Connect with us

EVENIMENT

Lanțul de prietenii și afacerile din Primăria Gilău. Cum răspund cei vizați

Publicat


Cluj24.ro prezintă o situație din comuna Gilău care arată ce pot face prieteniile atunci când e vorba de lucrări prin atribuiri directe.

Potrivit unor surse din Primăria Gilău, Vlad Ciubotaru, administrator public, ar fi oferit, în aceeași zi, 7 mai 2021, două lucrări prin atribuire directă unei firme al cărei colaborator ar fi un fost coleg de facultate, care i-a fost și șef într-o firmă privată.

Toți cei implicați neagă că ar fi fost o înțelegere la mijloc și că atribuirile au fost întâmplătoare. Și legale.

Vlad Ciubotaru este și coordonatorul departamentului de achiziții publice din cadrul instituției.

SC Arhi Actus Developments SRL ar fi primit prin atribuire directă de la Primăria Gilău lucrări pentru modernizarea unei baze sportive în valoare de 13.306 euro + TVA (mai precis servicii de proiectare SF+PT – Studiu de fezabilitate + Proiect Tehnic – n.r.) și un alt contract în valoare de 12.484 euro + TVA pentru proiectarea unei grădinițe noi, faza DALI (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție – n.r.).

Colaborator la SC Arhi Actus Developments SRL, firma care a câștigat cele două lucrări, ar fi fost Bogdan Crăciunescu, un apropiat de-al lui Vlad Ciubotaru.

Conform sursei citate, înainte de a fi numit administrator public, Vlad Ciubotaru a lucrat încă din 2016 ca inginer construcții la SC Arhideck Construct SRL, fiind manager de proiect.

Colegi de facultate

Administratorul firmei Arhideck Construct este același Bogdan Crăciunescu, care în afară că i-a fost șef lui Vlad Ciubotaru în această firmă, i-a fost și coleg de facultate.

La sfârșitul anului trecut, primarul comunei Gilău, Gelu Topan, l-a desemnat ca administrator public, prin numire directă, pe Vlad Costel Ciubotaru.

Contactat telefonic de către cluj24.ro, Vlad Ciubotaru a recunoscut că îl cunoaște pe Bogdan Crăciunescu și că a lucrat la firma acestuia, dar a negat vehement că, în calitatea pe care o are, ar fi atribuit direct cele două lucrări firmei Arhi Actus Developments.

Vlad Ciubotaru: „Sunt informații false”

„Vă spun sincer că nu e nimic adevărat în ceea ce vi s-a semnalat. Sunt informații false. Au fost trei oferte diferite pentru acele lucrări și a câștigat firma care a oferit prețul cel mai scăzut, conform legii. Da, îl cunosc pe Bogdan Crăciunescu, dar el n-are nimic de-a face cu cele două oferte. Totul s-a desfășurat în condiții legale”, a declarat Vlad Ciubotaru.

La rândul său, Bogdan Crăciunescu a declarat pentru cluj24.ro că ar fi vorba de o răzbunare din partea unei foste colege de partid care, în urmă cu câteva luni, l-a reclamat în Biroul organizației locale și care, în continuare, i-ar purta sâmbetele.

Bogdan Crăciunescu spune că e vorba de „o răzbunare”

„E o fostă doamnă din USR Gilău care a vrut să fie șefa organizației locale, când eram și eu membru, că acuma nu mai sunt. Ei nu i-a plăcut și a încercat să facă o legătură între mine și achiziția asta, dar eu n-am nimic cu așa ceva.

E adevărat, îl cunosc pe Vlad Ciubotaru, a lucrat în trecut la firma pe care o administrez, dar acum e la primărie. Pe de altă parte, am colaborat cu Arhi Actus Developments, dar colaborarea noastră s-a încheiat în urmă cu 4-5 ani.

De atunci nu mai am nimic cu firma asta. Adevărul este că am lucrări cu CJ Cluj, cu CJ Harghita, cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, deci am lucrări cu statul, dar nu la Gilău, că nu mă implic în așa ceva, nu-s curios.

Iar sumele care se vehiculează acolo (un total de aprox. 25.000 de euro – n.r.), la ce volum de lucrări avem și câți oameni trebuie plătiți, nu ne ajută. Credeți-mă, sunt sume foarte mici”, a declarat Bogdan Crăciunescu.

Gabriel Colobățiu: „Ne știm, suntem prieteni, dar nu cred că a intervenit”

Cluj24.ro a luat legătura și cu reprezentanții SC Arhi Actus Developments SRL.

Gabriel Colobățiu, arhitect la această firmă, a declarat, vineri, că din punctul său de vedere atribuirea celor două lucrări s-a făcut perfect legal și că sumele de bani se încadrează în „atribuiri directe”.

Gabriel Colobățiu a mai spus că îl cunoaște pe Bogdan Crăciunescu, care îi este prieten și cu care a colaborat, dar exclude vreo intervenție a acestuia care să avantajeze firma pe care o reprezintă.

„Da, îl știu pe Bogdan, suntem prieteni și am colaborat împreună. Comunitățile în care trăim sunt mici și e aproape imposibil ca la un moment dat să nu interacționeze unul cu celălalt, dar nu cred ca el să fi intervenit.

Oricum, ca idee, sumele acelea de bani vin doar după ce firma noastră livrează niște servicii, nicidecum înainte de asta. Vă spun sincer: nu cred să fi fost vreo intervenție”, a declarat Gabriel Colobățiu.

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate