Connect with us

EVENIMENT

Nu mai sunt LOCURI disponibile. PROGRAMAREA online la PAȘAPOARTE Cluj a fost OPRITĂ. Prefect: Vom prelungi programul

Publicat


pașapoarte

Clujenii sunt revoltați. Joi dimineața nu s-a putut face, din nou, programare online la Serviciul Pașapoarte la Cluj. De data aceasta, mesajul afișat pe platformă: „Nu mai sunt locuri disponibile”.

„E incredibil. De zile întregi încercăm să ne programăm să facem pașaportul la Cluj. Pentru că aici locuim. Dacă ieri erau locuri pentru lunile mai și aprilie, sigur fără să poți finaliza programarea, astăzi pare că la Cluj au fost rezervate toate programările până la sfârșitul lumii”, ne-a transmis un cititor.

Citește și: BĂTAIE de JOC. Platforma de programare pentru PAȘAPORT e mai mult NEFUNCȚIONALĂ

Platforma pare să fie funcțională, iar locuri libere pentru programare, în lunile mai și aprilie, sunt disponibile în alte județe.

pasaport

Mulți clujeni se plâng că nu reușesc sub nicio formă să se programeze pentru a obține pașaportul. O parte sunt speriați de război și vor să aibă aceste acte, iar alții au nevoie pentru a pleca din țară la muncă, la studii sau în vacanță, în țări și zone unde nu pot intra doar cu cartea de identitate.

Prefect Cluj: Vom prelungi și mai mult programul

Serviciul de Pașapoarte Cluj a fost luat pur și simplu cu asalt la câteva zile de la declanșarea războiului din Ucraina. Începând cu data de 7 martie, programul a fost prelungit, iar Prefectura Cluj lucrează acum ca să îl prelungească și mai mult.

„Vom mări incă odată programul. Tot ce ține de funcționalitatea siteului ține de Direcția Generală de Pașapoarte. Noi am semnalat dificultățile pe care le întâmpină clujenii”, a declarat pentru Cluj24.ro prefectul de Cluj, Irina Munteanu.

Aceasta a mai precizat că reorganizarea se va face cu același personal, care lucrează acum în două schimburi.

„Se lucrează la toate ghișeele, iar la fiecare 7 minute se preia câte un dosar”, a mai precizat Irina Munteanu, care spune că anomaliile din platformă trebuie rezolvate de Direcția Generală de Pașapoarte.

La această oră, programul Serviciului de Pașapoarte Cluj este între orele 8.30 și 18.30, timp în care sunt primite peste 400 de dosare.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

 

 

 

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate