Connect with us

CULTURA

VIDEO. „Boul înstruțat”. Unul dintre cele mai vechi și spectaculoase ritualuri agrare, păstrat cu sfințenie la Mintiu Gherlii

Publicat


Boul înstruțat, obicei Cluj

Localnicii din Mintiu Gherlii, județul Cluj, au luat parte duminică la tradiționalul obicei cunoscut ca „înstruțatul” sau „împănatul boului”.

Obiceiul este astăzi, ca și în vechime, o sărbătoare a comunității, la care oamenii participă cu mic, cu mare, îmbrăcați în haine de sărbătoare.

„Boul înstruțat”, sărbătoare mare la Mintiu Gherlii

În ziua de Rusalii, la Mintiu Gherlii s-a desfășurat unul dintre cele mai vechi și spectaculoase ritualuri agrare din spațiul transilvănean: „boul împănat”, cunoscut și sub denumirea de „boul înstruțat”.

Acest obicei este o reminiscență a unor credințe arhaice, în care relația omului cu natura era sacralizată, arată specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, care au oferit și imaginile.

„În centrul universului spiritual tradițional se aflau forțe mitice sau spirite ale fertilității, invocate și îmbunate prin ritualuri colective. Natura, considerată dătătoare de viață, putea aduce atât belșug, cât și foamete, în funcție de cum era «împăcată» prin asemenea practici simbolice”, explică specialiștii clujeni.

Celebrarea omului harnic

„Împănatul boului” era și o celebrare a gospodarului harnic – cel care deținea boi, simboluri ale statutului social și ale puterii de muncă.

Obiceiul este încă viu în câteva sate de pe Valea Someșului Mic, cum ar fi Batin și Mănăstirea, pe lângă Mintiu Gherlii, și reprezintă un veritabil patrimoniu cultural imaterial.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate