VIDEO Claca, obiceiul străvechi prin care oamenii se ajutau unii pe alții, readusă la viață într-un documentar filmat la Mărișel

În satul tradițional clujean, claca a fost una dintre cele mai firești și răspândite forme de întrajutorare.

Fie că era vorba despre prășit, cosit, secerat sau despre alte activități gospodărești, oamenii se ajutau între ei, cu rândul. La final, munca se transforma în prilej de petrecere, cu mâncare, băutură și joc.

Claca, cea mai răspândită formă de ajutor în satele clujene

Un astfel de obicei străvechi, claca la cosit, a fost reconstituit în ultimii ani la Mărișel, în județul Cluj, în cadrul unui film documentar etnografic, realizat cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

În zona de munte a județului Cluj, claca la cosit era organizată nu doar de gospodari înstăriți, ci și de persoane singure, femei văduve sau oameni bolnavi.

Sătenii se chemau unii pe alții cu câteva zile înainte, de regulă duminica, la ieșirea de la biserică. Uneori, se trimitea vorbă prin vecini sau rude, iar vestea că se face clacă se răspândea firesc, din om în om.

Claca se termina cu o cină îmbelșugată, povești și joc

Claca, arată specialiștii clujeni de la CJCPCT, avea loc după-amiaza, de obicei în sărbători de peste vară mai puțin însemnate în calendarul bisericesc. Cosașii își pregăteau coasele, tocul, cutea, ciocanul și mergeau la câmp. Munca începea cu bătutul coaselor. Pe la „ujină”, moment al zilei între amiază și asfințit, gazda, ajutată de femeile din sat, aducea mâncare pentru cosași: brânză de oaie, clisă, ceapă, pâine și o sticlă cu țuică

.

După masă, se continua munca, iar între timp femeile împrăștiau brazdele. Claca se încheia la casa gazdei, unde se pregătea o cină pe cinste, cu balmoș, plăcinte pe vatră și alte asemenea.

Se adunau și soțiile cosașilor, vecinii, prietenii. Se așezau cu toții la masă, se povestea, se glumea, iar la ceas de seară începea jocul, cu ceterași din sat.

Foto și video: CJCPCT Cluj