Connect with us

ACTUALITATE

Concedieri la Poșta Română. Sunt vizate posturile “călduțe”

Publicat


Plata pensiilor în luna iunie

Compania de stat Poşta Română vrea să facă restructurări în perioada următoare. Astfel, 300 de angajaţi din zona administrativă vor fi concediaţi. Concedierile vin în urma investițiilor anunțate de Poşta Română, care vizează digitalizarea şi informatizarea fluxurilor administrative.

Compania Naţională Poşta Română vrea să desfiinţeze, în perioada următoare, 16% din totalul posturilor din zona administrativă din toată ţară.

Directorul general al Poştei Române, Hora Grigorescu, a explicat pentru Aleph News că este vorba despre concedierea unui procent de 21% din totalul angajaţiilor din zona administrativă din Bucureşi şi 13% din totalul angajaţilor în zona administrativă de la oficiile judeţene din restul ţării.

„Având în vedere tot procesul investiţional în care se află, în acest moment, Compania Naţională Poşta Română care în 2020 a reuşit să ajungă cu zero datorii la stat după ce am plătit datoriile istorice în valoare de 135 milioane de lei şi am reuşit să obţinem un credit de investiţii de 200 milioane de lei, este o consecinţă firească să ne uităm inclusiv la eficientizarea activităţii pe zona de resursă umană. Vorbim de personalul administrativ şi nu de personalul operaţional. Ne uităm exclusiv la zona administrativă. Una dintre adrese vizează un procent de 21% din totalul angajaţilor în zona administrativă, înaintată colegilor din administraţia centrală Bucureşti. Pentru colegii din teritoriu, de la sucursalele şi oficiile judeţene poştale vorbim de un procent de 13%. Adică un total de 16% din totalul angajaţilor în zona administrativă din întreaga companie. Este vorba, mai exact, de 300 angajaţi”, a declarat, pentru Aleph News, Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

Conducerea companiei a făcut calcule și a aflat ce suma va economisi prin concedieri. Angajații disponibilizați vor primi salarii compensatorii.

„Prin asta, vom economisi circa 18-20 milioane de lei. Economie care se va reflecta în bugetul anul 2022 şi 2023. Pentru că în cursul acestui an, după ce vom reuşi să finalizăm acest proces de reformare pe zona de resurse umane, angajaţii din Poşta Română sunt beneficiari, în baza contractului de muncă, de salarii compensatorii care variază în funcţie de vechimea în muncă pe care o are fiecare angajat în companie”, a precizat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

Poşta Română are, în prezent, circa 25.000 de angajaţi.

(sursa: Mediafax)



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Bărbat arestat preventiv pentru furt calificat. A sustras mai multe sticle de băutură dintr-un local din centrul Clujului

Publicat

Un bărbat în vârstă de 33 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile pentru furt calificat, după ce a sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice dintr-un local din centrul orașului.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, În data de 4 iulie, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție – Compartimentul Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 33 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în urma administrării probatoriului într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, la data de 01.07.2025, în jurul orei 05.00, bărbatul, cunoscut cu antecedente penale pentru infracțiuni similare, ar fi pătruns, în afara orelor de program, în incinta unui local situat în Piața Unirii din municipiul Cluj-Napoca.

Din interior, folosindu-se de o sacoșă, ar fi sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice, cauzând un prejudiciu estimat la 1.900 de lei.

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a dispus față de acesta măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

CFR Cluj a pierdut Supercupa în prelungiri!

Publicat

UPDATE:

FCSB – CFR 2-1 (0-0)

CFR Cluj a pierdut trofeul la primul meci oficial din această vară după o prestație solidă, în Ghencea, împotriva campioanei FCSB

Pentru FCSB a deschis scorul Dennis Politic, fostul dinamovist care a marcat  la câteva minute de la intrarea pe teren (48′), imediat după pauză. CFR a egalat prin rezerva Fica (65′) cu assist Muhar.

Golul victoriei a fost marcat de fundașul Radunovici în prelungiri (90+1) cu un șut de la peste 20 de metri.

Echipele:

FCSB: Târnovanu – Cercel, M. Popescu (Alhassan 48′), Ngezana, Radunovic – Olaru, Șut (Lixandru 82′) , Cisotti (Politic 46′) – Fl. Tănase, Alibec (Chiricheș 10′), Miculescu (Ștefănescu 46′)
Antrenor: Elias Charalambous

CFR Cluj: Hindrich – Abeid, Bolgado, Sinyan, Camora – Emerllahu, Djokovic (Muhar 61′), Ad. Păun (Fica 61′) – Șfait (Ciubăncan ’90), Postolachi (Gjiorgjievski 78′) , Kamara (Deac ’78)
Antrenor: Dan Petrescu

Sursa foto: Gazeta Sporturilor

___

Supercupa României: FCSB – CFR Cluj – sâmbătă, 5 iulie, ora 20, stadionul Ghencea.

Cine transmite meciul la TV: Digi 1, Prima Sport 1, Prima TV

Echipe probabile:

FCSB: Târnovanu – Cercel, M. Popescu, Ngezana, Radunovic – Șut, Chiricheș – Cisotti, Olaru, Fl. Tănase – Bîrligea

Rezerve: Zima, Graovac, Alhassan, Toma, Crețu, Perianu, Gheorghiță, Miculescu, Alibec, Politic, Ștefănescu, Vlăsceanu

Absenţi: Joyskim Dawa, Octavian Popescu

CFR Cluj: Hindrich – Bosec, Bolgado, Sinyan, Camora – Muhar, Djokovic, Emerllahu – Șfait, Postolachi, Kamara

Rezerve: Gal, Omeruo, Dumbrăvanu, Abeid, Islami, Păun, Fică, Deac, Gjorgjievski, Juric, Ciubăcan, Kresic, Samake

Absenţi: Louis Munteanu, Gabriel Matei, Korenica, Simao, Nkololo (potrivit digisport.ro)

“Venim să câștigăm, chiar și fără cinci jucători-cheie”

Supercupa României, programată astăzi, de la ora 20:00, pe stadionul Steaua din București, aduce față în față campioana FCSB și câștigătoarea Cupei, CFR Cluj.

Antrenorul ardelenilor, Dan Petrescu, transmite un mesaj clar și anume că echipa sa vrea trofeul, chiar dacă lipsesc cinci jucători importanți.

„Avem un lot numeros și valoros. Cine intră pe teren va da totul. Supercupa e mai mult decât un trofeu, e un impuls psihologic uriaș înainte de preliminariile europene”, a transmis Petrescu.

Tehnicianul consideră inspirată decizia ca meciul să nu aibă prelungiri în caz de egalitate, mai ales în condițiile temperaturilor ridicate.

„FCSB e favorită la titlu și are mari șanse să ajungă în grupele Champions League. Au mulți jucători valoroși, mulți convocați la națională. Dar asta nu înseamnă că nu pot fi învinși”, a mai spus Dan Petrescu.

Antrenorul clujenilor s-a arătat impresionat de noul stadion Steaua, locul unde se va disputa confruntarea. Totuși, a punctat că alegerea locației nu e neapărat echitabilă.

„Mi-ar fi plăcut ca Supercupa să se joace undeva la mijloc, să fie corect pentru ambele galerii”, a mai spus antrenorul CFR Cluj

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Aproape 100 de mașini parcate neregulamentar pe drumul spre Tarnița. IPJ Cluj: Șoferii riscă amenzi și chiar dosare penale

Publicat

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj atrage atenția turiștilor care se îndreaptă spre zona Tarnița – Mărișel să respecte regulile de circulație, inclusiv pe DJ107P, unde tot mai multe autovehicule sunt parcate neregulamentar.

În cursul zilei de sâmbătă, aproximativ 100 de mașini au fost identificate în astfel de situații. Conform autorităților, șoferii riscă amenzi de până la 1.012,50 lei, puncte de penalizare, iar în cazuri grave, dosar penal pentru împiedicarea circulației publice.

„Nu vrem să vă stricăm buna dispoziție din weekend, dar…

Știm că vremea frumoasă vă îmbie spre relaxare în zona turistică Tarnița, însă vă rugăm să nu uitați de respectarea regulilor de circulație, inclusiv pe DJ107P, Someșul Cald – Mărișel, unde tot mai multe vehicule sunt parcate neregulamentar.

Staționarea voluntară în zonele sau sectoarele de drum unde este interzisă oprirea voluntară nu este o mică neatenție, ci o contravenție prevăzută de lege!

Consecințe:

  • Amendă între 810 și 1.012,50 lei (4-5 puncte de amendă)
  • 3 puncte de penalizare

În unele cazuri, îngreunarea sau împiedicarea circulației poate pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, ceea ce poate atrage după sine și răspunderea penală conform art. 339 Cod Penal (împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice). Asta înseamnă dosar penal!

Astăzi, polițiștii au identificat aproximativ 100 de autovehicule staționate neregulamentar, față de care vor fi luate măsurile legale care se impun.

Vă rugăm să fiți responsabili!”, a transmis IPJ Cluj.

Citește mai departe

CULTURA

VIDEO. Cluj-Napoca vibrează în acorduri de chitară. Aproape 500 de muzicieni cântă la unison în Piața Unirii

Publicat

Cluj-Napoca a devenit, sâmbătă, 5 iulie 2025, capitala chitarelor, odată cu desfășurarea evenimentului Cluj Guitar Day, organizat de comunitatea „Pune Mâna pe Chitară”. Sute de chitariști de toate vârstele și nivelurile de experiență, au umplut Piața Unirii pentru un manifest dedicat muzicii și pasiunii comune pentru chitară.

Atmosfera electrizantă este completată de prezența unor invitați speciali pe scenă: Adi Despot (Vița de Vie), Coiotu’ și Balauru’ (Trooper) și trupa Antract, care s-au alăturat comunității într-o serenadă colectivă cu 16 piese emblematice din repertoriul rock-ului românesc și internațional:

  • „Amintire cu haiduci” – Vali Sterian
  • „Another brick in the wall” – Pink Floyd
  • „Destin” – Trooper
  • „Epilog” – Vama Veche
  • „Have you ever seen the rain” – Credence Clearwater Revival
  • „Imnul golanilor” – Cristian Pațurcă
  • „Iubirea” – Antract
  • „Liber” – Vița de vie
  • „Living next door to Alice” – Smokie
  • „Nothing else matters” – Metallica
  • „Perfect” – Vama
  • „Ploaia” – Cargo
  • „Praf de stele” – Vița de Vie
  • „Trebuie să crezi” – Antract
  • „Trec anii (Zi după zi)” – Trooper
  • „Vinovații fără vină” – Mircea Vintilă

Evenimentul condensează într-o singură zi toate activitățile iubite ale comunității: Serenada chitariștilor, concerte live, sesiuni Street Guitar și întâlnirea emoționantă a oamenilor uniți de o singură pasiune – muzica.

„Astăzi toată bucuria, recunoștința și sufletul nostru merg către comunitățile din toată țara care au venit azi să cânte împreună, și împreună cu noi, la Cluj Guitar Day. Vă mulțumim, suneți cei mai minunați, vă iubim, vă prețuim, și fără voi nu am fi astăzi aici”, au transmis organizatorii.

Iată fiecare comunitate care va face ca Piața Unirii să vibreze azi în acorduri de rock, din toate colțurile și legendele ei:

  • Grupul folk „Balada”, Palatul Copiilor Sibiu – profesori dl. Daniel Vecsei și dra. Crina Gheorghe
  • Princhindeii „Caragiale” de la Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale”, Sibiu – prof. dra. Crina Gheorghe
  • Heltau, Cisnădie – prof . dna. Adina Maria Fülöp
  • Noi&Mimi, Cisnădie – prof. dna. Mihaela Fülöp
  • Asociația „Hai la Chitară” Făgăraș și Rupea – prof. dl. Marius și dna. Cristina Demeter
  • Grup Simbol, Clubul Elevilor Tășnad – prof. dna. Daniela Moldovan
  • Trupa „Adrian Păunescu”, Târgu Lăpuș – prof. dna. Gabriela-Maria Cosma
  • Grupul „Floare de Lotus”, Sânmartin – prof. dna. Loredana Pantea
  • Strings, Cluj-Napoca – prof. dl. Cristian Holobiuc
  • Fluturii Armoniei, Oradea – prof. dna. Oana Borza
  • Acordurile prieteniei, Brașov – prof. dna. Bianca Bozdog
  • Trupa Boom, Clubul Copiilor Târgu Frumos – prof. dna. Gisela Petrila și corepetitor dl. Rareș Lucian Boboc
  • Primul AChord, Timișoara – prof. dna. Cristina Gomboș
  • Bobocii, Cluj-Napoca – prof. dna. Elisa Vincze
  • Starbound, Cluj-Napoca – prof. dl. Liviu Moga
  • Grup de chitariști din Cluj-Napoca – prof. dl. Daniela Ilca
  • Grup chitară „Manole”, Sibiu – prof. Vlad „Manole” Ilie, cel care face parte din sufletul acestui eveniment

Piața Unirii devine scenă pentru toți cei care iubesc chitara, fie că sunt artiști consacrați, fie că abia învață primele acorduri. Intrarea este liberă, iar evenimentul se desfășoară în centrul orașului, până în această seară.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate