Connect with us

ACTUALITATE

Dragostea și pețitul pe Valea Arieșului. Obiceiuri și ritualuri

Publicat


Pe vremuri, dacă o fată și un fecior, care s-au întâlnit la joc sau la șezătoare, vedeau că „li-i drag unu’ de altu’”, făceau nuntă.

Ospețele aveau loc în perioadele când nu era post, în special după sărbătorile de iarnă, „până la prinsu’ Postului Mare”, al Paștilor, sau toamna, până la Postul Crăciunului.

Dragostea și pețitul pe Valea Arieșului. Obiceiuri și ritualuri

În perioada verii nunțile se făceau mai rar, în special erau nunțile tinerilor care „se luau repede”, evitând situația ca viitorii miri să fie „de ciufală” în sat, arată specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.

Însă, pentru a se căsători, tinerii trebuiau să aibă consimțământul părinților.

În satele de pe Valea Arieșului din județul Cluj, după ce feciorul spunea familiei că și-a găsit o fată și vrea să se căsătorească, o pețea.

Ritualul pețitului și discuțiile despre zestre

Astfel, arată specialiștii de la CJCPCT Cluj, tatăl feciorului, după ce se înțelegea cu nevasta, mergea pe înserat la casa fetei, împreună cu o rudă sau cu un prieten, pentru a afla dacă fata dorește sau nu să se mărite.

După ce își dădea acordul, fata se retrăgea de la discuții, iar viitorii cuscrii făceau târguielile despre zestre.

Nunta era un moment important, nu doar pentru tinerii care se căsătoreau, ci și pentru comunitatea care se asigura că obiceiurile și valorile sunt respectate.

Ritualul pețitului și discuțiile despre zestre erau mai mult decât simple formalități, mai arată cei de la CJCPCT Cluj.

Acestea consolidau legăturile între familii și păstrau vie tradiția, iar aceste practici amintesc de o lume în care fiecare detaliu avea o semnificație profundă și contribuia la unitatea comunității.

Foto: Arhiva CJCPCT Cluj




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate