ADMINISTRAȚIE
A patra zi de proteste la ANAF Cluj. Angajată: Cumpărăm din banii noștri birotică. Vom ajunge să aducem și hârtie de acasă
Protestele angajaților de la Administrația Finanțelor Publice Cluj-Napoca au continuat vineri dimineață, în curtea instituției, pentru a patra zi consecutiv.
Zeci de funcționari au ieșit, vineri, în curtea instituției, nemulțumiți de tăierea sporului de condiții vătămătoare și de perspectiva unor eventuale disponibilizări. Reducerea acestui spor înseamnă, potrivit angajaților, o scădere a veniturilor lunare cu aproximativ 10%.
„Toată birotica noi ne-o cumpărăm”
O parte dintre angajați spun că sunt acuzați pe nedrept că au salarii mari, deși în realitate își cumpără singuri materialele necesare pentru muncă, iar acum se tem că vor rămâne și fără sporuri, ceea ce le va reduce veniturile.
„Cum se poate să fie România, o țară săracă, care trebuie să strângă cureaua, asemenea salarii și asemenea pensii, care toate se grefează pe bugetul de stat? Se zice, vai, bugetarii au salarii. Cum avem salarii, când toată birotica noi ne-o cumpărăm, dosare, pixuri, tot-tot? Toate trebuie să le cumpărăm, ca să avem cu ce lucra. O să ajungem cât de curând să aducem și hârtie, că nu avem pe ce xeroxa, nu avem pe ce imprima și, până la urmă, tot de la acești funcționari se va tăia”, a spus o angajată ANAF.
Angajații ANAF Cluj sunt revoltați că, în timp ce guvernanții care au dus țara în prăpastie au plecat, bugetarii rămân să suporte consecințele, prin reduceri și restructurări.
Protestatarii cer nu doar menținerea veniturilor, ci și recunoașterea Fiscului ca instituție de importanță națională.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger








