Connect with us

EVENIMENT

Producătorii de medicamente avertizează: Peste 10 milioane de români vor plăti mai mult pentru tratamentele necesare

Publicat


Medicamente esențiale s-ar putea scumpi

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) avertizează că peste 10 milioane de pacienți vor fi obligați să plătească mai mult pentru tratamentele de care depind zilnic.

Asta după ce Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au propus scăderea nivelului de compensare pentru un număr mare de medicamente esențiale. Cei cu boli cardiovasculare, diabet și hepatită, vor fi printre cei mai afectați pacienți.

Creșteri de prețuri la medicamente cu până la 237 de lei pe lună

Multe medicamente aflate în prezent pe lista A (compensare 90%) vor fi mutate pe lista B, unde compensarea este de doar 50%. Altele vor ajunge direct pe lista D, cu doar 20% compensare.
Chiar și medicamentele din lista C, acum compensate integral, vor avea modificat prețul de referință, ceea ce înseamnă că va apărea coplata pentru pacienți, arată reprezentanții APMGR.

Concret, pacienții vor resimți creșteri semnificative. Iată câteva exemple:

  • Rosuvastatina (colesterol) – de la 20 lei la 33 lei
  • Candesartan (hipertensiune) – de la 17 lei la 30 lei
  • Entecavir (hepatită cronică) – de la 0 lei la 32 lei
  • Lenalidomidă (mielom multiplu) – de la 0 lei la 237 lei

Impactul estimat este între 6 și 500 de lei în plus pe lună pentru fiecare pacient.

Premierul Ilie Bolojan promitea medicamente mai ieftine

Decizia vine surprinzător, după ce premierul Ilie Bolojan declara recent că statul trebuie să încurajeze folosirea medicamentelor generice, mult mai ieftine decât cele inovatoare.

„Tratamente ce pot fi rezolvate cu medicamentele generice sunt rezolvate mai scump, cu cele inovatoare. Avem un supraconsum de medicamente și proceduri inadecvate”, afirma acesta în iulie.

APMGR: „Pacienții cronici, cei mai afectați”

Asociația cere o întâlnire de urgență cu premierul pentru a propune soluții care să nu blocheze accesul pacienților la tratamente.

Citește și: Unele medicamente compensate se scumpesc: CNAS anunță creșteri moderate

„Decizia de a reduce nivelul de compensare va afecta milioane de pacienți care depind zilnic de aceste tratamente. Într-un context economic deja dificil, orice creștere a costurilor este resimțită dureros de pacient. Solicităm un dialog deschis pentru a găsi soluții echilibrate”, a declarat Daniel Bran, președintele APMGR.

APMGR atrage atenția că accesul la medicamente generice și biosimilare este întârziat chiar și cu 1,5 – 2 ani, timp în care pacienții sunt obligați să folosească tratamente inovatoare, mult mai scumpe. Această situație afectează:

  • sistemul de sănătate, care plătește mai mult;
  • pacienții, care ar putea fi tratați cu opțiuni mai accesibile;
  • producătorii, care ajung să distrugă loturi nevandabile.

Industria de generice, sector strategic pentru România

România are 41 de fabrici de medicamente generice, iar aceste produse au adus sistemului de sănătate economii de peste 1 miliard de euro între 2016–2023. Sectorul are o amprentă economică de 17,4 miliarde lei, adică 1,1% din PIB-ul național (IQVIA, 2024).

Cu toate acestea, genericele reprezintă sub 20% din totalul cheltuielilor cu medicamentele, iar măsurile anunțate pun și mai multă presiune pe această industrie.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate