EVENIMENT
FOTO. Accident la Mănăstirea, în Cluj. Un șofer a zburat cu mașina de pe drum și a ajuns sub un pod
Un accident de circulație a avut loc în această dimineață în Cluj. Un bărbat a ajuns la spital.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit la accidentul rutier petrecut pe raza localității Mănăstirea, comuna Mica.
Accident la Mănăstirea, în Cluj. Un șofer a zburat cu mașina de pe drum și a ajuns sub un pod
Ajunși la fața locului, pompierii au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, sub un pod.
Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar un bărbat de aproximativ 55 de ani a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ. Ulterior, acesta a fost transportat la spital.
Forțele ISU Cluj au intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






