ACTUALITATE
Lista medicamentelor compensate se extinde masiv. Noi tratamente pentru românii cu boli grave și cu afecțiuni rare
De la 1 decembrie, pacienții din România au acces la noi medicamente gratuite și compensate, odată cu extinderea listei de tratamente aprobate de CNAS și Ministerul Sănătății.
Măsura include zeci de molecule inovative, terapii pentru boli rare și extinderea indicațiilor pentru medicamente deja existente, ceea ce deschide accesul la tratamente moderne pentru numeroase patologii grave sau rare.
Zeci de noi molecule inovative intră în sistemul de compensare
Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a declarat că această extindere reprezintă un pas important pentru pacienți.
„Am extins lista de medicamente gratuite și compensate pentru pacienții asigurați care, de la 1 decembrie, pot beneficia de tratamente eficiente cu alte zeci de molecule inovative”, a spus Horațiu Moldovan.
El subliniază că noile medicamentele pentru pacienții cu boli neurologice, inclusiv epilepsie la copii, miastenia gravis, afecțiuni endocrine, reumatologice, pneumologice, oncologice și boli rare sunt esențiale pentru creșterea calității tratamentelor.
„Totodată, șapte medicamente și-au pierdut exclusivitatea, permițând introducerea variantelor generice și biosimilare. Acestea sunt la fel de eficiente, dar au costuri mai mici cu aproximativ 35%”, a explicat Moldovan.
Medicamentele generice, o soluție eficientă pentru buget
Potrivit datelor CNAS, medicamentele generice acoperă deja peste jumătate dintre tratamentele administrate în România, iar trendul este în creștere.
„Medicamentele generice ajung să acopere mai mult de jumătate din tratamentele efective, dovadă că acestea sunt o soluție eficientă pentru a folosi rațional banii din sistemul de sănătate”, a spus președintele CNAS.
Bugetul pentru medicamente din acest an depășește 26,2 miliarde lei, o creștere semnificativă față de anii anteriori. Horațiu Moldovan a spus că este vorba de o creștere cu aproape 11% față de 2024 și cu aproape 88% față de 2021.
Ministrul Sănătății: Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 41 de medicamente
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat și el că lista a fost extinsă cu 41 de noi medicamente, dar a fost extinsă și lista de afecțiuni pentru care medicamentele existente pot fi prescrise.
Astfel, pacienții cu boli oncologice, neurologice, cardiovasculare, reumatologice, pneumologice, dermatologice, gastroenterologice, hematologice, oftalmologice, alergologice și infecțioase vor beneficia de tratamente moderne, aliniate la standardele europene.
„Pentru bolile rare introducem tratamente de ultimă generație pentru amiloidoză, angioedem ereditar sau acondroplazie”, a spus Rogobete.
În oncologie, de exemplu, sunt incluse tratamente pentru cancer de sân, cancer colorectal, cancer pulmonar sau mielom multiplu. În neurologie apar noi terapii pentru migrenă, epilepsie și miastenia gravis, iar în pneumologie sunt incluse medicamente pentru BPOC și astm sever.
Măsuri pentru un sistem sustenabil
Președintele CNAS subliniază că măsurile de eficientizare nu echivalează cu austeritatea. „Măsurile de eficientizare din Sănătate nu înseamnă austeritate, ci mecanisme care ne permit să menținem controlul asupra cheltuielilor publice, optimizându-le în beneficiul pacienților”, a declarat Horațiu Moldovan.
Ministrul Sănătății confirmă aceeași direcție, respectiv faptul că pacienții vor avea acces la terapii moderne.
Domeniile în care au fost introduse sau extinse tratamente noi:
ONCOLOGIE
- Cancer mamar în stadiu avansat
- Cancer colorectal (CCR) metastazat
- Cancer de prostată non-metastatic rezistent la castrare
- Cancer mamar metastatic sau avansat localâ
- Cancer pulmonar fără celule mici (NSCLC) în stadiu avansat
- Cancer tiroidian medular avansat
- Cancer de prostată avansat
- Cancer de prostată metastatic
- Leucemie
- Mielom multiplu recidivat și refractar
- Melanom uveal
- Cancer de tract biliar
NEUROLOGIE
- Tratamentul migrenei
- Epilepsie
- Miastenia gravis
REUMATOLOGIE
- Artrita psoriazică
- Spondiloartrită axială
DERMATOLOGIE
- Dermatita atopică
PNEUMOLOGIE
- Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC)
- Astm bronșic sever
ENDOCRINOLOGIE
- Hipercolesterolemie primară (familială heterozigotă / non-familială)
- Dislipidemie mixtă
OFTALMOLOGIE
- Degenerescență maculară neovasculară
- Edem macular diabetic
HEMATOLOGIE
- Trombocitopenie severă
PEDIATRIE
- Tratamentul acondroplaziei
ARII MULTIDISCIPLINARE (Cardiologie + Neurologie)
- Amiloidoză cu transtiretină
- Hipertensiune esențială
GASTROENTEROLOGIE
- Colită ulcerativă
ALERGOLOGIE
- Angioedem ereditar
BOLI INFECȚIOASE
- Noi combinații medicamentoase pentru tratamentul infecției HIV.
Foto: Arhivă
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






