Connect with us

Clujul de altădată

VIDEO. O casă evreiască din Cămârzana va îmbogăți Parcul Etnografic din Cluj

Publicat

Publicitate

O mână de oameni implicați într-o mulțime de proiecte socio-culturale -artistul româno israelian Belu Făinaru, sufletisul om de afaceri Adrian Crivii și tot mai cunoscutul artist clujean Flavius Lucăcel- s-au gândit să mai ducă un proiect de suflet, mânați de dragostea lor pentru tradiții, istorie, cultură și pentru buna conviețuire interetnică pe aceste meleaguri.

Din Cămârzana în Parcul Etnografic Cluj

Astfel, la inițiativa și pe barba lor, au decis să aducă din Cămârzana, Satu Mare, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia„ al Muzeului Etnigrafic din Cluj-Napoca o casă evreiască de la începutul secolului trecut, iar în interiorul ei, artistul româno-israelian Belu Făinaru urmând să conceapă o instalație artistică.

Casa a fost demontată în Cămârzana, încărcată în camioane și audsă joi la Cluj.

„Este un proiect al artistului Belu Făinaru, cu spirijinul Muzeului din Satu Mare și al Consiliului Județean, al Muzeului Etnografic din Cluj. Se transferă o casă evreiască de la începutul secolului trecut din Cămârzana, la Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca. A fost o operație complicată, s-a dezmembrat la Cămârzana, a fost încărcată, transportată și depozitată, urmând ca în cursul acestui an să fie reconstituită aici și în ea să facă Belu Făinaru o instalație, o lucrare de artă.

Mulțumiri pentru instituțiile implicate și în special pentru firma Prodexim, director Petre Mureșan, care a asigurat încărcarea, transportul, descărcarea etc. Un transport greu, cu lemne de dimensiuni mari. Casa evreiască din Cămârzana a ajuns la Cluj și proiectul casei continuă, urmează să fie amplasată aici, singura casă evreiască din muzeul clujean, în memoria celor deportați în lagărele de exterminare. Nu mai există așa ceva în Transilvania„, a declarat pentru Cluj24, Adrian Crivii.

Casă de evrei deportați

El a explicat că respectiva casă a fost a unei familii de evrei, care a fost deportată, iar casa a rămas acolo, în folosința unei familii de români. Familia a donat-o prin anii 80 muzeului din Satu Mare, dar n-a putut să fie valorificată. Atunci, Flaviu Lucăcel a găsit-o, i-a arătat-o artistului Belu Făinaru și s-a decis să o aducă la Cluj, unde să facă o lucrare interesantă și să aibă și Muzeul Etnografic din Cluj o casă evreiască.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate