cluj-Napoca, începând de marți, 22 aprilie

Începând de marți, 22 aprilie 2025, traficul rutier pe direcția Florești – Cluj-Napoca va fi deviat în zona șantierului viitorului Spital Regional de Urgență, ca urmare a lucrărilor necesare pentru construirea pasajului rutier.
Primăria Cluj-Napoca anunță că, pe o distanță de aproximativ 200 de metri, circulația pe direcția Florești – Cluj-Napoca va fi deviată ușor, fără reducerea numărului de benzi.
Traficul se va desfășura în continuare pe patru benzi, câte două pe fiecare sens de mers, însă pe segmentul deviat se va institui o restricție de viteză de 30 km/h, pentru siguranța participanților la trafic și a personalului din șantier.
Pasaj rutier pentru viitorul Spital Regional de Urgență
Instituirea restrictiilor de circulatie reprezintă o necesitate pentru desfășurarea lucrărilor de fundații speciale, în prima etapă, care presupun executarea de piloți forați în amplasamentul actual al DN1. Pasajul rutier aflat în execuție va avea două deschideri de aproximativ 58 de metri și va permite traversarea intersecției DN1 cu accesul spre Spitalul Regional de Urgență, asigurând astfel circulația continuă peste viitorul sens giratoriu.
„Pe măsură ce lucrările avansează, vor fi impuse noi restricții pe alte sectoare ale tronsonului I, despre care vom informa publicul în timp util”, au informat autoritățile locale.
EVENIMENT
Tinerii DESIGNERI de la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca își expun creațiile la Iulius Mall Cluj

La Iulius Mall Cluj credem în potențialul tinerilor talentați și ne dorim să îi aducem în fața publicului, pentru ca tot mai multe persoane să se bucure de creațiile lor. Astfel, continuăm parteneriatul cu Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca și, în perioada 17 aprilie – 5 mai 2025, în Atriumul Iulius Mall va fi expusă o instalație capsulă realizată de studenții Departamentului Modă-Design Vestimentar.
Clujenii care vin în Iulius Mall , în perioada 17 aprilie – 5 mai, vor descoperi în Atrium o selecție reprezentativă de piese vestimentare create de studenții din anul II, licență, ai Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, specializarea Modă-Design Vestimentar.
Tinerii DESIGNERI de la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca își expun creațiile la Iulius Mall Cluj
Piesele vestimentare expuse sunt: rochii, cămăși, rochii-cămașă, jachete și robe mateau-uri deconstruite realizate din denim, peste care s-a intervenit creativ pentru a genera diferite tipuri de materialități și manipulări textile. Studenții au pus accentul pe personalizarea cu tehnici manuale, care fac trimitere la slow-fashion, netransformând produsele în item-uri conceptuale, ci în piese viabile pentru o garderobă contemporană.
Fiecare creație va fi însoțită de o scurtă descriere a autorului și a tehnicilor utilizate. Piesele expuse reprezintă o temă semestrială coordonată de Lect.univ.dr. Smaranda Bercea și Asist.univ.drd. Kiss Gyöngyvér, având sprijinul tehnic al Atelierului UAD, prin cadrele didactice auxiliare Maria Rus, Maria Pogăcean, Simona Mărginean.
Iulius Mall Cluj și Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca vor organiza mai multe evenimente ce vor sta sub semnele slow fashion-ului, referințelor culturale și inovației, în cadrul cărora se vor promova creații ale studenților, masteranzilor și absolvenților.
EVENIMENT
”Ediția de seară” pe Clujlive Tv. Jurnalistul Florin Danciu și analistul Ion Novăcescu fac radiografia campaniei electorale

Emisiunea ”Ediție de seară” de pe Clujlive TV, realizată de jurnalistul Cluj24, Florin Danciu, îl are, joi, ca invitat pe analistul Ion Novăcescu.
De la ora 20, cei doi vor face o radiografie a scenei politice românești și vor analiza, printre altele, campania prezidențială, conferința de presă de 5 ore a liderului AUR, George Simion, și implicațiile vizitei în România a unei delegații a congresmenilor americani.
De asemenea, o altă temă va fi lansarea Fundației ”Ioan și Maria”, proiectul omului de afaceri Dorel Goia.
Emisiunile poate fi urmărită pe Clujlive TV (RCS-RDS – canal 236; Orange – canal 806; Nextgen – canal 215).