Connect with us

CULTURA

FOTO/ Colecții de carte veche restaurate dezvăluie istoria medievală a Clujului într-un proiect al Bibliotecii Academiei

Publicat


Un proiect care își propune să scoată la suprafață istoria medievală a Clujului prin colecții de carte veche restaurate a fost lansat de Biblioteca Academiei Române – filiala Cluj-Napoca.

Proiectul, aflat în plină desfășurare, este în colaborare cu alte două instituții, și anume Muzeul Național al Unirii Albă-Iulia și Bjerkaker LearningLab, o organizație non-guvernamentală din Norvegia.

Proiectul ”FRAGMED – Un puzzle transilvan: reconstituind cultură medievală din fragmente de codice” este finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021, în cadrul Programului RO-CULTURĂ cu 128.934 euro pentru o durată de doi ani și urmează a fi implementat în Cluj-Napoca, Alba Iulia și în Oslo, Norvegia.

Echipa proiectului este formată din prof. dr. Sorin Crișan, în calitatea sa de  director al Bibliotecii Academiei Române/Expert clasare, managerul proiectului Codruța Liana Cuceu, filologul Adrian Papahagi, expert carte veche, și Bogdan Crăciun, în calitate de bibliotecar și asistent expertizare și clasare de carte veche.

Manuscrise distruse în secolele XVI-XVII

Reprezentanții bibliotecii au precizat că, în turbulentele secole XVI-XVII, manuscrisele medievale ale Clujului au fost distruse, iar cu pergamentul lor s-au legat cărți proaspăt tipărite.

”E singurul mod în care au supraviețuit cărți liturgice de mari dimensiuni, unele splendid decorate care aparțineau mănăstirii benedictine de la Cluj-Mănăștur, bisericii Sf. Mihail, sau conventurilor dominican (din actuala Piață a Muzeului) și franciscan (lângă sediul Bibliotecii, pe actuala Str. Kogălniceanu)”, au spus aceștia.

Managerul de proiect, Codruța Cuceu, a declarat pentru Cluj24.ro că obiectivele proiectului sunt cercetarea și expertizarea, restaurarea și clasarea în patrimoniul cultural național a acestor manuscrise.

21 de manuscrise restaurate din 180

”De asemenea, organizatorii își propun să organizeze și două expoziții care cuprind 21 de fragmente de manuscrise medievale restaurate. În prezent, de la începerea proiectului rezultatele dobândite sunt materializate în 5 manuscrise deja integral restaurate și 5 dosare de clasare pregătite pentru depunere la Ministerul Culturii”, a declarat Cuceu pentru Cluj24.ro.

Prin aceste finanțări se vor putea restaura doar 21 din 180 de manuscrise, celelalte 159 de manuscrise urmând a beneficia de sponsorizări sau viitoare finanțări.

,,Am redescoperit aceste 180 de fragmente de manuscrise pe care le-am verificat și am văzut exact care sunt problemele legate de starea lor și mi-am dat seama că au nevoie foarte rapidă de restaurare și am profitat de proiectul acesta. Vom reuși  prin acest proiect doar 21 de manuscrise, dar să sperăm ulterior să putem face rost de alte finanțări ca să putem să le terminăm pe toate de restaurat și clasat”, a spus Codruța Cuceu.

Expoziții și ateliere

Prezentarea către publicul interesat va consta în expoziții ale fragmentelor respective, ateliere și două filme documentare.

,,Vom organiza două expoziții cu aceleași exponate, ele vor avea loc concomitent în ultimele patru luni ale proiectului.Vom derula timp de două luni de zile aceste expoziții, la sediul bibliotecii este una și aceasta include, practic, pe lângă expunerea propriu zisă a manuscriselor restaurată și două filme documentare pe marginea istoriei manuscriselor și a modului în care se leagă de istoria Clujului și istoria Transilvaniei și câteva imagini din perioada de restaurare.

Vom desfășura și câteva ateliere demonstrative precum un atelier de caligrafie medievală, un alt atelier demonstrative de prelucrarea pielii și, probabil, unul de restaurare de carte veche și de legătoria de carte veche.

Asta este formatul mare al expoziției din Cluj de la sediul bibliotecii și mai avem o versiune itinerantă, respectiv vom trimite la Oslo cele două filme documentare, versiunile multimedia a exponatelor, explicațiile istorice”, a mai declarat managerul de proiectul pentru Cluj24.ro.

Dana Coțovanu

 

 

 

 

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate