Connect with us

ACTUALITATE

Primul plan de menținere a calității aerului în Cluj. Implementarea măsurilor de reducre a poluării costă 1,5 miliarde de lei

Publicat


Poluare Cluj

Județul Cluj va avea un plan de menținere a calității aerului pentru perioada 2024-2028.

Este primul plan de acest fel care va fi implementat la nivelul Clujului, iar acesta prevede măsuri de îmbunătățire a calității aerului acolo unde este nevoie.

Primul plan de menținere a calității aerului în Cluj. Implementarea măsurilor de reducre a poluării costă 1,5 miliarde de lei

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe este inițiatorul proiectului de hotărâre privind acest plan – PMCA.

Documentul, care a fost întocmit de o comisie tehnică de specialitate constituită la nivelul CJ Cluj, are la bază un Studiu de calitate a aerului realizat de o entitate privată certificată în Registrul naţional al elaboratorilor de studii pentru protecţia mediului.

Citește și: Cât de POLUAT este aerul în Cluj-Napoca? Care sunt zonele cele mai AFECTATE și care sunt cele mai „verzi”

Astfel, a fost realizată o evaluare a calității aerului la nivelul județului Cluj, în baza datelor înregistrate la stațiile automate de monitorizare a calității aerului și a inventarelor locale de emisii.

Ce măsuri sunt prevăzute în Planul de menținere a calității aerului

“Vorbim de un plan concret prin intermediul căruia ne dorim să creăm cadrul legal la nivel județean, astfel încât să păstrăm nivelul poluanților sub valorile limită și să asigurăm în acest fel o calitate a aerului decentă pentru toți locuitorii acestui județ.

Văzând măsurile propuse în vederea acestui obiectiv nu pot să nu constat faptul că instituția pe care o conduc a făcut deja pași concreți pentru reduceea poluării atmosferice, și mă refer aici la modernizarea infrastructurii de drumuri județene sau reabilitarea termică a clădirilor instituționale, cum sunt spitalele, unitățile de învățământ sau sediile entităților aflate sub autoritatea Consiliului Județean”, a transmis Alin Tișe.

PMCA 2024-2028 prevede măsuri la păstrarea și îmbunătățirea calității aerului și pentru protejarea sănătății oamenilor, astfel:

  • modernizarea arterelor de circulație
  • achiziția de mijloace de transport în comun electrice
  • reducere consumului de combustibili fosili prin extinderea rețelelor de gaz
  • reabilitarea termică a clădirilor instituționale și rezidențiale, etc.

1,5 miliarde de lei costă implementarea măsurilor

Potrivit reprezentanților CJ Cluj, conform acestui plan cu caracter director, implementarea măsurilor propuse pentru județul Cluj presupune o investiție estimată la 1,5 miliarde de lei.

Din această sumă, 55% ar trebui să provină din fonduri PNRR, 27% din Programul Regional 2021-2027, 18% din Programul „Anghel Saligny” și 0,4% din finanțări de la Administrația Fondului pentru Mediu.

De asemenea, 40% din costuri sunt asumate de CJ Cluj prin intermediul unor proiecte depuse spre finanțare.

Foto: Arhivă




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate