EVENIMENT
VIDEO. HAOS la finalul Derby-ului Clujului. Cristiano Bergodi și suporterii Universității au făcut scandal. S-a lăsat cu bătaie
Finalul derby-ului dintre CFR Cluj și U Cluj a degenerat într-un scandal de proporții, cu incidente atât pe gazon, cât și în tribune. Meciul s-a încheiat într-o atmosferă tensionată, iar evenimentele de după fluierul final au eclipsat complet spectacolul sportiv.
Un jucător de la CFR ar fi făcut un gest obscen către antrenorul lui U, Cristiano Bergoni. Atunci antrenorul a vrut să intre pe teren.
Haos la finalul meciului dintre U și CFR
Antrenorul lui U Cluj, Cristiano Bergodi, a intrat nervos într-un final pe teren și s-a îndreptat către Andrei Cordea, jucătorul celor de la CFR Cluj, căruia i-ar fi aplicat un pumn. Gestul a declanșat imediat un meleu general între jucători și membri ai staff-urilor celor două echipe. Potrivit martorilor, tehnicianul italian a continuat altercația și ar fi încercat să lovească mai mulți adversari, printre care și mijlocașul Karlo Muhar.
Arbitrul a intervenit prompt și i-a arătat cartonașul roșu direct lui Bergodi, care a părăsit cu dificultate terenul, în timp ce spiritele erau tot mai încinse.
Andrei Cordea a declarat că ar fi fost înjurat de Nistor și el l-a înjurat înapoi pe Nistor, nu pe Bergodi.
Haosul nu s-a limitat însă doar la gazon. În tribune, mai mulți suporteri au provocat scandal, aruncând steaguri și alte obiecte pe teren. Situația a devenit suficient de tensionată încât a fost necesară intervenția jandarmeriei pentru a calma spiritele și pentru a restabili ordinea atât în zona peluzelor, cât și în apropierea terenului de joc.
De asemenea, în galeria celor de la „U” Cluj jandarmii au fost nevoiți să folosească spray lacrimogen.
„Suporterii Universității Cluj au încercat să pătrundă pe teren, iar jandarmii au fost nevoiți să folosească spray lacrimogen pentru a-i dispersa”, au declarat pentru Cluj24 reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi.
Incidentul riscă să aducă sancțiuni severe. Cristiano Bergodi ar putea primi o suspendare drastică, iar cluburile implicate s-ar putea confrunta la rândul lor cu amenzi sau alte măsuri disciplinare, în funcție de concluziile rapoartelor oficiale și ale Comisiei de Disciplină.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






