ACTUALITATE
Criza furnizării apei. 115 localităţi afectate, printre care şi din Cluj. Anunţul ministrului Mediului

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, susţine că România nu se confruntă cu o criză de furnizare a apei potabile la nivel naţional chiar dacă multe lacuri de acumulare sunt la un nivel de umplere de numai 68%.
El recomandă populaţiei să fie responsabilă în această perioadă cu privire la modul cum utilizează apa potabilă.
VEZI ŞI:
„Nu e apă de două zile în ombilicul luxului imobiliar, Cluj”. „Incompetenţă şi nesimţire”. Fost purtător de cuvânt al Guvernului
„Trebuie să ştim că foarte multe lacuri de acumulare chiar dacă sunt undeva la 68% nivel de umplere, ele asigură alimentarea cu apă şi nu avem o criză de furnizare de apă potabilă la nivel naţional. (…) Apa potabilă este o resursă de care trebuie să avem grijă şi în perioade de abundenţă şi în perioadele în care nu avem secetă, pentru că această apă este poate cea mai valoroasă. În spatele asigurării apei potabile sunt investiţii, sunt cheltuieli, chiar dacă la buzunar nu ne afectează dacă udăm grădina în fiecare dimineaţă. Rezerva de apă este probabil cea mai importantă resursă de care dispunem în momentul de faţă”, a declarat marţi Barna Tanczos, la Digi 24.
El a precizat că fenomenele extreme dăunează cel mai mult culturilor agricole. „Ploile, chiar dacă vin, de foarte mult ori vin şi sub forma de grindină şi afectează zone limitate unde pot fi distruse culturile, iar în paralel la câţiva kilometri distanţă persistă seceta. Tocmai de aceea trebuie să fim foarte precauţi şi responsabili în această perioadă cu privire la modul cum utilizăm apa potabilă”, a subliniat el.
Şeful de la Mediu a menţionat că Ministerul Agriculturii a investit mult în ultima perioadă în sisteme de irigaţii, dar şi cu aceste investiţii suprafeţele care pot fi irigate sunt nesemnificative la scară naţională.
„În acelaşi timp trebuie să fim conştienţi de faptul că prioritatea numărul unu pentru furnizorii de apă este furnizarea apei potabile. De aceea, facem apel la responsabilitate şi chiar dacă nu putem să udăm culturile din grădini şi din curţi trebuie să conştientizăm că acolo unde autorităţile fac apel la reducerea consumului de apă potabilă, chiar este nevoie de o responsabilitate la nivel individual şi trebuie să avem grijă de acele resurse de apă, pentru că sunt multe localităţi afectate în momentul de faţă”, a precizat Barna Tanczos.
Potrivit sursei citate, toate aceste fenomene extreme sunt efectul schimbărilor climatice care distrug echilibrul.
„Sunt foarte multe localităţi afectate de un deficit de precipitaţii. Ceea ce vedem acum este fenomenul de extreme, avem zone unde seceta persistă şi este lipsă de precipitaţii, iar la doar zeci de km distanţă avem zone în care culturile sunt superbe. Acesta este efectul schimbărilor climatice care distrug echilibrul. Mediul nu mai poate asigura acel echilibru de sezon ploios şi sezon cu căldură şi apar astfel de fenomene care sunt de altfel pe Cod galben şi Cod portocaliu pe care le-a anunţat recent ANM pentru următoarele 24 de ore. Vor fi zone afectate de un val de caniculă şi în acelaşi timp vor fi zone care vor fi lovite de furtuni şi de precipitaţii semnificative, adică zeci de litri pe metru pătrat pe perioade scurte”, a adăugat ministrul Mediului.
Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) a avertizat marţi că, în această perioadă, este nevoie ca rezervele de apă să fie folosite raţional pentru toate folosinţele, precizând, totodată, că nu recomandă udatul grădinilor şi umplerea unor bazine sau piscine.
„Este extrem de important ca populaţia să înţeleagă faptul că sistemele de alimentare cu apă potabilă au fost dimensionate fără folosinţă de irigaţii şi nu recomandăm în această perioadă udatul grădinilor şi umplerea unor bazine/piscine”, au susţinut reprezentanţii ANAR într-un comunicat remis AGERPRES.
Rezerva de apă în principalele 40 lacuri de acumulare administrate de ANAR şi SPEEH Hidroelectrica SA este astăzi de 3,45 miliarde mc de apă. Aceasta poate asigura necesarul de apă brută pentru toţi beneficiarii din sursa de apă de suprafaţă în regim centralizat.
„Prognoza unui debit mediu lunar al Dunării (emisă de INHGA) indică în continuare o valoare scăzută în luna iulie, respectiv în jur de 3000 mc/s. La aceasta se adaugă şi un aport scăzut al debitelor afluente medii lunare în lacurile interioare ale României din cauza posibilei tendinţe de scădere a aportului de precipitaţii. De aceea, estimăm că, la sfârşitul lunii iulie, în cele 40 lacuri de acumulare principale cu rol important în alimentarea cu apă pentru populaţie, industrie şi producţia de energie electrică), coeficientul de umplere va scădea de la 82% cât este astăzi la 68%”, se menţionează în comunicat.
În acest moment, sunt afectate de secetă 115 localităţi din judeţele Botoşani, Galaţi, Bacău, Neamţ, Vrancea, Cluj şi Argeş. AGERPRES
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
CLUJ24 TV
VIDEO. Emil Miron, director Termoficare: Reducem cu 60% noxele de CO2 și poluarea la Cluj-Napoca prin investiții

Directorul SC Termoficare Napoca SA, Emil Miron, unul dintre cei mai longevivi șefi al unei instituții de la nivelul municipiului Cluj-Napoca, vorbește în podcastul ”Test de sinceritate” de pe Cluj24 realizat de jurnalistul Vasile Măgrădean despre sistemul centralizat de termoficare și despre investițiile din acest domeniu, care ajung la o cifră uriașă, de 300 de milioane de euro. Potrivit lui Miron, Termoficarea nu îmbătrânește, ci întinerește și se dezvoltă.
”Dacă ne uităm, să spunem, la orizontul anilor 90, Termoficarea la momentul acela avea echipamente care erau operate manual.
Cazane, în primul rând, sisteme de pompe, alte componente care țineau de lanțul tehnologic și dificultatea majoră pe care o aveam la acel moment era lipsa gazului metan. Erau probleme cu asigurarea presiunii gazului în oraș.
Poate că puțin își mai amintesc să spunem despre acele lucruri despre acele perioade. În orice caz, noi făceam un efort deosebit ca să putem menține în funcțiune instalațiile. Și sigur că dificultățile majore erau în miezul iernii, erau în perioada de Crăciun, Revelion, când și consumurile erau mai mari, când erau alte ierni, adică erau iernile acele adevărate cu minus 20, minus 20 și ceva de grade și presiunea gazului era și reprezenta o problemă”
”Am făcut o diagnoză a întregului parc de echipamente și am început cu foarte mare atenție să locuim echipamentele care trebuiau înlocuite. Aveau anume vechime, aveau anume uzură, în sfârșit și s-au realizat etapă cu etapă diferite programe de investiții, de modernizare. Mi-amintesc că marea majoritate a celor programe a trebuit să le realizăm din surse proprii. Am învățat să luăm credite și să facem cu ele investiții”.
Primele credite
”A fost un credit pe care am reușit să-l obținem de la Banca Europeană de Investiții. Am fost două companii de termoficare din România care am putut accede la acea vreme credite de la Banca Europeană de Investiții. Deci am fost noi Clujul și a fost Radet București.
Am făcut lucrările într-un interval de timp de circa 2 ani”
”Primăria practic ne-a încurajat să învățăm să ne descurcăm singuri. Și evident că am făcut asta și în afară de credite, am căutat și alte soluții de finanțare și am găsit spre pildă la un moment dat o soluție de finanțare foarte bună.
Am căutat companii străine care să vină să investească în Cluj.
Să investească pe banii lor împreună cu noi, cu Termoficarea. Undeva la 1998 a fost creată societatea Colonia Cluj-Napoca Energie. La momentul de debut am fost două companii acționare, 50% Termoficarea, 50% o companie din Koln (Germania). Am făcut o primă investiție în cartierul Gheorgheni, o centrală, investiție de circa 1 milion de euro.
Sunt motoare termice, motoare de cogenerare pe care le-am instalat acolo și două cazane, fiind prima investiție cu care noi debutam în zona cogenerării”.
Cogenerare – energie termică și electrică
”Sunt diferite tipuri de echipamente care produc energie. Discutăm acum de utilizarea gazului metal, care produce energie termică. Pot să producă aceste motoare, de exemplu, atât energie electrică cât și termică. Energia electrică era livrată în sistem, în sistemul energetic național. După acel debut și imediat după primii ani, ne-am dat seama că e o soluție extrem de performantă. În 2001, am făcut etapa a doua de investiții și am reușit să convingem o a doua companie germană să vină să investească în Cluj, E.ON Ruhr Gas. Am realizat un prim concept de insulă de energie în Gheorgheni, investiți de 3 milioane de euro”.
”În 2005 au fost deja programe guvernamentale de finanțare și între 2005-2009 noi am reușit să înlocuim tot parcul de cazane pe care îl aveam cu cazane noi, moderne, cu eficiență foarte ridicată. Bineînțeles că odată cu înlocuirea cazanelor am schimbat sistemele de automatizare, am adus automatizare de ultimă generație și acest lucru ne-a permis să evoluăm foarte rapid, în sensul că instalațiile noastre erau din acel moment pregătite să funcționeze cu aplicații IT.
Toate centralele noastre au și astăzi, calculatoare conectate în dispeceratul unității, există o supraveghere permanentă. Procesele de producție sunt determinate de calculatorul din fiecare centrală și de condițiile meteo, pentru ca să putem reacționa pe serviciu de încălzire, să putem asigura confortul așteptat de clujeni în toate perioadele anului când se livrează încălzire, adică de obicei undeva septembrie-optombrie până în aprilie anul următor.
Automat sistemele declașează activitatea și pornesc livrarea energiei termice permanent în raport cu temperatura exterioră”.
Reducerea consumurilor
”Odată cu parcurgerea și încheierea etapă cu etapă, centrală cu centrală a acestor investiții, practic, noi am ajuns de la peste 1000 de salariați la 120-130 de salariați. Asta înseamnă automatizare.
Dar efectul cel mai mare era în reducerea consumurilor specifice. În primul rând, gaz metal, și avem o reducere cu 30% a consumului de gaz metal față de perioadele anterioare, dar și o reducere a consumului de energie electrică”.
”Pe aceste paliere ale calității serviciului, am identificat soluții care să nu mai ducă la opriri, care să nu mai ducă la elemente de disconfort. Acum, dacă ne-am uitat în arhivă, noi, practic, nu avem reclamații.
Noi știm că în apartamente, știm asta, că în apartamente temperaturile sunt peste 20 de grade, comunicăm cu toți clienții, noștrii administratori, președinți de asociații sau ce or fi, dispeceratul, cum spuneam, funcționează non-stop. Dacă sunt situații în care s-au reclamat punctual o problemă într-un apartament, o echipă se deplasează în 30 de minute, în 40 de minute la apartamentul respectiv, face măsurători, verifică ce anume s-a întâmplat, cu siguranță probabil apare o problemă pe coloanele de alimentare sau în distribuția din subsolul tehnic al imobilului”.
Servicii de calitate
”Există o dificultate care se referă la acest fenomen al migrării clienților. Sigur. O parte din cetățenii au ales această soluție, o parte din locuitorii orașului au ales soluția centrală de apartament.
Funcționează cu ele. E o competiție până la urmă. Sigur că aici sunt multe lucruri de discutat și cum s-a inițiat acel fenomen, să zicem, undeva în jurul anului 2000.
Ceea ce noi acum oferim în Cluj-Napoca reprezintă un serviciu de o calitate deosebită.
Adică realizăm livrări care să nu mai creeze nici o problemă de tip tehnic sau o problemă de disfuncție sau o problemă de temperaturi mai scăzute în orice apartament din zona asociațiilor de locatari care sunt în contract cu noi”.
Scade Gigacaloria
”Soluții tehnologice care vor aduce orașului enorme avantaje. Cel mai important exemplu este reducerea costurilor. Noi astăzi suntem undeva la 800 de lei tariful, 800 de lei fără TVA, tariful la energia termică livrată, este vorba de unitatea de energie Gigacalorie.
Prin tehnologiile pe care noi le vom instala în centralele noastre, o să putem reduce acest tarif undeva la aproximativ 400-500 de lei. La jumătate. Să nu uităm că din acei 800 de lei, Primăria asigură subvenții pentru cetățean. Noi o să reușim să coborâm tariful semnificativ, ceea ce este un element foarte important”.
Reducerea poluării
”Dar, mai există câteva lucruri foarte importante de subliniat. Deci, haideți să ne gândim la care este nivelul de poluare în oraș.
Unde și cu cât simțim noi din această poluare. O simțim zilnic. În absolut tot ambientul orașului.
Programele care deja prind contur, sunt finanțări care deja sunt aprobate și sunt contracte semnate între Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Ministerul Energiei. Prin acele programe vom reduce semnificativ noxele de CO2 se vor reduce cu 60%, ceea ce este imens”.
”Conductele pe care noi livram energia în instalații de cogenerare în cazane de ultimă generație, va fi o rețea de transport nouă, 15 km de rețea nouă. Sunt conducte preizolate cu o pierdere infimă de 1 grad la 1 km”
Investiții de 300 de milioane euro
”Termoficarea împreună cu Primăria Cluj-Napoca are pregătite programe de investiții pe care să le implementeze în următorii 3-4 ani undeva spre 300 de milioane de euro. Sunt totuși sume importante, sunt totuși valori semnificative pe care atât Guvernul României, cât și Primăria municipiului Cluj-Napoca și le asumă pentru un viitor al orașului energetic, sigur, cu o performanță energetică deosebită, cu performanță financiară deosebită”
”În urmă cu 2 ani am intrat în investiții și pe un alt plan, de a promova energiile regenerabile. Am făcut un parc fotovoltaic, iar energia electrică pe care o producem în parc, o livrăm în sistem, în sistemul energetic național și diminuează consumul de energie pe care îl avem.
Investiția a fost undeva aproape de un milion de euro. La momentul acesta, pot să vă spun că practic sunt 3 parcuri fotovoltaice care sunt în diferite etape de aprobare a finanțărilor”.
Reducerea facturii la iluminatul public
”Facem energie electrică și ce o să facem cu ea?. Păi, facem un lucru foarte important. Avem iluminatul public, care este o activitate pe care primăria ne-a delegat-o tot în urmă cu 2 ani de zile. Și atunci am făcut următoarele analize și am zis cum putem face ca să diminuăm facturile de energie la nivelul orașului într-o manieră în care acest serviciu să fie cât mai ieftin cu putință. Cu primul parc fotovoltaic de 5 MW am reușim să facem o economie între 30 și 40% a consumului de energie electrică pentru iluminatul public al orașului, facturi mai mici pentru comunitatea clujeană”.
”Am zis hai să luăm consumul de energie electrică de la școli. Și atunci o să diminuăm prin producerea de energie electrică din parcuri cu 50% consumul de energie de la școlile din oraș. Cele trei parcuri combinate vor genera un efect important în diminuarea costurilor pe câteva din serviciile publice pe care le are comunitatea”.
”Am adus sisteme de coordonare de tip BMS – Building Management System, un sistem informatic care își ia informația de necesar, de energie, temperaturi exterioare și a temperaturi din încăperi.
Adică, avem temperaturi diferite, anumite temperaturi în sălile de curs, alte temperaturi în sările de sport, alte temperaturi la cantină. Și totul se reglează automat”.
EVENIMENT
FOTO. Copil lovit de o mașină la ieșirea din Gilău. A fost dus de urgență la spital în stare de inconștiență

Un grav accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp la ieșire din comuna Gilău, spre Huedin.
Un copil a fost preluat de echipajele medicale, în stare de inconștiență, de pe marginea drumului.
Copil lovit de o mașină la ieșirea din Gilău
Forțe din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit la accidentul rutier, în care un pieton a fost accidentat. Este vorba despre un minor, pe care echipajele l-au găsit în afara părții carosabile, în stare de inconștiență. Acesta a fost intubat și transportat la spital.
La intervenție iau parte o autospecială cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă.
EVENIMENT
VIDEO. Klaus Iohannis a plecat de la palatul Cotroceni în aplauze. Ilie Bolojan este președintele interimar al României

Klaus Iohannis a plecat miercuri de la palatul Cotroceni după ce a condus mai bine de 10 ani România.

Klaus Iohannis a plecat prin demisie, asta pentu că mandatul său s-a prelungit din cauza anulării alegerilor prezidențiale. “Dumnezeu să binecuvânteze România”, a spus fostul președinta înainte să plece de la palatul Cotroceni.
Klaus Iohannis a plecat de la Cotroceni
Fostul președinte a predat miercuri mandatul. În premieră pentru România, acesta a fost preluat de un președinte interimar, Ilie Bolojan urmând să fie șeful statului pentru o perioadă de trei luni. Premiera o reprezintă faptul că președintele și-a dat, practic, demisia.
Ilie Bolojan a fost desemnat în funcția de președinte al României din calitatea sa de președinte al Senatului.
Cei doi au avut o discuție la palatul Cotroceni, după care Klaus Iohannis a plecat în aplauzele staff-ului, după ce garda i-a prezentat onorul militar pentru ultima dată, direct la Sibiu.
EVENIMENT
FOTO. Polițiștii clujeni, lovitură pentru mafia lemnului din Ciucea. Peste 100 mc de lemn confiscat și amendă de 10.000 de lei

În perioada 10 – 11 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin, împreună cu specialiști din Garda Forestieră Cluj, au efectuat mai multe controale de specialitate pe raza localității Ciucea, județul Cluj, la firme de depozitare a lemnului.
În urma verificărilor, s-a constatat că un operator economic a încălcat prevederile legale privind depozitarea materialelor lemnoase.
Astfel, la data efectuării controlului în teren au fost constatate diferențe între stocul scriptic înregistrat în aplicația SUMAL 2.0 și stocul faptic al materialului lemnos care nu s-a putut identifica în punctul de colectare a lemnului, respectiv cantitatea de 40,36 de metri cubi de material lemnos în valoare de 7.158 de lei, fapt pentru care, conform prevederilor în vigoare s-a dispus confiscarea valorică a respectivei cantități.
În acest context, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei.
Totodată, s-a dispus confiscarea cantității de 69,38 de metri cubi de material lemnos pentru care nu au fost prezentate documente justificative legale privind proveniența material lemnos.