ECONOMIE
VIDEO. A treia zi de proteste la ANAF Cluj: „Nu suntem ciuma societății. Digitalizarea e sub nivelul mării”
A treia zi de proteste la ANAF Cluj. Peste 100 de angajați au ieșit din nou în curtea instituției și cer să fie plătiți corect, iar Fiscul să fie recunoscut ca instituție de importanță națională.
Oamenii spun că, în societate, sunt demonizați, văzuți ca „un rău”, dar că sunt un rău necesar, pentru că ei sunt cei care colectează veniturile la bugetul țării.
A treia zi de proteste la ANAF Cluj: „Nu suntem ciuma societății”
Angajații de la Administrația Finanțelor Publice Cluj-Napoca au ieșit joi, din nou, în curtea instituției, pentru a protesta. Problemele lor sunt diminuarea salariilor, prin tăierea sporului de condiții vătămătoare, care înseamnă o scădere a veniturilor cu 10%, dar se tem și de faptul că vor avea loc disponibilizări.
„Noi ne dorim să fim respectați, să avem un salariu decent, pentru că noi suntem cei care colectăm veniturile la bugetul național. Având în vedere că se vorbește în CSAT (Consiliul Superior de Apărare a Țării, n.red.) că evaziunea fiscală este un atac la siguranța națională, trebuie să fim recunoscuți ca o instituție de importanță națională.
Nu poți să asiguri un serviciu de calitate decât cu un personal care are salarii decente, condiții de muncă decente și, mai ales, un cadru legislativ predictibil pentru a-și desfășura activitatea”, a declarat o angajată a ANAF Cluj, care este consilier achiziții publice.
Angajată ANAF Cluj: „Digitalizarea este sub nivelul mării”
Angajații de la Cluj mai spun că, deși sunt demonizați în societate, ei sunt „un rău” necesar și consideră, la rândul lor, la fel ca și contribuabilii, că digitalizarea instituției lasă de dorit.
„Nu suntem ciuma societății, noi facem exact ce scrie în legislație, pentru că, dacă ne abatem de la litera legii, suntem sancționați. Nu înțelegem de ce toată lumea ne privește ca și cum am fi un rău. Hai să zicem că da, dar suntem un rău necesar.
Iar digitalizarea, pe care se bate monedă, e undeva sub nivelul mării. Nimeni nu știe cu ce ne confruntăm noi. Facem ore suplimentare, programele nu funcționează și noi, ca pe vremuri, lingem hârtii și, din degete, facem ce ar trebui să facă așa-zisa digitalizare.
Orice guvernare a venit, primul lucru: s-a uitat la ANAF. Dar noi colectăm bani, transmitem date la Uniunea Europeană. Eu, în continuare, îmi exprim nedumerirea de ce în noi se trage prima dată. Ăsta este rolul nostru: să aducem venituri la un nivel cât mai înalt la bugetul statului”, a spus o altă angajată de la ANAF Cluj.
Astăzi, în timpul protestelor, liderii de sindicat din țară au fost la discuții cu ministrul Finanțelor și cu conducerea ANAF. Oamenii au speranțe că revendicările lor vor fi ascultate și rezolvate. În caz contrar, angajații din direcțiile de finanțe vor declanșa greva.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






