Connect with us

EVENIMENT

„Festival” pe rețelele sociale după protestul de la ANAF Cluj: Pancartele să fie puse în folie și atașate unui dosar cu șină

Publicat


Glume cu ANAF Cluj

Protestul spontan al angajaților de la ANAF Cluj a stârnit o serie de reacții pline de umor pe Facebook.

Oamenii s-au întrecut în glume, la o postare a umoristului clujean Tibi Codorean, care, de altfel, le-a spus clujenilor că acum au ocazia să facă ceva „amuzant”.

„Festival” de umor pe rețelele sociale după protestul de la ANAF Cluj

Clujenii, care nu sunt oameni lipsiți de empatie, au avut ocazia să își arate frustrarea acumulată în relația cu această instituție, iar dosarul cu șină a fost „vedeta” comentariilor făcute mai în glumă, mai în serios.

„Avem ocazia să facem cel mai amuzant lucru: să mergem la protestul angajaților ANAF și să le spunem că protestează în locul greșit, că, de fapt, trebuiau să protesteze la altă clădire, și numai cu programare, și numai dacă au o copie legalizată după actul sexual prin care au fost concepuți, și apoi să le punem poprire pe sticlele de apă sau ceva”, a scris Tibi Codorean de la Epic Show.

„Pancartele obligatoriu să fie puse în folie și atașate unui dosar cu șină”

Cine nu a avut de-a face cu ANAF? Cine nu a fost pus în situații absurde? Așa că peste 100 de mesaje au curs, iar postările despre dosarul cu șină au fost în top.

Iată câteva dintre ele:

  • „Pancartele obligatoriu să fie puse în folie și atașate unui dosar cu șină”
  • „Să stea la coadă, căci sunt și alții care protestează înaintea lor. Să facă cerere online, pe care să le-o respingă că e greșită, dar să nu scrie unde s-a greșit.”
  • „Să revină în altă zi, după 45 de zile, timp necesar să ne uităm peste cererile din lozinci. Le dăm și un post-it cu data când să revină.”
  • „Eu nu pot uita cum, acum câțiva ani, am trimis un formular online, la care nu au răspuns decât după ce am tot insistat, pe motiv că cererea depusă online s-a rătăcit. Da, s-a rătăcit.”
  • „Protestul online se va efectua fizic la ghișeul 2.”
  • „Da, da, și când ajung la protest, să le spunem să vină mâine, căci astăzi s-a terminat programul cu publicul. Asta în timp ce sorbim sfidător dintr-o cafea.”
  • „Protestează pentru că nu și-au făcut treaba! Dacă se ocupau de recuperarea datoriilor de la marii datornici, nu eram în situația asta!”
  • „E interesant că până acum nu făceau nimic și acum au făcut pauză.”
  • „Să aducă protestul pe dischetă.”
  • „Și, la sfârșit, să le urăm: SPOR la lucru?”
  • „Ai uitat să spui că mai trebuia o cerere online completată cu pixul și depusă la biroul 2 de la etajul 3, cu program de funcționare de la 3 la 2 și dosar cu șină (de cale ferată)…”
  • „Ai uitat de dosarul cu șină și copie la copie.”
  • „Nu știi cum îmi vine să mă duc :)))) și să le pun și poprire, la câți nervi ne facem din cauza lor.”
  • „Copie legalizată în dosar cu șină.”
  • „Și musai să aibă și copie la copie.”
  • „Să nu uităm de dosare cu șină!”
  • „Și să se înregistreze în SPV” – Spațiul Privat Virtual (n.r.)
  • „Ați omis dosarul cu șină.”
  • „Ai uitat să-i trimiți după timbru fiscal la poștă.”
  • „Și doar dacă cererea pentru aprobarea protestului a fost depusă în dosar cu șină.”
  • „Și dosar cu șină… cererea online se depune la etajul 2.”
  • „Am vrut să merg să-i susțin, dar nu aveam toate actele și nici dosar cu șină…”
  • „Se poate protesta online după predarea dosarului cu șină.”
  • „Protestele online se completează cu pix albastru.”
  • „Sunt foarte curioasă: de ce nu au ieșit la proteste atunci când trebuiau să strângă dările către stat? Că era obligația lor!”
  • „Să-și ia bilet de ordine!”
  • „Și degeaba au stat în stradă, că se putea și într-un submeniu obscur din SPV.”
  • „Le zicem că se poate numa’ protest online, că de servicii online le e frică lor.”
  • „Să le ceară jandarmii dosar cu șină. Care n-are, merge acasă. Care are, să arate și timbrul judiciar.”

Comentariile au continuat în același ton ironic și savuros.

 

Noi proteste la ANAF Cluj

Comentariile au fost făcute după un prim protest spontan al angajaților de la ANAF Cluj, care a avut loc acum două zile. Miercuri dimineața, zeci de angajați ai ANAF Cluj au ieșit din nou să protesteze în curtea instituției.

Aceștia sunt nemulțumiți de reducerea sporului pentru condiții vătămătoare. Tăierea acestui spor, singurul de care beneficiază angajații Fiscului, înseamnă o scădere de aproximativ 10% a veniturilor.

„Trebuie schimbată Legea insolvenței, ca să nu se mai piardă atât TVA și impozit, ca să trebuiască să venim tot noi să acoperim găurile din buget. Nu noi am făcut acestă gaură de 30 de miliarde, cum se spune, se pare că e mai mult. Doar ultimul Guvern a cheltuit din fondul de rezervă 65 de milioane” a spus liderul de sindicat de la Cluj.

Angajații, care se tem și de reducerea numărului de posturi, spun că tot „privații” vor fi cei care vor avea cel mai mult de suferit și amenință cu greva.

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate