Connect with us

EDUCATIE

INEDIT Lecții cu ACTORI și balerini la Cluj. Noua educație în PANDEMIE

Publicat


abcindar 2

Scena Urbană propune la Cluj o abordare nouă a procesului de învățare, bazată pe includerea actului artistic și a elementelor vizual creative în sistemul educațional.

”Cu toții suntem mai receptivi și reușim să reținem mai rapid și eficient informațiile care ne ating cât mai multe simțuri. Când vorbim de copii, de elevi care acum descoperă tainele limbii și literaturii române, ale istoriei, ale biologiei etc., transmiterea informațiilor și pe căi alternative, creative este cu atât mai importantă.

Actul artistic nu este doar o manifestare a educației, ci și un instrument al ei. Un instrument prea puțin folosit, credem noi, în acest moment, în procesul educativ din România.

De la aceste constatări a pornit ideea proiectului ABCînDAR: artiști și profesori creativi interpretează lecții sau fragmente din ele, iar materialele video create sunt folosite ca suport de curs sau în completarea lui  în sălile de clasă”, arată inițiatorii proiectului.

Arta în educație

În cei aproape doi ani de pandemie, s-a (re)descoperit nevoia de a include arta în procesul educației. Imaginile, sunetele, actele artistice care susțin și completează prelegerea unui cadru didactic sunt sprijin deopotrivă pentru elevi și pentru artiști – greu încercați din punct de vedere profesional în pandemie.

Arta nu este doar un lux dedicat celor ce au educația necesară, arta este o necesitate. Iar marele câștigător al acestei colaborări este procesul de învățare, educația din România!

Sentiment de inutilitate

”Într-o perioadă în care spectacolele și interacțiunea cu publicul au fost reduse la minimum, în multe zone fiind chiar inexistente, ceea ce am descoperit noi, în urma discuției cu artiști de tot felul – de la cântăreți, la actori și balerini, este că pe ei nu i-a întristat atât de mult faptul că au rămas fără activitate sau fără un scop bine definit, cât sentimentul de inutilitate pe care l-au avut.

Un sentiment care vine, dacă vreți, în completarea aceluia de insuficient(ță) pe care l-au simțit dascălii, părinții, elevii”, spune Daniela Maier, coordonatorul proiectului.

Proiectul ABCînDAR, inițiat de Scena Urbană, este menit să le arate deopotrivă elevilor și profesorilor că metodele alternative de învățare sunt pe cât de eficiente, pe atât de distractive, și implicit informațiile sunt mult mai ușor de reținut.

Loc istoric

abcindar 1

”Educația online sau hibridă a fost insuficient de interesantă, de captivantă pentru elevi, iar profesorii au simțit că sunt prea puțin pregătiți să satisfacă aceste nevoi.

Dar dacă cei din urmă ar avea ajutorul celor dintâi, dacă arta ar veni în sprijinul educației pentru a o aduce într-un mod plăcut în atenția ”publicului” format din elevi? Dacă am privi actul artistic nu doar ca talent sau o manifestare a educației, ci și un instrument al ei?”, adaugă Daniela Maier.

Pentru ”deschiderea” proiectului, inițiatorii lui au ales să meargă într-un loc istoric, unde proiectele educativ creative au deja un istoric de reușite, Casa Rațiu din Turda, pentru un dialog cu reprezentanții Centrului Rațiu pentru Democrație, Pamela Rațiu,  director executiv al Rațiu Family Charitable Foundation în România și cu Alis Costescu, manager de proiect ”Forumul Rațiu”.

Incursiunea artistică în educație a continuat cu ”Luceafărul” lui Mihai Eminescu. Poezia studiată de fiecare generație în parte renaște cu fiecare abordare nouă, așa cum este și cea propusă, în cadrul acestui proiect, de coregraful Vlad Sebastian și de regizorul Ina Hudea, alături de studenții coordonați de ei.

Sfaturi utile

Științele sunt exacte, dar asta nu înseamnă că nu pot fi interesante. Răspunsurile la o parte din întrebările pe care și le pun adolescenții, sfaturi utile despre diferite situații cu care se confruntă tinerii în fiecare zi, primesc răspunsuri nostime și ușor de înțeles, explicate într-un mod potrivit categoriei de vârstă căreia i se adresează, de la profesorul Vlad Eniu, autorul Brainium.

Proiectul ABCînDAR este realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca.

 

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

Maratonul ISTORIEI, la a treia ediție la Cluj. Tema, EROUL național Avram Iancu. Activități tematice, prelegeri și prezentări

Publicat

avram iancu statuie

Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Consiliul Județean Cluj și Centrul de Studii Transilvane organizează miercuri, 22 mai 2024, cea de-a treia ediție a Maratonului Istoriei, manifestare prilejuită de bicentenarul Avram Iancu, care va aduce împreună cercetători științifici, elevi, studenți și seniori.

maratonul istoriei

„Activitățile, dedicate iubitorilor de istorie, vor debuta începând cu ora 8.15, prin adresarea unor cuvinte de salut din partea Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a Consiliului Județean Cluj și se vor desfășura timp de 13 ore, până la ora 21.30, în clădirea institutelor  Academiei Române, str. Mihail Kogălniceanu nr. 12-14, etaj 1.

Maratonul ISTORIEI, la a treia ediție la Cluj. Tema, EROUL național Avram Iancu. Activități tematice, prelegeri și prezentări

Evenimentul cultural-istoric urmărește să stimuleze în rândul elevilor și studenților sentimentele civice și de apreciere față de valorile naționale, în contextul celebrării a 200 de ani de la nașterea eroului național Avram Iancu.

În activitățile educaționale vor fi implicați peste 300 de participanți, elevi din unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Cluj-Napoca: Colegiul Național „Emil Racoviță”, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Colegiul Național „George Coșbuc”, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Colegiul Național „Avram Iancu”, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, dar și din mediul rural: Școala Gimnazială „George Barițiu” Jucu de Sus. În plus, se vor alătura grupuri de studenți din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, dar și elevi din cadrul Școlii de agenți de poliție „Septimiu Mureșan”.

Participanții vor fi implicați în activități tematice, prelegeri și prezentări cuprinse în agenda evenimentelor, coordonate de cercetători științifici din cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu” și din cadrul Centrului de Studii Transilvane.

„Maratonul (…) păstrează formatul edițiilor anterioare, acela de ștafetă”

La rândul lor, elevii, coordonați de profesori de istorie, vor prezenta diverse materiale, jocuri de rol, scenete, prin intermediul cărora vor demonstra preocuparea pentru studierea și cunoașterea istoriei.

Maratonul istoriei 2024 – Eroul național Avram Iancu păstrează formatul edițiilor anterioare, acela de ștafetă: în fiecare interval orar, câte un grup diferit de elevi, studenți sau seniori se va întâlni cu cercetători din cadrul institutelor menționate. Cercetătorii vor vorbi despre activitatea lor timp de 15 minute. Ulterior, elevii participanți, într-un interval de 30 de minute, vor prezenta activitățile pregătite.

Manifestarea din acest an continua tradiția edițiilor anterioare, născute din dorința de a apropia cercetătorii științifici de tinerele generații, dar și din năzuința apropierii celor din urmă de valorile morale și spirituale oferite de cunoașterea istoriei naționale, stimulând astfel interesul acestora față de conținuturile prezentate și subliniind importanța eroilor naționali și a valorilor revoluției europene de la 1848-1849.

Participanții la ediția din acest an vor fi recompensați cu volumul Silviu Dragomir,  Avram Iancu. O viață de Erou, ediție îngrijită de Ioan Bolovan și Sorin Șipoș, pus la dispoziție prin donație de către Editura Școala Ardeleană. Manifestarea cultural-educațională nu ar fi fost posibilă fără contribuția Asociației de Sprijin a Activității Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Asociației Societatea Istorică „George Barițiu” Cluj-Napoca și a Universității „Babeș-Bolyai”.

Programul detaliat al manifestării poate fi consultat aici”, se arată în comunicatul organizatorilor.

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

IMPORTANT. Consiliul Județean Cluj a emis Autorizația de construire pentru metroul clujean

Publicat

De

Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a semnat marți, în regim de urgență, autorizația de construire pentru metroul din Cluj.

Președintele Consiliului Județean Cluj,  Alin Tișe, a semnat marți, 21 mai 2024, în regim de urgență, autorizația de construire pentru investiția „Tren metropolitan Gilău-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida – etapa 1 a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala 1 de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”.

„Este un pas necesar pentru demararea efectivă a acestui proiect mult așteptat, care va influența în mod decisiv dezvoltarea viitoare a întregii zone metropolitane Cluj”, a declarat președintele Consiliului Județean, Alin Tișe.

Lucrările la metrou încep din Florești

Etapa 1 a proiectului se va desfășura pe teritoriul administrativ al municipiului Cluj-Napoca și al comunei Florești. Traseul liniei de metrou ușor începe din zona rezidențială din Florești.

Astfel, primele stații vor deservi zonele de locuințe, apoi zonele multifuncționale desfășurare în jurul viitorului Spital Regional de Urgență, respectiv al centrului comercial din apropiere.

Mănășturul, primul cartier unde se va lucra la metrou

Cu următoarele stații se va intra pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca, acestea deservind cartierul Mănăștur, apoi linia va urma magistrala rutieră vest-est, traversând centrul orașului până în Piața Mărăști.

De aici, o linie va continua spre zona industrială Muncii, iar o alta va deservi cartierele Gheorgheni și Sopor.

Potrivit proiectului, Magistrala 1 de metrou Cluj va avea o lungime de 21,3 km, cu 19 stații subterane și un depou suprateran.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Peşti MORȚI pe Valea Salcă, în Dej. Poluarea ar proveni de la Parcul Balnear Toroc

Publicat

pesti morti

Pe Valea Salcă, în zona Dej, au apărut, marți, pești morți. Specialiștii Sistemului de Gospodărire a Apelor monitorizează situația. Posibila cauză a mortalității ar fi apa deversată din Parcul Balnear Toroc, fapt pentru care a fost sistată deversarea din lac.

„În cadrul acțiunii de monitorizare a cursurilor de apă, astăzi, 21 mai, specialiștii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Cluj au observat mortalitate piscicolă pe Valea Salcă, pe tronsonul situat în amonte de confluența cu râul Someș, în municipiul Dej.

pesti morti

FOTO. Peşti MORȚI pe Valea Salcă, în Dej. Poluarea ar proveni de la Parcul Balnear Toroc

În urma investigațiilor în teren, angajații SGA Cluj au identificat probleme în funcționarea Parcului Balnear Toroc și au dispus sistarea imediată a pompării apei sărate din lac în Valea Salcă.

Totodată, specialiștii Laboratorului Regional de Calitatea Apelor din cadrul instituției noastre au prelevat probe de apă și exemplare de pești pentru analize ulterioare.

Cursul de apă este atent monitorizat în continuare”, a transmis Apele Române Someș-Tisa.

Foto: Facebook Apele Române Someș-Tisa

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

CTP Cluj: Se PRELUNGEȘTE traseul liniei 34 până în Piața Gării. Apar două stații noi

Publicat

ctp

Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță publicul călător că, începând cu data de 23.05.2024, traseul liniei 34 se va prelungi din Piața 1 Mai până în Piața Gării, cu două stații de transport în comun. Partea de traseu extinsă va traversa noul pod Oașului Răsăritului, asigurând o conectivitate între cartierul Gheorgheni, cartierul Mărăști, Piața 1 Mai și Piața Gării.

Traseul prelungit al liniei 34 cu stațiile alocate este următorul:

CTP Cluj: Se PRELUNGEȘTE traseul liniei 34 până în Piața Gării. Apar două stații noi

Tur: Aleea Băișoara ( stația Băișoara ), strada Liviu Rebreanu ( stația Băița ), strada Unirii ( stația Herculane, stația Borsec Sud, stația Snagov Sud ), strada Alexandru Vaida Voievod (stația Colegiul Pedagogic, stația Iulius Mall Est ), strada Teodor Mihali ( stația Campus Universitar Est ), strada Aurel Vlaicu ( stația Arte Plastice ), girație Mărăști, strada Fabricii ( Mareșal Al. Averescu ), strada Câmpul Păinii ( stația Câmpul Pâinii ), strada Piața 1 Mai ( stația Piața 1 Mai ), strada Paris, strada Răsăritului ( stație nou înființată: Parcul Feroviarilor ), Pod Oașului-Răsăritului, strada Căii Ferate, Piața Gării ( stație nouă pt. L34: Piața Gării Nord).

Retur: Piața Gării Sud ( stație nouă pt. L34: Piața Gării Sud ), strada Căii Ferate, Pod Oașului – Răsăritului, strada Răsăritului ( stație nou înființată: Blănarilor ), strada Paris, strada Câmpul Pâinii (stația Răsăritului, stația Halta Mărăști ), strada Fabricii ( stația Fabricii ), Girație Mărăști, strada Aurel Vlaicu ( stația Mareșal C-tin Prezan ), strada Teodor Mihali ( statia Dorobanților, stația Campus Universitar Vest ), strada Alexandru Vaida Voievod ( stația Iulius Mall Vest, stația Valeriu Bologa ), strada Unirii ( stația Snagov Nord, stația Borsec Nord ), strada Liviu Rebreanu ( stația Albac ), Aleea Băișoara ( stație Băișoara ).

Orarul de circulație va putea fi consultat pe site-ul companiei și în aplicația gratuită de mobil Tranzy.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax