EVENIMENT
Singura farmacie din Someșeni refuză să elibereze medicamente compensate! Pacienții sunt revoltați
Cartierul Someșeni este unul în care locuiesc mulți vârstnici de peste 65 de ani, iar, în același timp, cartierul dispune de o singură farmacie din care locuitorii își pot cumpăra medicamentele pentru bolile de care suferă.
Din cauza limitărilor impuse prin ordonanță militară, bătrânii nu pot parcurge, în două ore, între 11-13, distanța necesară până la o farmacie centrală pentru a se aproviziona cu medicamente. Astfel, singura variantă rămâne Farmacia Danafarm de pe strada Traian Vuia.
Oamenii, nevoiți să plătească integral rețetele
Teologul Valentin Guia este președintele Asociației Civice Savus și a fost martor la un abuz al Farmaciei Danafarm. Conform acestuia, farmacista a refuzat să elibereze medicamentele în mod compensat, iar persoana ce avea rețeta în format electronic ar fi fost obligată să plătească integral costul acestora.,
,Am aici chitanța medicamentelor ce ar fi trebuit să fie compensate. Chitanța are valoarea de 150 de lei. În prezența mea, farmacista a spus că ea nu este informatician și că dacă o doamnă își vrea medicamentele trebuie să le plătească integral”, spune Valentin Guia.
De asemenea, el adaugă faptul că pensionarii din cartier preferă să plătească medicamentele integral decât să primească o amendă de 2000 pentru faptul că nu au respectat prevederile militare.
Mai multe persoane nu au reușit să își ia medicamente compensate
,,Ca și persoana aceasta sunt zeci de alți oameni care au pățit-o la fel. De câte ori a fost o întâlnire publică cu probleme sociale din cartier s-a discutat despre problema farmaciei. Este un monopol”, adaugă acesta.
Procedura ar fi trebuit finalizată prin aplicația oficială a CNAS.
,,S-a recomandat de către Comitetul de Urgență ca medicii să elibereze rețetele compensate în mediul online.
Medicii trebuie să trimită rețetele în format electronic prin ICMed ca persoanele vârstnice să își poată ridica medicamentele mai ușor”, a precizat președintele Asociației Civice Savus.
La insistențele sale, farmacista a acceptat varianta electronică a rețetei, deși în primă ipostază a refuzat spunând că așteaptă rețeta pe e-mail. Medicamentele de pe rețetă au fost compensate, iar banii decontați au fost înapoiați.
Ce spune Colegiul Farmaciștilor Cluj?
Președintele Colegiului Farmaciștilor Cluj, conf. Dr. Elena Dinte, a anchetat situația de la Farmacia Danafarm. După ce a luat legătura cu farmacista în cauză, Elena Dinte a realizat că problema e una ce implică comunicarea interumană.
Persoana ce s-a prezentat cu rețeta pe telefon nu a menționat că este vorba de o rețetă compensată.
Chiar dacă situația de astăzi s-a rezolvat ușor, piedicile mai mari rămân. Potrivit Elenei Dinte, din cauza unor probleme de natură informatică, rețeta poate fi, în unele cazuri, eliberată compensat din partea a două farmacii.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu decontează banii pentru ambele farmacii, iar astfel, farmaciștii trebuie să acopere diferitele sume de bani din buzunarul propriu.
Problema informatică este cea care determină farmaciștii să nu elibereze medicamentele compensate.
,,În eliberarea unui medicament intervin foarte multe responsabilități. Și nouă, farmaciștilor, ne este frică și pentru că avem foarte multe rețete decontate din buzunarul propriu deoarece Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu le-a recunoscut pentru că am eliberat dublu orb.
Sunt foarte multe probleme și din acest motiv ne este și nouă (farmaciștilor – n.a.) frică”, adaugă Elena Dinte.
Aceasta a precizat că la nivelul Colegiului Farmaciștilor Cluj s-a constituit o celulă de gestionare a crizei care a inițiat o procedură, ce va fi finalizată în această săptămână, prin care problemele legate de eliberarea medicamentelor compensate din farmacii, în aceasta perioada de criză, vor fi cu un pas mai aproape de rezolvare.
Astfel, rețetele compensate vor putea fi eliberate de farmaciști cu o siguranță mai mare.
Reprezentanta Farmaciei Danafarm a refuzat să dea o declarație cu privire la problema descrisă.
Un articol de Ștefan Chețan
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






