EVENIMENT
Zi cu miză pentru tenisul românesc la Transylvania Open. Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse intră pe teren la simplu
Transylvania Open WTA 250 continuă marți, 3 februarie, la BT Arena din Cluj-Napoca, cu o zi intensă de competiție, în care atenția publicului român se va îndrepta către evoluțiile lui Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, ambele programate să joace pe tabloul de simplu.
Programul zilei include meciuri din primul tur al tablourilor de simplu și dublu, dar și primele confruntări din turul al doilea al probei de simplu.
Meciurile programate pe Terenul Central
Pe Terenul Central, meciurile încep la ora 11:00, cu duelul dintre capul de serie numărul 5, Anastasia Potapova, și italianca Lucia Bronzetti, urmat de partida dintre Xin Wang (cap de serie nr. 4) și jucătoarea venită din calificări, Kaitlin Quevedo.
Nu înainte de ora 15:30, Gabriela Ruse va intra pe teren pentru confruntarea cu elvețianca Rebeka Masarova, într-un meci așteptat cu interes de fanii din tribune.
Sesiunea de seară, programată nu mai devreme de 18:00, o aduce în prim-plan pe Jaqueline Cristian, cap de serie numărul 2, care o va întâlni pe italianca Lucrezia Stefanini, venită din calificări.
Meciuri programate pe Terenul 2
Pe Terenul 2, începând cu ora 11:00, sunt programate primele două meciuri din turul al doilea al tabloului de simplu: Oleksandra Oliynykova (Ucraina) vs Anna Bondar (Ungaria, cap de serie nr. 8) și Yuan Yue (China) vs Sara Sorribes Tormo (Spania).
Programul continuă cu partida dintre franțuzoaica Tiantsoa Rakotomanga Rajaonah și ucraineanca Daria Snigur, venită din calificări.
Foto: Paula Copaciu
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






