Comuna Sâncraiu devine din nou capitala măceșelor și a tradițiilor populare din Țara Călatei. Cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Măceșelor, un eveniment îndrăgit care adună...
Tiberiu Balint are 61 de ani și este unul dintre puținii meșteri care mai confecționează buici, o piesă de îmbrăcăminte tradițională specifică zonei Huedinului. Este din...
În satul românesc, ziua de 29 august, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, se celebrează cu post și ajun, ca o zi de doliu. Riturile și gesturile...
În satul tradițional clujean, claca a fost una dintre cele mai firești și răspândite forme de întrajutorare. Fie că era vorba despre prășit, cosit, secerat sau...
Localnicii din Mintiu Gherlii, județul Cluj, au luat parte duminică la tradiționalul obicei cunoscut ca „înstruțatul” sau „împănatul boului”. Obiceiul este astăzi, ca și în vechime,...
În calendarul creștin, la 40 de zile după Înviere, este sărbătorită Înălțarea Domnului, numită popular Ispasul. În acest an, Ispasul se celebrează în 29 mai, o...
Postul Paștilor era însoțit în satele din zona Clujului de o serie de obiceiuri care reflectau atât pregătirea spirituală, cât și cea din gospodărie. Femeile țeseau...
În vechime, iarna, fetele se adunau în habă, cunoscută și ca șezătoare, și torceau lână. În habă, de obiciei veneau și feciorii, un nou prilej, pe...
Se împlinesc 11 ani de când Colindatul de ceată bărbătească din România și Republica Moldova a fost înscris în prestigioasa listă a Patrimoniului cultural imaterial UNESCO....
Păstrători ai tradițiilor de veacuri din satele clujene, Filep Elisabeta și Mihail Pop, au fost distinși de Ministerul Culturii cu titlul de Tezaur Uman Viu. La...
Pe vremuri, dacă o fată și un fecior, care s-au întâlnit la joc sau la șezătoare, vedeau că „li-i drag unu’ de altu’”, făceau nuntă. Ospețele...
La fel ca și astăzi, schimbările vremii erau importante. Pentru locuitorii satelor, în special, pentru că lucrau câmpul. Astfel, oamenii au învățat să “citească” semnele cerului,...
În satul tradițional nu se concepea să nu se colinde de Crăciun și la toate sărbătorile de iarnă. Colinda și colindatul era un act ritual obligatoriu,...
Importante piese din patrimoniul mobil al bisericilor de lemn și implicit din patrimoniul național, ușile împărătești sunt mărturii ale valoroasei arte religioase populare a secolelor trecute...
Doliu la Cluj. Covaci Băbuţ, unul din membrii Trio-ului transilvan ,,Zorile” din Mociu, județul Cluj, a murit marți. Contralăul sau bracistul Covaci Băbuţ, alături de ceilalți...
În monumentele religioase de lemn din satele clujene Sălișca și Muncel se păstrează urmele activității artistice a lui Alexandru Pop din Ciceu Hăşmaş, talentat pictor muralist...
Am intrat în luna februarie, sau în luna lui făurar, cum este denumită această perioadă în calendarul popular românesc. Încă de la început de lună, oamenii...
Mărul este un simbol al nemuririi în folclorul românesc și se leagă de sărbătorile Crăciunului, dar și de alte sărbători și evenimente din viața omului. Această...
Un inedit muzeu al satului în online, dedicat patrimoniului cultural imaterial, compus din povestiri, amintiri și istorii personale va putea fi accesibil de la finalul săptămânii...
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, împreună cu Primăria Măguri-Răcătău, va organiza, miercuri, o întâlnire tradițională ce va debuta la ora 09:00,...