EDUCATIE
Şcoala sub coronavirus. Cum se pregătesc școlile din Cluj pentru noul an școlar. Condițiile în care se vor desfășura cursurile și regulile impuse în contextul pandemic
Pandemia de coronavirus împiedică începerea noului an școlar în condiții normale, cunoscute și aplicate în trecut. Astfel, la nivel național a fost nevoie de o reformă și de impunerea a noi reguli pentru combaterea și prevenirea noului virus. Părinții, cadrele didactice și mai ales copiii își fac griji în legătură cu desfășurarea activităților și modul în care vor merge la școală sau cum va avea loc școala online.
„Majoritatea unităților de învățământ au ales scenariul verde”
Inspectoratul Școlar Județean a declarat că școala va începe în data de 14 septembrie 2020 în toate unitățile de învățământ din județul Cluj. Şi menționează faptul că pe toată durata verii, lunile iunie-august, paralel cu organizarea examenelor naționale care au avut loc, au început de la nivelul ISJ Cluj organizarea redeschiderii în condiții optime a cursurilor, dat fiind specificul altfel și contextul pandemic în care ne găsim. „Astfel, ISJ Cluj a cuprins și cuprinde în continuare un șir de activități și consultări sistematice cu toți directorii și primarii, dar și cu autoritățile locale publice, în special Prefectură și DSP, referitor la specificul activităților de învățare”, spune Amalia Gurzău, purtător de cuvânt ISJ Cluj.
„Pot să vă spun că majoritatea unităților de învățământ au ales scenariul verde, raportându-ne la rata incidenței cumulate comunicată de DSP Cluj și există două localități în care până în acest moment, scenariul fiind roșu, vor merge pe sistemul online. Dar în principiu suspendarea scenariului roșu pentru cele două localități are valabilitate până în data de 16, deci propriu-zis din această dată se pot ridica restricțiile. Vorbim de Cornești și Aghireș”, a mai spus Amalia Gurzău.
Sunt școlile pregătite să desfășoare activitatea didactică?
„Noi suntem pregătiți, așteptăm să vedem dacă apar lucruri neprevăzute. E ceva nou pentru toată lumea, dar suntem la fel de pregătiți dacă apar noutăți și le putem face față. Vom începe în 14 septembrie și online și față în față. Când spun față în față mă refer la clasele de început: pregătitoare, clasa a IX-a. Pentru că ei nu se cunosc încă și atunci i-am organizat pe grupe și ore să vină să se întâlnească cu diriginții și să primim informații din partea lor și a noastră, să ia la cunoștință procedurile, regulamentele, ghidurile pe care le-am făcut. După care, de marți, vom începe orele propiu-zise. Clasele terminale vor veni efectiv, iar ceilalți, inclusiv clasa 0 în sistem hibrid, pentru că pe lângă provocarea COVID-19 noi avem și provocarea construcției și modernizării școlii”, spune Monica Bereș, director la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Cluj.
Cei de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj nu au fost nevoiți să mute cursurile în alte incinte, deoarece locația permite distanțarea socială, dar au primit două săli la Centrul de Excelență în imediata vecinătate a liceului. Directoarea școlii afirmă că sălile care fac parte din cadrul școlii au capacitate chiar de 100 de persoane.
„În ceea ce privește partea de materiale de dezinfecție nu am aprovizionat în stocuri suficiente. În privința programului școlar suntem în același scenariu 2, conform Ordinului de Ministru 5487. Astfel, orele se vor desfășura atât față în față cât și hibrid. Clasele terminale vor veni în regim complet, clasele primare vin în două grupe, iar clasele V, VI, VII în rotație de la o săptămână la alta. Am adaptat spațiul pe care îl avem la această formulă de organizare pe scenariul doi, pentru a se respecta distanța. Deci, nu se pune problemă de spațiu, deoarece vor fi doar jumătate din elevi în clase în același timp”, spune Matilda Camelia Zanc, director la Școala generală Alexandru Vaida Voevod din Cluj-Napoca.
Redacția cluj24.ro a contactat și Școala Gimnazială Horea din Cluj-Napoca, dar aceștia au refuzat să comunice cum vor desfășura cursurile și activitățile din acest an școlar, reieșind faptul că există posibilitatea ca nu toate instituțiile de învățământ să fie pregătite pentru începerea anului școlar 2020-2021.
E pregătit Clujul pentru învățământul online?
În interiorul unității de învățământ menționate anterior nu s-a luat în calcul înregistrarea cursurilor, ci doar intrarea elevilor în timp real pe o platformă educațională pe care o folosesc. În clase au pregătit partea tehnică la parametri normali, iar lecția poate fi urmărită de elevi de acasă în timp real.
În scenariul galben se află 7 localități, iar în Cluj-Napoca, prin rectificări bugetare succesive, în acest moment, în majoritatea școlilor, echipamentele IT sunt livrate și montate astfel încât să se poată desfășura activitățile față în față cu prioritate cu toți elevii din ciclul primar și clase terminale. Fiecare scenariu este propus de unitatea de învățământ și aprobat la nivelul Consiliului de Administrație, iar acest scenariu este avizat și de către Inspectoratul Școlar și DSP a județului Cluj.
„Noi am centralizat toate scenariile propuse de școli, iar mâine le vom înainta Comitetului Național pentru Situații de Urgență în vederea aprobării acestora, pentru a fi totul conform legii. Nu există o platformă unică pe care elevii vor lucra, fiecare unitate de învățământ este entitate publică și poate încheia un contract pentru a utiliza o platformă educațională, evident gratuită, dintre cele puse la dispoziție, în baza contractelor și a colaborărilor încheiate la nivelul Ministerului Educației și Cercetării. Totodată, activitățile, dat fiind contextul pandemic, vor fi susținute de către profesorii diriginți și învățători la nivelul fiecărei clase, organizarea este pe descentralizarea deciziei, dar vă asigur că vor fi activități care respectă toate reglementările în vigoare și obligatoriu activități care să îi responsabilizeze pe elevi odată cu redeschiderea cursurilor”, spune purtătorul de cuvânt ISJ.
„Stăm bine în general cu pregătirile și dotările, ne străduim acum să putem face și în fiecare clasă să meargă, să transmitem și acasă pentru copiii care nu vin la școală, noi avem sistem hibrid. Cei care nu vin, se pot loga pe aplicație și în acest fel văd învățătoarea și clasa, cei de clasa a VIII-a și a XII-a vin toți la școală, dar vor fi împărțiți în jumătate și vor veni prin rotație din două în două săptămâni, iar cursurile vor fi online în timp real. Momentan ne pregătim și facem probe”, spune Marinela Violeta Zamfir, director la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Cluj.
Mai există pauze de masă și relaxare?
„În privința asigurării hranei, elevii vor putea mânca, dar nu într-un alt spațiu în afară de băncuța lor sau în curte. Prin procedura internă am stabilit că toate aceste lucruri, mersul la baie și aprovizionarea cu mâncare se va realiza într-un anumit interval orar pentru toate clasele, nu mai este o deplasare liberă și continuă, încercăm să diminuăm acest aspect. Elevii vor fi instruiți, sperăm să nu avem dificultăți”, spune Matilda Camelia Zanc.
În cadrul Școlii Alexandru Vaida Voevod a fost nevoie să se facă schimbări de natura împărțirii claselor, deoarece nu au fost suficiente. Astfel, laboratoarele au fost transformate în săli de clasă și se va respecta distanțarea socială și toate normele impuse.
Pauzele vor fi decalate, iar copiii mici vor avea prioritate pentru a nu se suprapune prea multe clase. La baie copiii pot merge și în timpul orelor. Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” este implicat în programul mesei calde, dar acum probabil se va renunța sau adapta la condițiile actuale. „Cei mici vor primi masa pentru a o mânca acasă sau vor mânca în pauze prin rotație alături de doamnele învățătoare”. În schimb, clasele de gimnaziu și liceu nu au parte de aceste privilegii și se vor lua decizii și asupra lor.
Karla Fanea
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






