Aurul şi petrolul s-au lăsat luate de valurile pe care coronavirusul le-a provocat pe pieţele internaţionale, aşa cum ne-a arătat prof. univ. dr. Ioan Lumperdean în episoadele anterioare. De această dată, profesorul clujean ne face o incursiune în lumea unei „monede” poate şi mai puternică decât aurul şi petrolul. Pentru că este vorba de pâinea noastră cea de toate zilele, grâul.

Grâul în vâltoarea turbulențelor economice?

Spuneam în articolele noastre anterioare despre turbulențe economice care au cuprins în vâltoarea lor petrolul și aurul. De aproape o lună, am aflat și de vârtejul în care se află grâul. Știrile despre fluctuațiile prețului acestuia pe piețele și bursele internaționale și românești nu au fost foarte multe și foarte insistente, în comparație cu cele referitoare la petrol și aur.

Se pare că oameni sunt mai puțin preocupați de ”pâinea cea de toate zilele” și consideră că nevoile lor de consum alimentar sunt subsidiare și neconcludente în aceste zile pandemice. Cel puțin deocamdată!!! Inconștiență, necunoaștere sau percepție scăzută e greu de spus, cu toate că achiziționarea de produse alimentare, inclusiv făină și pâine, a fost mai mare. Emoția consumatorilor a funcționat și în acestă situație.

Însă, când petrolul și aurul au început să fie în siajul turbulențelor economice, reacțiile și atitudinile comportamentale ale oamenilor au fost mai ”la vedere” și mai insistente.

 Cine plânge, cine râde?

Prețul negativ al petrolului a însemnat pentru majoritatea oamenilor o ieftinire a benzinei și, implicit, o utilizare ”mai ieftină” a mijloacelor de transport. Și, parțial, au dreptate. De cele mai multe ori consumatorii doresc să aibă acces la produse și servicii ieftine.

Când pandemia coronavirusului a prins  în mrejele ei și economia s-a declanșat o noua febră a aurului, deși în ultimile zile ”boala” s-a mai calmat. Suportul psihic al stabilității metalului galben a funcționat și funcționează, ca și în alte vremuri incerte. Atunci am spus că omenirea este marcată de două măști (că tot suntem în perioada obligativității acestora), una care plânge alta care râde.

Dar când incertitudinea se oprește asupra celei mai răspândite și importante cereale panificabile, trebuie să ne punem întrebarea:  cine plânge, cine râde?

Poate găsim un răspuns, noi toți, dacă suntem chibzuiți și fără porniri emoționale. O  abordarea echilibrată este dificilă,  oricând și oriunde apar turbulențe economice.  Trebuie (atât cât putem) să sperăm și să fim optimiști.

Grâul: o cereală cu vechime multimilenară

Izvoarele istorice ne transmit informații interesante despre drumul grâului în istorie și/sau cu istoria. Nicolae Iorga, cu uriașa sa putere de sinteză istorică și proiectivă vorbea despre civilizația grâului. O civilizație care a apărut aproape simultan cu cea a oamenilor. În fapt, nici nu poate exista o civilizație fără oameni, iar grâul a trecut de la ”sălbăticie” la civilizație, atunci când oamenii l-au ”domesticit”, adică au început să-l cultive, mai întâi involuntar, apoi sistematic, organizat și permanent.

A fost un proces îndelungat, început în neolitic, care a însemnat trecerea de la simpla culegere ”de la sine” a gramineelor sălbatice, la activități sezoniere și apoi permanente. Din punct de verde economic ”inventarea agriculturii” (Jean-Jacques Rousseau) a fost ”al doilea val (după descoperirea uneltelor) de accelerare a istoriei” (Lester R. Brown).

Zonele unde  oamenii au optat pentru și spre activități agricole permanente au fost cele cu sol fertil și climă prielnică: Valea Nilului, Tigrului și Eufratului, Gangelui etc. Din aceste zone mănoase cerealele au ”migrat”  și s-au adaptat în teritorii foarte variate din punct de verde pedo-climatic, mai mult sau mai puțin călduroase, cu grad ridicat sau scăzut în precipitații, cu ierni blânde sau aspre, cu soluri bogate sau sărace în substanțe minerale și organice.

Grâul este o plantă care s-a adaptat, în îndelungata sa existență în și la climate foarte variate, chiar dacă are ”preferințe” pentru zonele temperat-continentale și pentru soluri mai ”prietenoase”. De aceea îl intâlnim pe toate continentele, de la înălțimi joase (de luncă și câmpie),  până la cele relativ înalte de deal și înalte și munte (peste 4000 m în Peru) și  chiar în proximitatea celor subpolare (Suedia).

În îndelungata sa istorie grâul s-a aflat în coabitare, completare și competiție cu secara, orzul, orezul, porumbul și alte plante. Cu unele s-a ”întâlnit” de la începuturile sale, cu altele mai târziu. Poziția ocupată de o plantă sau alta a fost girată de factorii de  mediu, randamentele productive, tehnicile agricole, opțiunile alimentare, sociale, medicale și religioase ale oamenilor, de îmbunătățirile funciare, de calitatea și prețul forței de muncă, de selecția soiurilor, transportul, depozitarea și prelucrarea produselor agricole. Grâul a fost multă vreme în conul de umbră al randamentelor scăzute.

Un grăunte de grâu oferea la maturitate un spic cu patru, cinci grăunțe. Deci un raport de 1 la 4 sau 5,  dacă socotim și grăuntele semănat. Boabele semănate și recoltate erau mai mici în comparație cu cele de astăzi. Era o situație care a influențat secole de-a rândul istoria omenirii. Opțiunile au fost spre restrângerea consumului, înlocuirea grâului cu alte cerealele panificabile (secara, orzul, ovăz) sau chiar cu cerealele supletive (grâu negru, hrișcă, mazăre, năut, fasole, mei etc).

În perioade de secetă, inundații, război,  foamete, epidemii, crize economice, oamenii (îndeosebi cei nevoiași) apelau pentru domolirea foamei la ierburi, frunze, fructe uscate, ghindă, alune. Legumele, deși cunoscute, erau în unele zone mai puțin cultivate, sau combinate și înlocuite cu făina oferită de grâu sau alte cereale.

De aceea porumbul și cartoful au fost considerate, după descoperirea Americii, plante miraculoase care au salvat omenirea de la o penurie alimentară cronică și au generat o adevărată revoluție economică.

Grâul este rege

În zbaterile lor pentru ”pâinea cea de toate zilele”, oamenii au fost tot mai insistenți în lupta pentru asigurarea ei. Apariția creștinismului a asigurat pâinii o poziției de nezdruncinat, dar nu știm dacă aceasta era făcută, totdeauna, din grâu. Am văzut că și alte cereale au fost prezente în alimentația oamenilor. E posibil ca și în ceremonialele religioase să fi fost folosită făina altor cereale.

Când spunem ”Tatăl nostru” nu ne gândim poate, niciodată, dacă ”pâinea cea de toate zilele” este din grâu sau numai din grâu. Știm din Evanghelia după Ioan că Isus vorbește despre apropierea morții și învierii sale apelând la simbolistica grâului: ”Adevărat, adevărat zic vouă că dacă bobul de grâu căzut în pământ nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri multă roadă va aduce”.

Învăluit în mantia  magica a ciclicității vieții grâul a oferit oamenilor bucurii, satisfacții și utilități multiple. Noi, oamenii, de cele mai multe ori nici nu ne gândim, în profunzime la acestea. Și alte produse, obiecte, mărfuri sau utilități se află în această situație. Le luăm ca atare, firești și chiar obligatorii. Pur și simplu ele există și trebuie să existe!!!

În anii 1970, la întrebarea de unde vine laptele, mulți copii americani, născuți și crescuții în marile aglomerări urbane, răspundeau: de la magazin/supermarket!!! Sunt convins că același răspuns l-am primi și pentru făină, pâine sau alte produse de patiserie.  Sau, pentru că tot am scris (în episoadele anterioare) despre benzină, aur și bani am întâlnit răspunsuri: de la pompă, din bancă, bijuterie, de pe card sau din ”perete” dacă utilizăm bancomatul.

Oare câți din noi știm lungul drum al grâului până ajunge pe mesele noastre, în alimentația și folosința noastră? Unii oameni nu au văzut niciodată (”în viu”) un spic, un bob, un lan de grâu. Dar, dacă mâine nu am mai avea ceea ce el ne oferă nu ar fi foarte bine. Punem aproape inconștient semnul egalității între grâu și pâine.

Însă grâul, după ce a dobândit statutul de importantă plantă panificabilă a reușit să-și lărgească spectrul utilitar. Este folosit în industria alimentară pentru fabricarea și altor produse: cornuri, chifle, paste făinoase, prăjituri, biscuiți, grisine, stixuri, gris, alcool etc. Este încorporat în uleiuri, în produse farmaceutice, în adezivi, în  substanțe ameliorative: glucoză, amidon. Părțile secundare, tărâțele și paiele sunt destinate activităților zootehnice. Celuloza și hârtia au în componența lor și grâu sau unele părți reziduale ale acestuia. În ultima vreme în combinație cu alte cereale, porumb, orez, orz, secară a devenit materie primă pentru combustibili naturali, nepoluanți. Prețurile de cost sunt încă destul de ridicate pentru astfel de înlocuitori energetici.

Paralel a trecut el înșiși prin succesive ameliorări genetice, vegetale astfel că a reușit să devină rezistent la soluri mai aride, la intemperii atmosferice, la precipitaţii și evapo-transpirații. Întâlnim astfel grâu de primăvară și grâu de toamnă, grâu panificabil și grâu furajer. Peste 20.000 de varietăți de grâu sunt cultivate, astăzi, de-a lungul și de-a latul Planetei. Indubitabil: grâul nu a devenit,  el este rege!!!

Un rege care hrănește, unește dar și învrăjbește…

”Treimea: grâu, făină, pâine umple istoria Europei” (Fernand Braudel). Prin extensie, putem afirma că această treime a ”umplut” istoria întregii omeniri și, mai mult,  a influențat-o, a corijat-o a îndreptat-o, modificat-o. De foarte multă vreme, nici nu mai știm de când,  expresiile ”mă zbat (muncesc) și eu pentru o pâine”,  ”mănânc și eu o pâine” sau ”fie pâinea cât de rea tot mai bine în țara mea” (George Crețeanu), au devenit sinonime cu opțiunile și activitățile noastre existențiale.

Știrile din mass-media  despre oamenii care se preocupă zilnic ”pentru o pâine”, acasă sau pe alte meridiane, sunt numeroase și profund emoționale. Uneori, pâinea este mai bună sau mai rea. Depinde în ce condiții o dobândim, depinde cum  și unde o mâncăm, depinde din ce făină și cum o preparăm. Pâinea nevoiașului nu are același gust cu cea a bogatului, chiar dacă făina provine din aceleași spice sau holde de grâu. Gustul pâinii, chiar dacă nu ar trebui să fie așa, este diferit de la o generație la alta de la o categorie social-ocupațională la alta. Indiferent cum oamenii au perceput gustul pâinii, abundența sau penuria acesteia au contribuit la pace sau dezordine socială.

În Roma antică, pentru controlul oamenilor de rând  prin ceea ce Gustve Le Bon numea Psihologia mulțimilor (1895), împărații romani profitau de inconștiența colectivă a plebeilor prin organizarea de serbări (jocuri) și  donații generoase în sau cu…pâine!!! Expresia panem et circense (Juvenal)  are o îndelungată istorie. Un imperiu care s-a constituit prin lupta pentru grâu și aur își asigura liniștea prin grâul care din care se făcea pâinea. Atunci când pâinea nu a mai putut, din motive diverse, să asigure pacea socială, istoria romană a cunoscut o altă… istorie!!!

Dar, au fost  momente când  șantajul cu ”uite pâinea nu e pâinea” nu a funcționat.  În 1585, când  exporturi de grâu spre Spania, au condus la foamete, la Neapole oamenii  au fost nevoiți să mănânce  pâine din castane și din legume uscate. Mânia lor s-a îndreptat spre negustorul care a speculat  prețul grâului, iar insolența acestuia, care le-a strigat ”mâncați pietre”, a generat furia oamenilor. Finalul a fost tragic: negustorul este ucis cu bestialitate, iar  unii dintre ”rebeli” (dacă putem să le spunem așa unor oameni care-și revendicau ”dreptul la pâine”)  sunt spânzurați sau trimiși la galere.

În anii premergători  Marii Revoluții Franceze, Parisul trăiește într-o agitație populară permanentă datorită creșterii prețului pâinii. Impactul emoțional este puternic  în  anii 1787-1788 când creșterea  este cu 55%.  Grâul  ”regele bun” a devenit, pentru unii intransigent și rău, iar cuvintele lui Jacques Necker (bancher și ministru al finanțelor în timpul lui Ludovic al XVI-lea) erau pline de învățătură: ”poporul nu se va învoi niciodată la scumpirea pâinii”. Efectele: o revoluție, o familie regală dusă la eșafod, o altă lume… modernă, capitalistă!

Un alt exemplu, revoluția bolșevică din Rusia (1917). Măcinată de război, foamete, sărăciei și boli populația Rusiei țariste s-a ridicat, pașnic la început, apoi  violent, pentru Pâine, Pace, Pământ. Efectele: o revoluție, o familie imperială condamnată la moarte prin împușcare,  o altă lume… comunistă!  Și exemple ar putea continua. Este  însă limpede, cu grâul nu este de glumit!!!

Ce se întâmplă astăzi și mâine cu pâinea noastră?

Coronavirusul a impus o altă paradigmă în economie. Poate unică și/sau mai puțin întâlnită în istorie. Încetinirea ritmului economic, a dus la îngrijorări și tensiuni între producătorii și consumatorii de pe piețele agroalimentare. Grâul, prin statutul său special dobândit în îndelungata sa istorie, a intrat în vârtejul realităților prezente și viitoare.

Știrile din media ne transmit imaginea unor  turbulențe economice care au cuprins în vâltoarea lor și… grâul. Sunt prezentate informațiile de pe toate meridianele, din țări cu tradiție cerealieră, din țări mari consumatoare sau din țări cu producții și niveluri de consum modeste. La finalul lunii aprilie  la bursele din Paris și New York cotațiile futuers la grâu au crescut cu peste 2%. Motivațiile sau mai bine-zis explicațiile sunt legate de criza generată de coronavirus dar și instabilitățile climatice: lipsa de precipitații, ploi torențiale, furtuni, grindină,  inundații, variații de temperatură etc. Se mai spune despre suspendarea sau limitarea exporturilor de către Rusia, Ucraina, Franța și alte țări. Sunt informații care de multe ori sunt contrazise de ofertele operatorilor privați de pe toate piețele.

În România impactul major în piață și în atitudinea agenților economici l-a avut Ordonanța militară nr.8 prin care se suspendau/interziceau exporturile de grâu din România. Comunicatul  Clubului Fermierilor Români din 14 aprilie a.c. și alte informații pe această temă vehiculate, de atunci în presă, au creat, mai mult, incertitudine și disconfort psihic și atitudinal, față de unul real și rațional în astfel situații.

Ni se spune că prețul grâului va atinge cote înalte, că pe piețele cerealelor o să avem de-a face cu volatilități ale prețurilor, că va fi afectată securitatea alimentară a oamenilor, că pe termen scurt nu pot fi achiziționate cantități importante de grâu, că o să asistăm la disfuncții în sistemele de depozitare, procesare și distribuție și multe altele. Ele vin în cascadă, spre inima/mintea consumatorilor și sunt amplificate, în ultima vreme, de cele referitoare la fenomenele climatice, de opțiunile de comercializare a grâului pe piețele extracomunitare. Într-un fel sau altul toate aceste au un sâmbure de adevăr și le regăsim și în alte momente din istoria economiei.

Orice criză, și cu atât mai mult una care  a încetinit și aproape a oprit Planeta afectează viața economică, viața oamenilor. Calamitățile naturale au influențat și și-au spus și ele cuvântul, în economie, ori de câte ori au  fost astfel de situații. Nu pot fi trecute cu vederea nici preocupările pentru export spre alte piețe europene sau extracomunitare. E posibil ca aceste exporturi să afecteze consumul intern. Însă, dacă economica funcționează pentru și spre piață, atunci piețele ”cucerite” nu trebuie abandonate.

Nu trebuie să exagerăm  ”în apărarea piețelor” (Lucian Croitoru), dar știm că ”piața îi ajută pe cei îndrăzneți” (Virgiliu), iar atunci când un agent economic se retrage de pe piață, locul este luat, cu rapiditate, uneori cu foarte mare rapiditate de competitorii care ”stau la până”. Nu trebuie să uităm pierderea  unor piețe după 1989, numai pentru că am ignorat… piața. Și aceasta  într-o vreme când ne pronunțam sau vorbeam numai  despre piață!!! Nu vrem să privim istoria economiei prin ”lupa nostalgiei”, dar e bine să învățăm din faptele trecute, bune și/sau mai puțin bune.

Desigur, se pune întrebarea ce se întâmplă astăzi și mâine cu pâinea noastră ?

Impactul realităților pandemice, naturale și economice asupra producției, schimbului și consumului de grâu este dificil de stabilit. Totuși, unele predicții pot fi avansate. Din istoria ultimilor ani se știe că România are o producție de aproximativ 9-9,4 milioane tone  anual. Din această cantitate 3,1 milioane tone sunt pentru consumul intern (grâu panificabil și furajer), 5,5 milioane tone este pentru export. O cantitate de aproximativ de 300.000 de tone este destinată rezervei de stat (care se reînnoiește la șapte ani). În funcție de consumul intern și exporturi mai rămân stocuri  la fermieri și procesatori.

La prima vedere nu trebuie să ne facem probleme pentru consumul nostru actual și viitor. Depinde, însă de parcursul eco-pandemic ulterior și de politicile promovate/implementate de guvernanți  De aceea credem că declarațiile, din ultima vreme, despre criza grâului, creșterea prețurilor și iminenta penurie alimentară trebuie să fie mai cumpătate. Am spus cumpătate și nu alarmante.

Nu ne așteaptă o perioadă idilică, nu va curge ”lapte și miere”, dar economia va funcționa cu toate opintelile prin care trece. Poate, criza coronavirusului a  fost ocazia și nu cauza fluctuațiile de pe piețe. Am spus poate, pentru că în toate crizele au apărut și apar speculațiile și speculatorii. Este tot o reacție a pieței. Aici trebuie să intervină statul prin politici coercitive, corective, protective și proiective. Pentru că așa cum spuneam cu pâinea noastră cea de toate zilele nu este de glumit!!!

Prof. univ. dr. Ioan Lumperdean