EVENIMENT
VIDEO. Accident la Băișoara. Mai multe mașini implicate, între care o autospecială de poliție care a fost avariată
Un accident rutier, în care au fost implicate mai multe mașini a avut loc, sâmbătă, în localitatea Băișoara din județul Cluj.
Din primele informații, în accidentul care a avut loc într-o curbă pe un drum de munte, pe care se circulă în condiții de iarnă, au fost implicate 4 mașini, între care o autospecială de poliție.
Accident la Băișoara. Mai multe mașini implicate, între care o autospecială de poliție care a fost avariată
Autospeciala poliției a fost avariată și a ajuns în șanț, pe marginea drumului. De asemenea, o altă mașină a ajuns în șanț, iar un alt autoturism a fost lovit lateral în accident.
Deocamdată nu există informații cu privire la eventuale victime.
UPDATE
Accidentul a avut loc în jurul orei 13.00, pe DJ 107M, pe raza localității Băișoara și s-a soldat, din fericire, doar cu pagube materiale.
Conform cercetărilor preliminare efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, care circula din direcția Cluj-Napoca înspre Băișoara, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curbă la stânga, în condiții ce urmează a fi stabilite, acrosând o autospecială de poliție care circula din sens opus.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.
În continuare se efectuează verificări pentru a stabili dacă factorii responsabili au luat măsurile necesare pentru asigurarea viabilității sectorului de drum în condiții de iarnă, conform prevederilor legale în vigoare.
UPDATE 1
Amendă pentru firma care se ocupă de deszăpezire și pentru șofer
conform IPJ Cluj, în urma verificărilor efectuate cu privire la accidentul rutier înregistrat sâmbătă, 23 noiembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Turda au aplicat 2 sancțiuni contravenționale, respectiv una față de conducătorul auto de 44 de ani și una pentru operatorul economic responsabil cu întreținerea stării de viabilitate pe timp de iarnă a tronsonului de drum.
Astfel, bărbatul de 44 de ani a fost sancționat contravențional cu 6 puncte de amendă pentru neadaptarea vitezei în funcțiile de condițiile de drum, iar societatea comercială a fost sancționată contravențional cu 100 de puncte de amendă, pentru neasigurarea de viabilitate a părții carosabile.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






