EVENIMENT
Fostul șef al Jandarmeriei Cluj, generalul (r) Aurel Litan, suspendat din calitatea de membru al Consiliului Director al ANCMRR
Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere (ANCMMR) din MAI a dispus, marți, suspendarea generalului de brigadă (r) Aurel Litan, din calitatea de membru al Consiliului Director până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în dosarul în care este acuzat de agresiune sexuală adupra unei minore de 17 ani.
”Consiliul Director al ANCMRR din M.A.I., reunit în ședință extraordinară în ziua de 03.02.2026, luând act de acuzațiile aduse dlui. general de brigadă r. Aurel Litan, inculpat într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, precum și de măsura dispusă sâmbătă 31 ianuarie a.c. de Judecătoria Cluj, de plasare a sa în arest la domiciliu, a analizat situația acestuia și a decis:
Suspendarea dlui. general de brigadă (r) Aurel Litan din calitatea de membru al Consiliului Director al ANCMRR din MAI, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
A solicitat Biroului Executiv al Filialei Județene Cluj să adopte măsuri pentru suspendarea acestuia din funcția de președinte al Filialei.
Totodată, având în vedere prevederile art. 4 alin. 1 din Codul de Procedură Penală, potrivit cărora: “(1) Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă”, reiterăm că situația celui în cauză va fi soluționată conform prevederilor statutare, după soluționarea definitivă a dosarului penal”, arată, într-o informare trasmisă Cluj24, Consiliul Director al ANCMRR din MAI, prin președinte, general de brigadă (r) Tudor Sandu.
A ieșit la pensie în 2014
Aurel Litan (68 de ani), a fost comandant al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) timp de 10 ani și a ieșit la pensie în anul 2014, la vârsta de 56 de ani.
El deține funcția de președinte al filialei Cluj a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere (ANCMMR) din MAI.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






