Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august este importantă peste tot în lumea creștină, dar pentru noi transilvănenii are o profunzime aparte, mai ales datorită...
Pelerinajul de la Nicula, care are loc în fiecare an cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, hramul mănăstirii din deal, se va desfășura în acest weekend,...
La ediția de anul acesta a festivalului de muzică Untold, au participat peste 360.000 de persoane, dintre care foarte mulți străini. „Acești tineri de toate vârstele,...
Biserica Romano-Catolică ”Sf. Mihail” din Piața Unirii va fi sfințită după ce, în ultimii 3 ani, s-a aflat într-un amplu proces de restaurare, ceremonia având loc...
Actriţa Olivia Newton-John, vedeta filmului ‘Grease’, a murit la vârsta de 73 de ani, a anunţat luni soţul ei, John Easterling, într-un comunicat postat pe reţelele...
Majoritatea locuitorilor Clujului urmăresc de câteva luni finalizarea lucrărilor de restaurare a Bisericii Romano-Catolice ”Sfântul Mihail” din Piața Unirii. ”După 2 ani de proiectare și 4...
Comuna Negreni este una mică, cu doar vreo 2300 de locuitori, dar de ea s-a auzit în toată ţara, chiar şi în străinătate, datorită celebrului târg...
Eduardo este un tânăr de 20 de ani, născut într-un oraș din Brazilia numit Curitiba, ce a decis să-și ia viața în mâini și să plece...
La târgul de multiculturalitate „Global Village”, desfășurat miercuri în Iulius Parc, au luat parte atât tineri străini veniți la Cluj pentru un schimb de experiență ce...
Damian and Brothers au concertat la Untold, pe scena principală, de la ora 20:55, umplând Cluj Arena cu voie bună. Spectatorii s-au strâns în număr mare,...
Organizatorii primului festival de muzicăal romilor de la Pata Rât fac apel la clujeni să participe la Marea Construială, o acțiune de creat mobilier urban pentru...
Prof. Victor Bercea, președintele de onoare al Societății Avram Iancu, va primi titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca. Consilierii locali au votat, joi, în...
Profesorul clujean Marius Balo, care a ispășit o condamnare de 8 ani de închisoare în China, efectuează în această perioadă un pelerinaj pe jos prin țară...
Una dintre cela mai vechi clădiri şi lăcaşuri de cult din oraş este Biserica Franciscană. Aceasta a fost construită pe locul primei biserici din Cluj, probabil...
Patru istorici și ghizi din Cluj-Napoca, vor pleca în 26 august, cu mașina, într-o expediție de 10 zile care are ca scop documentarea a circa 10...
Marți a avut loc înmormântarea Ioanei Costaș, fosta directoare a Centrului cultural Francez din Cluj-Napoca, decedată sâmbătă, la doar 36 de ani. Ea a fost condusă...
Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) revine în Piața Unirii din Cluj-Napoca în perioada 15-18 septembrie 2022 cu mesajul „Promovăm România prin lectură!”. FICT, în parteneriat...
„Sunset Sea-mphony”, un proiect care presupune organizarea în aer liber, de luni până sâmbătă, a 12 concerte susținute de orchestra Bigg Dimm a’Band a Academiei Naționale...
Bologa. Acum e o localitate mică în comuna clujeană Poieni, dar în istorie a avut o însemnătate deosebită. Aici au fost construite un castru şi o...
Fostul preot Cristian Pomohaci, cerectat pentru pedofilie și caterisit în 2017, va cânta în luna august pe scenă la Zilele comunei clujene Jucu, unde a fost...