Connect with us

ACTUALITATE

IDENTIFICAREA românilor cu OBLIGAŢII MILITARE. Ordine de MOBILIZARE la RĂZBOI false. Precizările MApN

Publicat


klaus 3

În ultima vreme, pe fondul războiului din Ucraina, în spaţiul românesc au apărut diverse informaţii referitoare fie la mobilizare pentru război, fie referitoare la identificarea celor cu obligaţii militare.

Nu are legătură cu războiul din Ucraina

Ştirile privind demersuri ale municipalităţii pentru identificarea bucureştenilor cu obligaţii militare sunt false, fiind vizaţi doar angajaţi ai Primăriei Capitalei, iar îndeplinirea acestei obligaţii nu are legătură cu războiul din Ucraina, potrivit platformei Inforadar a Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

‘Vă semnalăm apariţia unor materiale de presă care, în baza unui document intern al Primăriei Capitalei, acreditează ideea că instituţia ar realiza o listă a tuturor cetăţenilor care au obligaţii militare. Documentul citat nu reprezintă o dovadă a unor aşa-zise demersuri pentru identificarea bucureştenilor cu obligaţii militare, ci face referire doar la personalul din cadrul Primăriei Generale. (…) În mod evident, îndeplinirea acestor obligaţii legale nu are legătură cu situaţia actuală de securitate din Ucraina’, a explicat MApN.

Potrivit MApN, aceste demersuri reprezintă obligaţii legale ale ministerelor, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, celorlalte instituţii publice şi operatorilor economici pentru asigurarea continuităţii activităţilor economico-sociale în caz de mobilizare sau război.

Ministerul Apărării a atras atenţia că ‘o serie de ştiri false şi acţiuni de dezinformare’ au apărut în contextul generat de iminenţa unui conflict în ţara vecină şi, ulterior, de invazia Ucrainei de către Federaţia Rusă.

Conform MApN, cel mai probabil, intenţia din spatele acestor acţiuni este de inducere a ‘panicii’ şi ‘incertitudinii’ în rândul populaţiei, pe baza unor ‘speculaţii şi interpretări care nu au legătură cu realitatea’.

Ministerul reiterează recomandarea făcută cetăţenilor de a consulta sursele oficiale.

Primăria Capitalei a anunţat, miercuri, că direcţiilor municipalităţii li s-a cerut să-şi actualizeze evidenţa personalului cu obligaţii militare, iar acest demers nu are legătură cu războiul din Ucraina.

Potrivit municipalităţii, ‘la solicitarea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale – Serviciul Probleme Speciale Bucureşti, aflată în subordinea Guvernului, Direcţia Generală Situaţii de Urgenţă, Statistici şi Strategii – Direcţia Înzestrare Materială şi Situaţii de Urgenţă a transmis în data de 28.02.2022 către toate direcţiile din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti solicitarea de actualizare a evidenţei personalului cu obligaţii militare’.

False ordine de chemare la mobilizare

În 26 februarie, în spaţiul public au apărut informaţii, false, şi mai alarmiste
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, în 26 februarie, că a sesizat autorităţile competente cu privire la false ordine de chemare la mobilizare, care ar circula în judeţul Dâmboviţa.

MApN a postat pe contul de Facebook şi o fotografie cu un document falsificat.

„Încă un fals grosolan ne-a fost semnalat de o serie de cetăţeni din judeţul Dâmboviţa. Documentul din imagine, fals de la un capăt la altul, se pretinde a fi un aşa-zis ordin de chemare la mobilizare emis de Centrul Militar Judeţean Dâmboviţa. Nimic din ceea ce se poate citi în acest document nu corespunde realităţii”, se precizează în postarea MApN.

Conform aceleiaşi surse, au fost sesizate autorităţile competente „pentru investigarea acestui fals, creat cu intenţia evidentă de a manipula şi crea panică”. AGERPRES

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate