EVENIMENT
Soluții la creșterea prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Ce spune premierul Ciucă
Premierul Nicolae Ciucă a avut la Palatul Victoria o întâlnire cu mai mulţi miniştri de linie pe tema gestionării efectelor creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, în care au fost analizate efectele măsurilor în vigoare şi pachetele de sprijin pentru toate categoriile de consumatori pentru perioada următoare, urmând ca măsurile avute în vedere după 1 aprilie să fie discutate marţi, într-o şedinţă a coaliţiei.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, la discuţii au participat miniştrii Energiei, Virgil Popescu, Finanţelor, Adrian Câciu, Muncii, Marius Budăi, Economiei, Florin Spătaru, Antreprenoriatului, Constantin Cadariu, Mediului, Tanczos Barna, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, şeful Cancelariei prim-ministrului, Mircea Abrudean, şi consilierul de stat George Agafiţei.
Sursa citată menţionează că pentru a accesa măsurile deja active, beneficiarii mecanismului de plafonare şi compensare a facturilor de furnizare a energiei electrice din categoriile menţionate de Legea 259/2021, art. 1, alineatele c, d, e, f, pot solicita în continuare, fiind consideraţi a fi încă în termen, recalcularea facturilor pentru furnizarea energiei electrice şi a gazelor naturale începând cu luna noiembrie 2021:
* microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, organizate potrivit legii;
* spitale publice şi private, definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, unităţi de învăţământ publice şi private, definite conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi creşe;
* organizaţii neguvernamentale reglementate potrivit legii, precum şi unităţile de cult, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată;
* furnizori publici şi privaţi de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin HG nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
* instituţii de cultură;
* unităţi şi instituţii de învăţământ.
Totodată, potrivit comunicatului, Guvernul a demarat plăţile către furnizorii de gaze şi energie electrică, conform mecanismului de compensare stabilit de cadrul legal.
„Aceste plăţi vor continua pe toată durata de implementare a măsurilor de protejare a populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale. Astfel, Ministerul Energiei a efectuat plăţi în valoare de peste 5 milioane lei furnizorilor care au livrat gaze naturale şi energie electrică pentru IMM-urile din România. Pe de altă parte, Ministerul Muncii a început, astăzi, decontările către furnizorii consumatorilor casnici, fiind dispuse plăţi în valoare de 3,5 milioane lei”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că setul de măsuri discutat luni, care vor asigura în continuare protecţie tuturor categoriilor de consumatori după 1 aprilie, vor fi prezentate şi analizate în şedinţa de marţi a coaliţiei de guvernare.
Sursa: Agerpres
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






