Connect with us
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

FOTO. Festivalul Internațional de Teatru Interferențe de la Cluj, distins cu Premiul de Excelență „Ion Caramitru”

Publicat


interferences pressconf bir 4825

Uniunea Teatrală din România (UNITER) a anunțat nominalizările la premiile UNITER pentru anul 2022. Senatul Uniunii Teatrale din România, pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a membrilor Senatului UNITER va acorda în cadrul celei de-a 31-a ediții a Galei Premiilor UNITER Premiul de Excelență „Ion Caramitru” Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, arată conducerea instituției clujene.

Juriul de nominalizări alcătuit din Doru Mareș (critic de teatru), Maria Miu (scenograf), Victor Scoradeț (critic de teatru), Iris Spiridon (regizor) și Carmen Stanciu (teatrolog) a nominalizat-o pe Éva Imre la Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru rolul Barbarul B. din Tinerii barbari, un spectacol care are la bază textul lui Miklós Vecsei H. și improvizațiile echipei de creație, regia Attila Vidnyánszky Jr.

Interpretarea Évei Imre din Tinerii barbari a fost premiată de Consiliul consultativ artistic al Teatrului Cetate din Gyula, care i-a acordat Premiul Őze Lajos pentru performanța artistică remarcabilă și pentru interpretarea originală și complexă a lui Bartók Béla.

imre eva portre

Activitatea sa artistică a fost onorată și cu alte premii: Premiul pentru Cultura Maghiară Contemporană (2022); Premiul pentru Interpretare, Porno – Povestea soţiei mele, premiul Primarului oraşului Kisvárda la Festivalul teatrelor de limbă maghiară de la Kisvárda (ediţia a 32-a, 2020); Premiul pentru cea mai bună actriță pentru rolul Rebekka West, la Festivalul de Teatru Pécs, Ungaria, 2018; Premiul Itinerant Bánffy Miklós pentru interpretarea din spectacolul Rosmersholm (2018).

Bărbatul fragil ca un fulg, mergând mereu împotriva valului (fie că personajul ei se află în Budapesta, New York sau în satele Ungariei, Slovaciei, României, Bulgariei de azi, Éva Imre se izbește de oameni mereu în mișcare, dând senzația iminentă de prăbușire, de descompunere, de dezagregare).

[…] De altfel, exprimarea pe bază de gest și cea pe bază de dans a Évei Imre merită un text separat, povestea întregului spectacol poate fi citită doar urmărind torsul, brațele și picioarele actriței, felul în care trupul ei relaționează cu ceilalți și cu ea însăși prin medierea muzicii, a acordurilor tradiționale, interpretate de cei 5 Tokos, a celor simfonice ori a celor ultra-moderne, redate din înregistrări, a fragmentelor de șlagăre interpretate live, a cappella, de Lóránd Váta. Éva e Béla și Béla e muzica.” – scria Mihai Brezeanu despre interpretarea Évei Imre din spectacolul Tinerii barbari.

Senatul Uniunii Teatrale din România, pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a membrilor Senatului UNITER va acorda în cadrul celei de-a 31-a ediții a Galei Premiilor UNITER Premiul de Excelență „Ion Caramitru” Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

Festival din 2007

ifju barbarok tinerii barbari bir 6033

În 2007, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj a organizat pentru prima dată Festivalul Internațional de Teatru Interferențe, cu ocazia celei de-a 215-a aniversări a existenței sale. Inițiativa a fost demarată de directorul de festival Gábor Tompa și a fost considerată fără precedent în lumea teatrului din România.

Festivalul a oferit oportunitatea publicului din Cluj și din întreaga țară de a descoperi bianual artiști teatrali de excepţie din întreaga lume și de a urmări spectacole remarcabile. De la prima ediție, Interferențe a devenit unul dintre cele mai importante evenimente de teatru din regiune și unul dintre cele mai semnificative festivaluri de teatru din România. La cele opt ediții ale festivalului organizate până acum, au participat peste 80 de trupe din patru continente și din mai mult de 40 de țări.

De-a lungul istoriei Interferențelor, au putut fi văzute lucrările unor regizori renumiți precum Christoph Marthaler, Matthias Langhoff, Heiner Goebbels, Thomas Ostermeier, Eimuntas Nekrošius, Milo Rau, Declan Donnellan, Josef Nadj, Silviu Purcărete, Andrei Șerban, Attila Vidnyánszky, Gábor Tompa, András Urbán, Michal Dočekal, Robert Woodruff, Alize Zandwijk, Lee Jaram, Viktor Bodó, Armin Petras, Margarita Mladenova, Tomaž Pandur, Boris Liješević, Andriy Zholdak, Yury Kordonsky, Pippo Delbono, Toni Servillo, Luk Perceval, Anna Badora, Cezary Tomaszewski, Csaba Horváth, Mihai Măniuțiu, Attila Vidnyánszky jr., Ilan Ronen, Klim Kozinsky sau Phillip Adams.

Fostă scenografă de la Cluj, premiată

De asemenea, senatul UNITER îi acordă Premiul pentru întreaga activitate scenografei Carmencita Brojboiu, care a făcut parte din colectivul Teatrului Maghiar de Stat Cluj între anii 2006 și 2020.

De-a lungul anilor, a primit în jur de 20 de premii pentru scenografie atât în România cât și în străinătate, fiind de asemenea nominalizată la prestigioase premii internaționale de scenografie.

A lucrat cu regizorii Andrei Şerban (SUA), Gábor Tompa (România), Yannis Margaritis (Grecia), Philip Osment (Marea Britanie), Robert Woodruff (SUA), Dominique Serrand (SUA), Michal Docekal (Republica Cehă), Matthias Langhoff (Franța-Germania) Robert Raponja (Croația), Alexandre Colpacci (Franța), Mihai Măniuțiu (România), Mona Chirilă (România), Adrian Sitaru (România), Cristi Juncu (România), Felix Alexa (România) și alții.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Ce se întâmplă cu polițele RCA. Guvernul pregătește plafonarea acestora pentru 6 luni. Care vor fi tarifele

Publicat

De

Guvernul României pregătește plafonarea tarifelor la polițele RCA după ce societatea Euroins a intrat în insolvență, iar prețurile riscă să crească din nou. Legiutorul va obliga firmele să reducă prețul polițelor RCA timp de 6 luni, scrie Alba24.

Astfel, potrivit documentului pregătiti de Guvern, tarifele maxime pentru polițele RCA se stabilesc la nivelul celor practicate de fiecare asigurător la data de 1 martie 2022.

Dacă tarifele de la 1 martie 2022 sunt mai mari decât cele din 1 martie 2023, asigurătorii vor aplica cel mai mic tarif dintre cele două.

Ce se întâmplă cu polițele RCA. Guvernul pregătește plafonarea acestora pentru 6 luni. Care vor fi tarifele

Tarifele maxime se aplică în cazul contractelor RCA încheiate după intrarea în vigoare a Hotărârii. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va putea sancționa firmele de asigurări care nu respectă această Hotărâre cu amenzi cuprinse între 1.000 și 50.000 de lei.

Citește și: Euroins România, în INSOLVENȚĂ. Ce trebuie să ştie şoferii după prăbuşirea liderului de pe piaţa RCA

În cazul în care asigurătorii RCA depășesc nivelul tarifelor de primă maxime stabilite și practică comisioane de distribuție mai mari decât cele prevăzute, acest lucru constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

În funcție de gravitatea faptei, Consiliul ASF poate aplica și sancțiuni contravenționale complementare.

Textul documentului prin care prețurile RCA vor fi plafonate

„(2) Tarifele de primă maxime prevăzute la alin. (1) se stabilesc la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 1 martie 2022 și sunt valabile pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în situația în care tarifele de primă practicate de către asigurătorii RCA la data de 1 martie 2022 sunt mai mari decât cele practicate la data de 1 martie 2023, asigurătorii RCA aplică cel mai mic tarif de primă dintre cele două.

(4) Asigurătorii RCA aplică tarifele de primă maxime prevăzute la alin. (2) sau (3) începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(5) Tarifele de primă maxime se aplică în cazul contractelor RCA încheiate după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.”, se arată în proiectul de HG, informează Hotnews.ro.

ASF va putea amenda firmele de asigurări care nu respectă Hotărârea de Guvern cu amenzi cuprinse între 1000 și 50.000 de lei.

(1) Depășirea nivelului tarifelor de primă maxime stabilite conform prezentei hotărâri și practicarea comisioanelor de distribuție la un nivel mai mare decât cel prevăzut la art. 1 alin. (6) de către asigurătorii RCA constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei.

(2) Pe lângă sancțiunea contravențională principală prevăzută la alin. (1), în funcție de gravitatea faptei, Consiliul A.S.F. poate aplica și sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. b) și f) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

 

Citește mai departe

ECONOMIE

ANALIZĂ. Radu Georgescu: Cursul euro a CRESCUT marginal

Publicat

euro pixabay

Leul avea miercuri o evoluție stabilă, în contrast cu parcursul altor monede din regiune care se apreciau față de cea unică.

Cursul euro a urcat marginal de la 4,9209 la 4,9232 lei, maxim al ultimelor trei săptămâni. Transferurile se efectuau în culoarul 4,92 – 4,927 lei.

Cei mai mulţi dintre executivii chestionaţi în „Barometrul privind starea economiei” realizat de Moneycorp cred că euro va fi cotat în decembrie la 4,95 – 5 lei, în timp ce 24% dintre aceștia anticipează valori de 5 – 5,05 lei, iar 12% dintre respondenți cred că euro se va stabiliza în jurul valorii de 4,95 lei. În cazul dolarului american, 32% dintre participanți anticipează fluctuarea în culoarul 4,20 – 4,60 lei iar 24% mizează pe o creștere la 4,80 – 5 lei.

Dobânzile interbancare continuau să se afle la maxime ale ultimilor aproape 13 ani, dar se mențin la minimul ultimelor aproape nouă luni. Evoluția se datorează menținerii unei lichidități ridicate în piață, după ce BNR a decis să nu o mai sterilizeze.

La jumătatea săptămânii, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de acesta fiind calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,85%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 7,18% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, la 7,56%.

Conform barometrului amintit, cei mai mulţi dintre manageri anticipează menținerea costului creditelor la valori ridicate. Dintre cei intervievaţi 44% estimează menținerea indicelui ROBOR în culoarul 7 – 9% iar 12% dintre respondenţi anticipează o valoare de 9 – 11%, în timp ce 36% dintre manageri văd o scădere sub pragul de 7% la sfârșitul  anului.

Euro a crescut la 1,0759 – 1,0798 dolari, înainte de conferința de presă care urma să se desfășoare după încheierea ședinței de politică monetară a Rezervei federale, iar cursul monedei americane a scăzut de la 4,5755 la 4,5644 lei.

Scăderea francului elvețian față de euro s-a temperat iar media a fost stabilită la 4,9467 lei.

Cursul lirei sterline a urcat marginal la 5,6092 lei, după ce s-a anunțat creșterea ratei anuale a inflației în februarie cu 10,4% față de 10,1% în luna precedentă. Aprecierea s-a datorat pariurilor puse de investitori că Banca Angliei va ridica joia aceasta cu 0,25% dobânda de politică monetară.

După ce a depășit pentru scurt timp pragul de 2.000 dolari, metalul galben a intrat pe o pantă descendentă și se tranzacționa la jumătatea săptămânii în culoarul 1.936 – 1.945 dolari/uncie iar prețul gramului de aur a coborât de la 289,3735 la 284,9858 lei.

Monedele din regiune se apreciau față de cea unică. Media celei maghiare a alunecat la 390,33 forinți iar a celei poloneze la 4,6888 zloți/euro.

Monedele digitale profitau de turbulențele din sectorul financiar. Bitcoin se tranzacționa între 28.045 și 28.450 dolari iar ether fluctua în culoarul 1.786 – 1.812 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Citește mai departe

CULTURA

E sezonul BERBECULUI. Ce NU știai despre primul semn astrologic

Publicat

aries gd6733872a 1280

A început sezonul berbecului, cu care se intră în noul an astrologic. Berbecul e primul semn din zodiac, el face trecerea către primăvară, fiind asociat cu ideea noilor începuturi și a prosperității. Iată câteva dintre cele mai importante trăsături ale nativilor.

Berbecul este o zodie de Foc, guvernată de planeta Marte. Se caracterizează prin prin curaj, determinare, sinceritate dar și iresponsabilitate, când se implică în mai multe lucruri decât poate duce (trăsături specifice elementului de Foc, cu care se asociază și planeta Marte). Dacă sunt dezechilibrați, excesul (de optimism, de dramatism sau alte asemenea) îi definesc. Planeta Marte e despre energie, spontaneitate și întreprindere, 3 cuvinte ce caracterizează și zodia.

Berbecii se înscriu în categoria zodiilor cardinale, deci sunt considerați buni lideri, trendsetteri și oameni cu inițiativă. Modalitatea cardinală se întâlnește întotdeauna la zodiile de la începutul unui anotimp: Berbecul (primăvara), Racul (vara), Balanța (toamna), Capricornul (iarna).

Din punct de vedere al polarității, Berbecul este o zodie pozitivă – atenție, însă, căci această denumire are un alt înțeles în astrologie; zodiile pozitive sau negative nu se referă la cât de bună sau rea e o persoană. Încărcătura „pozitivă” se referă aici la tipul de energie manifestată de Berbec, adică cea masculină/yang/activă.

Zodiile de Aer și de Foc sunt întotdeauna pozitive (cu o energie pe care o manifestă spre exterior, fiind mai dinamice, mai directe și mai expresive), în timp ce zodiile de Pământ și Apă sunt mereu negative (au o energie feminină/yin/receptivă/pasivă, adică manifestată mai mult în interior, prin mijloace indirecte de comunicare, precum arta). Celelalte 2 zodii de Foc sunt Leul și Săgetătorul, din acest motiv prezentând caracteristici similare cu cele ale Berbecului.

Berbecului îi corespunde prima casă astrologică, fiind primul semn din zodiac. Prima casă este despre inițiere/începuturi, personalitate/imagine, prima impresie, modalitățile de apărare, interesul propriu și adaptabilitate.

aries g79b238b97 1280

Corespondențe în natură

Se consideră că Berbecului îi corespunde culoarea roșu, ametistul și diamantul din rândul pietrelor, respectiv fierul din rândul metalelor.

Fiecare zodie guvernează anumite părți ale corpului. Berbecul guvernează capul, nu degeaba este reprezentat prin acest animal în astrologie – nativii, asemenea berbecilor, merg cu capul înainte, uneori ca să se apere (un contraatac), alteori pentru că, pur și simplu, acesta este motto-ul lor în viață: capul sus, fiind destul de optimiști în viață (sau faptul că sunt descurcăreți și adaptabili îi ajută să aibă o atitudine optimistă în acest sens).

zodiac g7c3f8c1b6 1280

constelația Berbecului (Aries)

Trăsături de caracter

Berbecul este primul semn al zodiacului, iar nativii sunt primii care încep și primii care termină orice și-au propus să facă sau, cel puțin, acesta e scopul lor, să fie înaintea celorlalți. Berbecul este un semn activ, energetic, sincer, se adresează direct, nu ocolește subiectul, ceea ce îl poate face să pară mai puțin complicat decât alte semne zodiacale.

Conform cafeastrology, înclinația lor naturală este de a-și folosi corpurile pentru a face lucrurile, fiind atleții zodiacului. Ce-i drept, nu sunt adepții planificărilor cu mult timp înainte, preferă spontaneitatea și să trăiască viața pur și simplu. Prezentul este cel mai important pentru ei, dar, când se entuziazmează legat de viitor, nerăbdarea este cel mai mare inamic.

Pe de altă parte, punctul lor forte e inovația. Berbecilor le place să înceapă orice lucru nou, fiind omul cu idei sau pionierul din astrologie, dar nu și cel care termină neapărat proiectul. Berbecii se entuziasmează de începuturi și se plictisesc pe parcurs. Nu termină întotdeauna ideile începute din ceea ce unii ar numi hiperactivitate.

De aceea, Berbecul știe, în general, ce vrea și care e cea mai rapidă cale de a obține lucrul respectiv. Caută scurtături și simplifică totul pentru a-și atinge scopul. Majoritatea Berbecilor sunt îndrăzneți și extrovertiți, dar chiar și cei tăcuți au un curaj aparte. Dorința de independență se regăsește la toți nativii, iar adesea, independența nu e doar o dorință pentru ei, ci un stil de viață.

Berbecilor le plac provocările și sunt cei mai fericiți când duc o viață activă. Adesea ca niște copii, personalitatea lor „colorată” sau impreviziblă îi face să fie fermecători în ochii celorlalți.

Citește mai departe

EVENIMENT

Mitropolia Clujului împlinește 17 ani

Publicat

329028010 219100747295926 1833519724830786963 n

La data de 25 martie 2006, la sărbătoarea Bunei Vestiri lua ființă în mod festiv Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, devenită ulterior Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Evenimentul naşterii noii Mitropolii transilvănene este ancorat în viziunea şi voința istorică exprimată de Sfântul Andrei Şaguna, de Octavian Goga sau de Patriarhul Miron și confirmă faptul că Biserica privește întotdeauna cu respect spre trecut, dar înțelege că viitorul ei trăiește mereu sub aripa înnoitoare a Duhului Sfânt, scrie într-un comunicat primit de la Arhiepiscopie.

3 omu 0316

„Pentru a marca împlinirea a 17 ani de existență a Mitropoliei Clujului, sâmbătă, 25 martie 2023 de praznicul Bunei Vestiri, începând cu ora 9.30, un sobor de șapte ierarhi, format din: IPS ANDREI, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, PS IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, PS NICODIM, Episcopul Severinului și Strehaiei, PS PETRONIU, Episcopul Sălajului, PS NESTOR, Episcopul Devei și Hunedoarei, PS BENEDICT BISTRIȚEANUL, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și PS GHERONTIE HUNEDOREANUL, Arhiereu-vicar al Episcopul Devei și Hunedoarei, va săvârşi Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în prezenţa credincioşilor, a personalităţilor din lumea culturală şi academică, dar şi a reprezentanţilor autorităţilor civile şi militare din întreaga Mitropolie.

Ziua de 25 martie a devenit, prin actul providenţial al reînfiinţării Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, o sărbătoare pentru întreaga Transilvanie, ea marcând momentul întronizării primului Mitropolit, Bartolomeu Anania, iar după 5 ani a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei.

Sărbătoarea din acest an subliniază în mod simbolic și împlinirea a 100 de ani de când episcopul Nicolae Ivan, reîntemeietorul Eparhiei Clujului, punea piatra de temelie pentru Catedrala din inima orașului, dar și 90 de ani de la sfințirea acestui important monument de artă românească din centrul capitalei culturale și spirituale a Transilvaniei”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax