OPINIE. Radu Nicosevici: De ce PNL își respinge propriul premier: anatomia unui sabotaj intern. Iluzia controlului

În partidele românești, verticalitatea nu e o virtute. E un semn de slăbiciune. Iar când vii cu mentalitatea de primar într-un partid obișnuit să trăiască din negociere, nu conduci — provoci reacții imune. Iar PNL tocmai își activează toți anticorpii.

Ilie Bolojan trăiește, poate pentru prima dată în cariera lui, senzația că performanța nu mai ajunge. Nu pentru că n-ar fi necesară, ci pentru că partidul pe care îl conduce funcționează după o altă hartă: una în care decizia nu se ia sus-jos, ci lateral, între cei care controlează voturile, teritoriile și fragilitățile interne. Într-un asemenea ecosistem, meritul e apreciat, dar nu e niciodată suficient.

Când eficiența devine vulnerabilitate

La Oradea, Bolojan a avut libertatea rară de a construi fără rezistență internă. Rezultatele au vorbit, contestarea s-a topit, iar autoritatea s-a cimentat în proiecte și metri de asfalt. Acolo, eficiența era sursa puterii.

În PNL însă, aceeași logică produce exact reacția inversă. Numirea lui Dragoș Pîslaru la Fonduri Europene, oricât de logică ar părea pentru cine gândește în termeni de performanță, a fost percepută ca o palmă aplicată propriilor oameni. Într-o organizație politică, simbolurile nu sunt detalii. Sunt arme.

Iar Pîslaru a devenit simbolul unei prime erori de lectură: confuzia dintre administrație și partid.

Pentru Bolojan, a fost o decizie tehnică.

Pentru PNL, o insultă identitară.

Revolta nu se hrănește cu idei, ci cu ierarhii

Nemulțumirea care fierbe în jurul lui Hubert Thuma nu are nicio legătură cu doctrina liberală. E o reacție organică la senzația că liderul a sărit etapele și a ignorat mecanismele interne. În partidele construite pe echilibru, nu sari peste oameni — treci prin ei.

De aceea țintele răzmeriței nu sunt ministerele, ci oamenii din Parlament. Schimbarea lui Gabriel Andronache și a Alinei Moș din funcțiile lor nu e despre ei ca persoane.

E despre tăierea firelor prin care Bolojan își transmite autoritatea.

O lovitură strategică, de o simplitate brutală: dacă vrei să tai puterea unui lider, nu îl ataci pe el — îi ataci infrastructura.

Iar infrastructura parlamentară a lui Bolojan este mult mai subțire decât imaginea publică construită în jurul lui.

Tribul are reguli, chiar dacă nu sunt scrise

Problema lui Bolojan nu e că e prea vertical. E că e vertical într-un ecosistem construit pe orizontalitate. PNL nu respinge reformele, ci respinge stilul în care sunt impuse. Partidul funcționează prin compromisuri mici, echilibre fragile și favoruri împărțite cu precizie.

De aceea, intervenția Alina Gorghiu n-a fost o simplă notă de procedură. A fost un avertisment: partidul nu acceptă centralizarea, oricât de competent ar fi cel care o încearcă. În PNL, autoritatea nu se exercită — se negociază.

Istoria recentă a partidului e plină de lideri care au confundat organigrama cu puterea reală. Fiecare a sfârșit în același mod: subminat, izolat, înlocuit. Nu pentru că erau slabi, ci pentru că au uitat regulile tribului.

Tragedia reformatorului

Ironia este că Bolojan a fost adus tocmai pentru a aduce merit în loc de tranzacție. Dar, în încercarea de a reforma PNL, a ignorat regula de bază a oricărui sistem politic: înainte să schimbi mecanismele, trebuie să le înțelegi.

Iar mecanismele PNL nu sunt sofisticate:

puterea se împarte, nu se demonstrează;

loialitatea se cultivă, nu se pretinde;

rezultatele se negociază, nu se impun.

Final — tăișul necesar

Problema lui Bolojan nu e că nu înțelege politica. Problema e că o înțelege prea puțin pentru cine vrea să o schimbe. A intrat într-un partid cu reflexe vechi, convins că poate rescrie regulile fără să respecte ritualul. Iar acum află regula fundamentală a PNL: cine încearcă să conducă singur descoperă că partidul îl conduce pe el.

PNL nu-l sabotează pentru că e incompetent.

PNL îl sabotează pentru că nu e „de-al lor”.

Iar dacă nu abandonează rapid iluzia verticalității, finalul nu va fi o înfrângere, ci o lecție: într-un partid care trăiește din negocieri, singurii lideri care supraviețuiesc sunt cei care învață repede că meritul se respectă — dar funcțiile se împart.

Iar dacă nu o face, nu are de ce să se teamă: PNL o va face în locul lui.

(Radu Nicosevici este președintele Academiei de Advocacy și fost vice-președinte a Camerei de Comerț și Industrie Timiș. Este, de asemenea, cadru didactic asociat la Universitatea Politehnică Timişoara, unde conduce masteratul de “Comunicare strategică și Advocacy în societatea digitală”)